Maxime/Citate

ALEXANDRU cel Mare

”Cu toți aveți un părinte comun.”


AMUNDSEN, Roald

„Aventura este doar un plan prost întocmit.”

”Marile descoperiri reprezintă o acumulare de încercări mărunte.”


ARHIMEDE

”Dați-mi un punct de sprijin și voi mișca Pămîntul din loc.”

”Poți să-mi iei trupul, însă sufletul îmi aparține.”


AURELIUS, Marcus

”Dacă ești deranjat de ceva exterior, durerea nu se datorează lucrului respectiv, ci felului în care îl apreciezi; și ai puterea să îl anulezi în orice moment.”


BEETHOVEN, Ludwig van

”Lumea este asemenea unui rege  și, în aceeași măsură ca și un rege, are nevoie să fie măgulită pentru a-ți face o favoare; însă adevărata artă este egoistă și capricioasă – nu va da ascultare flatărilor.”


BISMARCK, Otto von

”Din punct de vedere istoric, odată ce pierzi o oportunitate, aceasta nu va mai reveni niciodată.”


BRIDGES, William

”Dacă alegi sau nu schimbarea, în tine sunt posibilități netrăite, interese și aptidudini neexplorate. Tranzițiile netezesc terenul pentru noi dezvoltări. Ele lasă cortina pentru ca scena să fie aranjată pentru noul act. În acest moment al vieții tale, ce așteaptă în tăcere în spatele scenei să-și facă intrarea spectaculoasă?”


BUDDHA

”Să nu crezi ce auzi. Să nu crezi în tradiție doar pentru că este necontestată de generații. Să nu crezi în nimic din ți s-a tot spus de multe ori. Să nu crezi doar pentru că niște mărturii scrise vin de la un înțelept bătrîn. Să nu crezi în conjunctură. Să nu crezi în autoritatea profesorilor sau a bătrînilor. Dar, după o observație și o analiză atentă, cînd sunt conforme rațiunii și vor fi folositoare pentru toți, atunci acceptă-le și trăiește conform lor.”

”Un sfînt ar trebui să se poarte în sat ca albina care culege nectarul din floare fără să dauneze frumuseții sau parfumului ei.”

”Nici un rău nu egalează ura, și nici o practică spirituală nu egalează răbdarea. De aceea, trebuie să adîncim răbdarea prin diferite mijloace, cu mare trudă.”


CAROL, cel Mare

”Dreapta acțiune este mai bună decît cunoașterea; dar pentru a putea face ceea ce e drept, trebuie să știm ce este drept.”


CHAPLIN, Charlie

”Viața este o tragedie atunci cînd e privită în prim-plan și o comedie cînd o privești în plan larg.”


CHURCHILL, Winston

”Nu renunța niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.”

”Succesul înseamnă să repeți greșeală după greșeală fără să-ți pierzi setea de provocare.”

”Dacă reușim să privim mai adînc în trecutul nostru, putem să privim dincolo de viitorul care ne așteaptă.”


CONFUCIUS

”Nu dori ca lucrurile să se împlinească repede. Nu căuta avantaje mici. Dorința ca lucrurile să se împlinească repede face ca ele să nu fie înfăptuite cu grijă. Căutarea micilor avantaje face ca marile afaceri să nu se poată dezvolta.”

”Cei ce vor să fie mereu fericiți sau înțelepți trebuie să se schimbe.”

”Timpul trece repede pentru cei care munces mereu.”

”Uită rănile, nu uita niciodată binele.”


COPERNIC, Nicolaus

”Misiunea oamenilor de știință este căutarea adevărului, în condițiile permise de divinitate și de etică.”


d’ARC, Ioana

”Soldații vor lupta, iar Domnul le va da victorie.”

”Dacă aș fi păcătuit, Domnul nu m-ar fi învrednicit cu glasul său. Cred că ar fi benefic pentru toți oamenii să fie capabili să-i audă glasul.”


DEAN, James

”Interpretatorul unui rol este cea mai rațională metodă prin care un om se poate exprima pe sine însuși.”

”Succesul, faima – pentru mine există doar în eternitate.”


DARWIN, Charles

”Un descoperitor este cineva care dorește întotdeauna să știe originea oricărui fenomen.”


da VINCI, Leonardo

”Din cînd în cînd pleacă, relaxanză-te puțin, pentru că atunci cînd te vei întoarce, judecata ta va fi mai precisă; dacă vei rămîne constant în lucru, îți vei pierde puterea de judecată…”

”E mediocru ucenicul ce nu-și depășește maestrul.”

”Arta înseamnă creație bazată pe cunoștințe științifice.”


de CHARDIN, Theilhard

”Nu suntem oameni cu o experiență spirituală, suntem ființe spirituale cu experiență umană.”


de GAULLE, Charles

”Sabia mea s-a frînt. Dar voi continua să lupt cu mîinile încleștate pe lama ruptă a sabiei.”


DOYLE, Arthur Conan

”Simt nevoia să îmi stimulez intelectul. Iată și motivul pentru care am ales profesia de detectiv.”


EDISON, Thomas

”Multe lucruri dintre eșecurile vieții sunt oamenii care nu și-au dat seama căt de aproape erau de succes atunci cînd au renunțat.”

”Nu sunt descurajat, pentru că fiecare încercare greșită este încă un pas înainte.”

”Valoarea unei idei constă în utilizarea sa.”

”Geniul presupune 1% inspirație și 99% transpirație.”

”Renunțarea este cea mai mare slăbiciune a noastră. Cea mai sigură modalitate de reușită este să mai încerci încă o dată.”


EINSTEIN, Albert

”În mijlocul dificultăților se află oportunitatea.”

”Cel mai frumos lucru pe care îl putem trăi este neînțelesul. Este sursa oricărei arte și științe adevărate.”

”Sunt două moduri de a trăi: unul este ca și cum nimic nu este un miracol. Celălalt este cum că totul este un miracol.”

”Vreau să aflu ce principii fundamentale a urmat Dumnezeu în crearea Universului. Altceva nu mă interesează.”


EPICTET

”Oamenii nu sunt deranjați de lucrurile care se întîmplă, ci de opinia lor despre lucrurile care se întîmplă.”


EVREI, 11:1

”Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.”


FRANKL, Victor

”Într-un fel, suferința încetează să mai fie suferință în clipa în care ea nu are rost.”

”Principala preocupare a omului este nu de a obține plăcerea sau de a evita durerea, ci mai degrabă de a vedea un rost al vieții sale. De aceea, omul este gata să sufere, cu condiția să fie sigur că suferința lui are un rost.”


FRAȚII WRIGHT

”Era mult mai palpitant cînd ne doream să putem zbura, decît acum cînd putem zbura.”


FREUD, Sigmund

”Visele sunt o proiecție a realității, iar realitatea o proiecție a viselor.”

”Interpretarea viselor reprezintă cel mai bin mijloc de a înțelege activitatea inconștientă a minții.”


FRITZ, Robert

”Cînd iei o decizie, mobilizezi energii umane uriașe și resurse care altfel rămîn neobservate.”

”Dacă îți limitezi alegerile numai la ceea ce pare posibil sau rezonabil, te depărtezi de la ceea ce vrei cu adevărat și rămîi doar cu un compromis.”


FROST, Robert – The Road Not Taken

”Ar trebui să spun asta cu un oftat cîndva, peste mulți, mulți ani: Într-o pădure drumul s-a bifurcat, iar eu, eu l-am ales pe cel mai punțin umblat – și asta a făcut diferența.”


GALILEI, Galileo

”Orice adevăr este ușor de înțeles odată ce a fost descoperit. Important este să-l descoperi.”


GANDI, Mahatma

”A oferi bucurie unei singure inimi printr-un singur gest este mai important decît o sută de capete aplecate în rugăciune.”

”Ochi pentru ochi și lumea va deveni oarbă.”

”Violența dă naștere la și mai multă violență.”


GAUDI, Antonio

”Cei care caută sprijin pentru lucrărilor lor în legile Naturii se apropie de Dumnezeu.”


GINGHIZ Han

”Pentru a-ți stăpîni corpul, mai întîi trebuie să-ți stăpînești spiritul.”


GRIFFITH, Joe

”Există un moment în care trebuie să facem un salt al convingerii, momentul după care decizia corectă devine greșită, pentru că a fost luată prea tîrziu.”


GUEVARA, Che

”Nu fac nimic remarcabil. Dar ceea ce fac este esențial.”


HAMINGWAY, Ernest

”Niciun om pe lume nu este doar o insulă, stingheră și de sine stătătoare; fiecare om este o bucată din continent, o părticică din întregul cel de căpetenie; dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa e împuținată, așa cum ar fi orice limbă de pămînt sau moșia ta ori a prietenilor tăi; moartea oricărui om mă va vătăma, fiindcă mă alfu cuprins în omenire și de aceea să nu întrebi niciodată pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.”


HANNIBAL

”Fie ne găsim un drum, fie ne facem unul.”

Lucrurile ce par imposibile devin posibile dacă le vezi în altă lume.”


HARRIS,  J. Sydeney

”Regretul pentru lucrurile pe care le-am făcut poate fi atenuat de trecerea timpului; nu poate fi consolat însă regretul pentru lucrurile pe care nu le-am făcut.”


HERACLIT

”Conținutul caracterului tău este alegerea ta. Zi de zi, ce alegi, ce gîndești și ce faci este ce vei deveni. Integritatea ta este destinul tău… este lumina care îți călăuzește drumul.”


HITLER, Adolf

”Politica este decisă de calcule reci și poate avea un impact devastator.”

”Un lider trebuie să fie vizionar.”


HITCHCOCK, Alfred

”Filmele nu sunt altceva decît viața, fără părțile plictisitoare.”


HOLMES, Oliver Wendell

”O pagină de istorie este mai valoroasă decît un tom de logică.”

”Cel mai important lucru din lume nu este unde ne aflăm, ci în ce direcție mergem.”


HONDA, Soichiro

”Viața este scurtă. Este nevoie de viteză pentru a realiza ceea ce îți dorești în intervalul limitat de timp pe care îl ai.”

HOOVER, John Edgar

”Oamenii obțin glorie prin intermediul prietenilor și notorietate prin intermediul inamicilor. Datorită inamicilor, am fost capabil să obțin mult mai multă notorietate.”


HO SHI MIN

”Nu trebuie să ne întristăm dacă avem puțin, ci numai dacă nu avem egalitate. Nu ne trebuie să ne întristăm dacă suntem săraci, ci numai dacă inima noastră nu-și găsește liniștea.”


JEFFERS, Susan

”Ați înfrunta frica este mai puțin înspăimîntător decît să trăiești într-o frică permanentă, care provine dintr-un sentiment de neajutorare.”


KELLER, Helen

”Viața este sau o aventură provocatoare, sau nimic.”

”Multe persoane au o idee greșită despre ce înseamnă fericirea adevărată. Ea nu este atinsă prin automulțumire, ci prin fidelitatea dață de un scop de laudă.”


KEMAL, Mustafa Atatürk

”O națiune care este gata de jertfă supremă pentru viața și libertate nu poate fi înfrîntă.”

”Numeroși oameni vor învăța principiile democratice, dictatele adevărului și învățămintele științei. Trebuie să renunțăm la superstiții. Nu este nimic în neregulă cu practicile religioase, fiecare își poate urma propria credință, atît timp cît nu contravine rațiunii sau nu îl determină să încalce libertatea semenilor săi.”


KENNEDY, F. John

”Nu întreba ce poate face țara pentru tine. Întreabăte ce poți face tu pentru țara ta.”


KUROSAWA, Akira

”Atunci cînd continuă să viseze, omul este un geniu.”


LAO TZÎ

”A încerca să înțelegi este ca și cum te-ai sili să vezi într-o apă tulbure. Stai liniștit și lasă impuritățile să cadă la fund. Rămîi liniștit pînă vine momentul să acționezi.”


LAWRENCE, Thomas Edward

”O revoltă este mai apropiată de pace decît de război.”


LENIN, Vladimir

”Atît timp cît există stat, nu există libertate. Cînd va exista libertate, nu va mai exista stat.”


LINCOLN, Abraham

”Niciun om, cît de vrednic ar fi, nu are dreptul să-i conducă pe alții fără consimțămîntul acestora.”


LUTHER, Martin

”Forța care clintește această lume este speranța. Fără speranță că va crește recolta, țăranul nu-și sădi cîmpul.”


LUTHER, Martin King

”Răspunsul la ură este dragostea.”


MANDELA, Nelson

”Viața are un mod de a forța deciziile celor nehotărîți.”


MAICA TEREZA

”Dăruiește celor din jurul tău dragostea pe care toți o primim. Dăruiește pînă acest lucru va provoca durere, pentru că adevărata iubire doare.”


MARX, Karl

”Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea, în diferite moduri. Cu toate acestea, important este să o schimbi.”


MASLOW, Abraham

”Un mizician trebuie să facă muzică,

Un artist trebuie să picteze,

Un poet trebuie să scrie –

Dacă este total împăcat cu sine.”


MATEI, 16:26

”Pentru că ce-i va folosi omului dacă va cîștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”


MICHELANGELO

”Cel mai mare pericol pentru cei mai mulți dintre noi este nu că obiectivul nostru este prea înalt și nu-l vom atinge, ci că este prea jos și-l vom atinge.”


MURRAY, W.H.

”Înainte ca cineva să se hotărască, există ezitare, posibilitatea de a se retrage, permanentă ineficiență. Referitor la orice act de inițiativă (și de creație), există un adevăr elementar, ignoranța care ucide nenumărate idei și planuri splendide, și anume: că momentul în care cineva se decide este cel în care Providența se pune și ea în mișcare. Se întîmplă tot felul de lucruri care altfel nu s-ar fi întîmplat. Un adevărat șuvoi de evenimente pornește din această decizie, stîrnind în favoarea cuiva tot felul de întîmplări neprevăzute, de întîlniri și de sprijin material la care nimeni nu ar fi visat că s-ar întîmpla.”

”Orice poți face sau visa, treci la acțiune. Curajul are în el geniu, puterea și magie.”


MUSSOLINI, Benito

”Nu eu am creat fascismul: eu doar l-am extras din subconștientul italienilor.”


NASSER, G. Abdel

”Cel care nu se poate susține pe sine însuși, nu poate lua o decizie proprie.”


NAPOLEON, Bonaparte

”În dicționarul meu personal, cuvîntul «imposibil» nu există.”

”Curajul este că dragostea să hrănește din speranță.”


NEWTON, Isaac

”Mișcarea Universului poate fi calculată. Sufletul omului însă nu.”

”Dacă am văzut mai departe, este pentru că am stat pe umerii giganților.”


NIXON, Richard

”Dacă nu-ți vei asuma niciun risc, nu vei suferi nicio înfrîngere. Dar dacă nu-ți vei asuma niciun risc, nu vei cîștiga nicio victorie.”

”Cei care au trăit în adîncul văii sunt cei care se vor bucura cu prisosință de piscurile celor mai înalți munți.”

”Idealismul fără realism este impotent. Realismul fără idealism este imoral.”


NOBEL, Alfred

”Dacă am o mie de idei și doar una se dovedește a fi bună, sunt mulțumit.”


PETRU, cel Mare

”Cea mai aprigă dorință a mea este de a-mi remodela supușii, cu toate acestea mărturisesc cu rușine că nu sunt în stare să mă remodelez pe mine însumi.”


PICASSO, Pablo

”Nu lucrezi după cum îmi dictează natura, ci împreună cu ea. Un artist trebuie să respecte  natura, dar să nu o confunde niciodată cu pictura.”


PITAGORA

”Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține.”


PORSCHE, Ferdinand

”Totul poate fi găsit. Problema constă în metoda de căutare.”


ROCKEFELLER, D. John

”În drumul tău spre succes, ar fi mai bine să urmezi cărarea nebătută, în locul celor deja cunoscute și general acceptate.”


ROMMEL, Erwin

”Un ofițer trebuie să stea alături de soldații lui, să gîndească și să simtă ce simt ei.”


PROVERB Japonez

”Să cazi de șapte ori, dar să te ridici a opta oară.”


READE, Charles

”Seamănă un gînd și vei secera o acțiune;

Seamănă o acțiune și vei secera un obicei;

Seamănă un obicei și vei secera un caracter;

Seamănă un caracter și vei secera un destin.”


ROOSEVELT, Franklin

”Progresul înseamnă să-i faci pe săraci să o ducă mai bine.”


ROOSEVELT, Eleanor

”Cîștigi forță și încredere prin fiecare experiență în care te oprești să-ți privești teama în față. Poți să-ți spui: «Am trecut prin asta… Pot face următorul lucru pe care îl întîlnesc.» Trebuie să faci acel lucru pe care crezi că nu-l poți face.”


ROOSEVELT, Theodore

”Este mult mai bine să încerci sp faci lucruri puternice, să obții victorii glorioase chiar dacă alternînd cu greșeli, decît să intri în categoria acelor spirite sărace care nu se bucură de nimic și suferă mult pentru că trăiesc într-un amurg cenușiu, care nu cunosc nici victorie, nici înfrîngere.”


RUTH, Babe

”Nu lăsa nicicînd frica de succes să-ți stea în drum.”


SALADIN

”Toți trebuie să ne abținem de la fapte care ne-ar putea cauza conflicte sufletești și ne-ar putea arunca în situații fără ieșire.”


Sf. FRANCISC de Sales

”Cînd întîmpini dificultăți și poziții contrare nu încerca să le distrugi, ci să le schimbi cu blîndețe și răbdare.”


SHEAKESPEARE, William

”Cît de săraci sunt cei nerăbdători! Mereu orice rană s-a vindecat treptat.”


SCHLIEMANN, Heinrich

”Cu cît mai dificilă ne e munca, cu atît mai mediatizată va fi dorința noastră de a atinge obiective nemaivăzute.”


SCHULZ, M. Charles

”Viața este ca o bicicletă cu zece viteze. Cea mai mulți dintre noi avem viteze pe care nu le folosim niciodată.”

”Umorul nu s-a născut din fericire. Rîdem de tristețea lui Charlie Chaplin.”


SMITH, Sidney

”Cea mai mare greșeală este să nu faci nimic, pentru că îți închipui că poți face foarte puțin. Fă atît cît poți.”


SOCRATE

”Fără doar și paote, în căsnicie, dacă vei avea parte de o consoartă bună vei fi fericit. Dacă vei avea parte de o consoartă rea, vei deveni filosof.”

”Tot ce știu este că nu știu nimic.”

”În fiecare om sălășluiește un soare, totul e să-l lăsăm să ardă.”


SOLOMON (Proverbe 15:22)

”Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipsește chibzuiala, dar ele își iau ființă cu mulți sfătuitori.”


STALIN, Iosif

”Omenirea este împărțită în bogați și săraci, în exploatatori și exploatați și a te  sustrage acestei structuri fundamentale și opoziției sărac-bogat înseamnă să te sustragi unor adevăruri fundamentale.”


TOLSTOI, Lev

”Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nfericită în felul ei.”

”Pentru a trăi în spiritul credinței, trebuie să treci printr-un chin continuu; iar dacă vrei să treci prin viață în singuranță și în liniște, trebuie să ai o inimă demnă de dispreț.”


TOMLIN, Lily

”Mereu am vrut să fiu cineva, dar trebuia să spun mai clar în ce sens.”


TRUMAN, S. Harry

”Ori de cîte ori iau o decizie greșită, mă duc și iau alta.”


Van Gogh, Vincent

”Dacă în  tine arde flacăra și spiritul creației, e imposibil să le ții doar pentru tine, sub cheie.”


WAITLEY, Denis

”Indivizii nu se comportă în concordanță cu realitatea, ci cu propria lor percepție asupra realității.”


WALPOLE, Horace

”În știință, greșelile precedă întotdeauna adevărul.”


WARREN, Earl

”Tot ce am făcut meritoriu în viață a fost criticat.”


WASHINGTON, George

”Acestea se pot institui ca o declarație de bază și ca fundament al sistemului nostru, și anume că fiecare cetățean ce se bucură de protecția unui guvern liber îi este dator nu numai cu o parte din bunurile sale cu chiar și cu serviciul personal pus în slujba apărării sale.”

”Trebuie să știm care sunt revendicările rebelilor.”


WILLIAM, James

” Cea mai mare descoperire a generației mele este că un om își poate schimba viața prin modificarea atitudinilor sale mentale.”

” Există o lege în psihologie că, dacă îți faci în minte o imagine a ce anume vrei să fii și vei continua să păstrezi suficient de mult acea imagine, vei deveni în curînd exact cum ți-ai închipuit.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: