Posted by: Igor Prisac | May 28, 2010

Puterea politică şi entropia socială în viziunea sinergetică

Published in: Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2009, Nr. 3, p. 140-148.

In the article under discussion the author is approaching the political power concept viewed through the synergetic methods. The main thesis of the article is that power has a strong connection with the social entropy and with the flow of information in the political system. That is why the power is stronger in the way the political subject can decrease the entropy in his environment and in the system. In this way the power obtains an other dimension that is more dynamic and more complex.

Ideea precum că sistemul neliniar deschis face schimb de energie, substanţă şi informaţie cu mediul, ne poate ajuta să analizăm mai profund atît micronivelul cît şi macronivelul sistemelor sociale. Potrivit sinergeticii şi a teoriei informaţionale, interacţiunea elementelor în cadrul sistemelor sociale are loc prin schimbul de informaţie atît cu mediul extern, cît şi între elementele sistemului. Orice interacţiune de acest gen poate fi concepută ca şi schimb de informaţie prin mesaj verbal sau mesaj scris, prin comportament sau atitudine, prin acţiune intenţionată sau neintenţionată, prin ordonare sau supunere – totul poate înţeles la nivel al schimbului de informaţie. Comunicarea interpersonală este o transmitere de informaţie, deciziile autorităţilor şi punerea în acţiune, generează informaţie. Opinia publică se manifestă prin transmitere de informaţie, legislaţia statului, care reglementează relaţiile sociale, este şi ea o informaţie ce funcţionează  în sistemul social.

Etimologic, cuvîntul „informaţie” provine de la cuvîntul latin „informatio” format din două cuvinte „in” şi „formare” care împreună semnifică  „a da o formă” sau „ a da o imagine” [1].  De aici putem spune că natura informaţiei în societate este ceea ce indică forma de organizare a materiei şi a energiei, fără de care aceste două nu poate să existe [2]. În acest context, trebuie neapărat să identificăm despre ce fel de informaţie este vorba, deoarece există informaţia transmisă prin codul genetic, informaţia electronică, informaţia care explică organizarea materiei şi a energiei universului fiind în afara conştiinţei şi gîndirii zilnice a omului [3]. Sistemele sociale fac schimb de informaţie pe care academicianul T. Ţîrdea o numeşte informaţia socială.  Informaţia socială este o reflecţie a lucrurilor, sau cum afirmă A. Ursul, este o reflecţie a diversităţilor [4]. În abordarea sinergetică elementele sistemului politic sunt într-o continuă reflecţie de structuri care au loc în mediul sistemului politic, ci nu însăşi materia sau energia acestora. De aici putem concluziona ca un sistem politic este format dintr-o mulţime complexă de izvoare de informaţie existente într-o interacţiune nivelul căreia depinde de gradul de deschidere a sistemului.

Într-un sens, fiecare din acţiunile şi fenomenele social-politice, atît la micronivel, cît şi la macronivel, pot fi analizate reieşind din procesul interacţiunii informaţionale [5]. În perioada postmodernă, însăşi noţiunea de putere este apreciată ca o dimensiune a informaţiei, deoarece relaţiile de putere implică accesul la informaţie [6]. Acel stat, în care populaţia este informată despre acţiunile strategice şi reformele ei, are succes în dezvoltarea sa, deoarece acest fapt duce la echitabilitate, promovarea instituţiile democratice şi va avea suportul comunităţii internaţionale. Orice conducere, îşi va scădea din ratingul său şi îşi va pierde încrederea faţă de populaţie în care, de fapt, şi rezidă puterea, dacă va da de înţeles populaţiei că ascunde anumite lucruri pentru aşi realiza interesele politice.

Contrariul informaţiei este entropia informaţională care reprezintă gradul de dezorganizare a informaţie şi gradul de degradare a informaţiei. Conform teoriei informaţionale, gradul de entropie este estimat după cantitatea de informaţie care o putem obţine dintr-un mesaj [7]. N. Wiener, fondatorul ciberneticii, susţine că: „După cum cantitatea de informaţie în sistem este măsura ordinii, exact la fel este entropia măsura dezorganizării sistemului: ele sunt egale luate ca semn matematic invers” [8]. După cum este bine cunoscut, entropia oricărui sistem, permanent are o tendinţă maximă. Anume creşterea informaţiei sau a neghentropiei în sistem duce la reducerea entropiei… Informaţia şi entropia sistemului se află în relaţia de luptă a contrariilor care se exclud reciproc, dar în acelaşi moment se consideră reciproc [9]. De aceea, deschiderea sistemului atît din interior cît şi din exterior duce la descreşterea entropiei ca rezultat al circulaţiei informaţiei şi al reducerii neclarităţii sau a imprevizibilităţii.

Referindu-ne în mod direct la politic sau la sistemele politice ca fenomen, atunci cînd lipseşte informaţia are loc dezordinea sau  nu are loc transmitere de informaţie atît pe verticală cît şi pe orizontală, încît incertitudinea sau entropia este în creştere. Astfel, din lipsa transmiterii de informaţie desfăşurată pe o cale proprie sistemului social, entropia sau dezordinea creşte la un prag atît de înalt, încît sistemul este nevoit să aleagă o altă cale de dezvoltare, ca de exemplu calea democraţiei. Practica a demonstrat că sistemul democratic este mult mai stabil ca rezultat al circulaţiei informaţionale mai transparente şi mai libere de la politic la societatea civilă, de la societatea civilă la politic, de la sistemul politic intern la cel internaţional, etc. Aceasta se datorează faptului că sistemul democrat este cel mai deschis atît din interior cît şi către mediul său. De asemenea, datorită capacităţii continue a unei autoorganizări uşoare a sistemului democrat prin alegerile generale sau locale, odată la 4 sau la 5 ani, oferă posibilitate ca sistemul să se afle sub autocontrolul societăţii civile, şi a opiniei publice care, de fapt, este cel mai natural mod de a controla un sistem politic.

Specialistul H. Hübner, făcînd comparaţie dintre sistemul democrat şi cel dictatorial în termenii schimbului de informaţie, afirmă că în sistemele democratice domină o viaţă politică conştientă şi „lumina“ domină în orice activitate politică ca rezultat al schimbului înalt de informaţie [10]. Pe cînd într-un sistem dictatorial domină „întunericul“ ca rezultat al lipsei schimbului de informaţie la nivelul dorit de populaţie. În acest context putem afirma că pentru a dezvolta un stat cu adevărat democratic, conducerea trebuie să facă investiţii cît mai mari în rîndurile populaţiei contribuind la informatizarea tuturor activităţilor sale vitale [11], precum şi să promoveze toate instituţiile care contribuie la acest fenomen.

Dezordinea şi entropia în sistemele politice poate creşte ca rezultat al interacţiunii complexe a elementelor avînd loc degradarea informaţiei la micronivel. Informaţia schimbată şi transmisă între structurile societăţii civile şi cele politice este distorsionată şi transformată în neclaritate dacă aceste structuri transmit informaţie opusă ca sens, astfel apare dezordine în sistem şi informaţia descreşte. Schimbul şi transmiterea informaţiei între elementele sistemului politic depinde de particularităţile acelor elemente politice pe care o transmit, de imperfecţiunile personale şi de grup în transmiterea informaţiei [12]. De asemenea, din punct de vedere psihologic, omul, componenta de bază a oricărui sistem social are tendinţa spre cunoaştere, egoism, altruism, dragoste, etc. combinaţia cărora face sistemul să fie extrem de complex fiind dominat de imprevizibilitate şi de mari carenţe în procesul transmiterii informaţiei [13]. De aceea, la atingerea pragului maxim a lipsei de informaţie, sistemul va alege în punctul de bifurcaţie, ca rezultat al unei fluctuaţii, o nouă cale de evoluţie.

Acel sistem politic, partid politic sau alt subsistem politic este mai organizat şi respectiv mai puternic care dispune de un schimb de informaţie socială cît mai eficientă prin orice fel de mijloc. Organizarea acestora depinde de cantitatea de informaţie care este în cadrul acestui sistem sau subsistem politic, şi cu cît sistemul conţine informaţie mai diferită, cu atît mai complexă va fi organizarea sa [14]. Însă, fluxul de informaţie va fi cel mai mare în structurile cele mai organizate [15]. Fără îndoială, organizarea poate fi influenţată prin dirijarea mijloacelor şi a resurselor de dezvoltare, fără de care nu putem asigura o orientare şi o anumită ordine în procesele social-economice [16]. Organizarea contribuie la eliminarea pierderilor de timp în dirijare, deci la accelerarea dezvoltării sociale. De regulă, factorii imprevizibili contribuie la amplificarea pierderilor de timp în procesele dezvoltării, fenomene  care poate contribui la creşterea entropiei dezvoltării sociale, şi care denotă o lipsă de informaţie, precum şi o scădere a puterii din punct de vedere clasic. De aici putem deduce cu certitudine că informaţia sau neghentropia este nucleul organizării îndreptată spre acţiunea de adaptarea a resurselor materiale şi umane la scopurile dezvoltării pe termen lung [17].

Entropia într-un sistem poate fi micşorată prin intermediul unei conexiuni cu un alt sistem în care entropia acestuia este mai mică, şi care poartă denumirea de entrostat [18] sau rezervoar. Această legitate poate fi interpretată dînd exemple sociale şi politice cum ar fi: organizaţiile, alianţele, uniunile, instituţiile sociale care servesc drept exemple de rezervoar pentru unele sisteme sociale ce se află într-o stare de creştere a entropiei. Prin aceste conecţii, entropia va scădea deoarece se va mări circuitul de informaţie prin colaborarea şi comunicarea acestor structuri politice şi sociale, precum şi apare un mecanism mai dezvoltat în a diversifica circuitul de informaţie. În acest context apare o nouă balanţă în ce priveşte puterea în societăţile democratice.

Chiar dacă entropia este concepută ca fiind gradul de dezordine pentru sistem, ea joacă un rol deosebit pentru sistemele sociale. Anume în condiţiile unei entropii înalte apare autoorganizarea, ce impune autoaccelerarea catalitică a ciclurilor de creativitate a sistemului [19]. Acest fapt, ne argumentează din nou că entropia şi dezordinea în sistemele sociale are un rol deosebit, deoarece, dacă dorim să trecem la un nivel de dezvoltare mai superior şi mai ordonat, trebuie să trecem mai întîi prin dezordine care determină sistemul la schimbare. În acest caz, puterea suferă o comutare esenţială în structura sistemului politic.

Făcînd referinţă la noţiunea de stat şi societate, ca componentă de bază a unui sistem politic [20], trebuie de menţionat că în viziunea sinergetică statul şi societatea sunt văzute ca şi o organizaţie complexă [21] ce se autoreproduce continuu pe baza prelucrării resurselor pe care le deţine: naturale, administrative, intelectuale, informaţionale, comunicaţionale, umane, financiare, materiale, sociale, etc. [22]. Aceste resurse, care prezintă mediul de alimentare a unui sistem, precum şi prelucrarea şi fructificarea lor, determină nivelul de dezvoltare şi puterea unui stat. Un stat care nu dispune de resurse suficiente, dar depune tot efortul în prelucrarea şi fructificarea resurselor pe care le deţine, devine chiar şi mai puternic decît cel ce dispune de resurse suficiente dar nu este eficient în prelucrarea acestora. Astfel, funcţia unui sistem politic trebuie să fie orientată spre a produce bunuri publice (securitate, edificii, bunăstare, etc. ) care trebuie să fie un rezultat şi o cerere a opiniei publice [23]. Această raţionalizare depinde în mare măsură de nivelul de organizare şi autoorganizare a societăţii care are la bază schimbul adecvat al informaţiei pentru formarea continuă de noi structuri menite să contribuie la adaptarea sistemului la noile cerinţe ale mediului sistemului. În acest context, unul din componentele cheie ale sistemului politic, puterea politică, capătă o dimensiune puţin diferită faţă de cea clasică, fiindu-i atribuită fenomenul de reducere a entropiei.

Potrivit academicianului, A. Roşca, funcţia puterii şi a sistemului politic trebuie să fie, în primul rînd instituirea şi menţinerea unei ordini sociale [24]. La rîndul său, ordinea socială satisfăcătoare rezidă într-o guvernare bună, precum şi este un suport esenţial a unei puteri politice eficiente [25]. De asemenea, antropologul şi sociologul francez G. Balandier, interpretează puterea ca un fenomen care se reduce la o luptă împotriva entropiei şi a dezordinii ce ameninţă întreg sistemul politic [26]. În acest context, aceste afirmaţii sunt susţinute încă de Aristotel, dar în forma potrivit căreia „cine are puterea să prevadă, acela este stăpînitor şi domn firesc” [27]. Cu cît este mai mare entropia în sistem sau subsistem, cu atît este mai greu de conceput şi de realizat fenomenul puterii, deoarece acesta este impedimentul principal în prevederea fenomenelor şi a faptelor care urmează a se întîmpla în sistemul politic.

Soluţia cea mai modernă la aceasta stare a entropiei permanente în sistem, în conceperea şi realizarea puterii, este cunoaşterea care, potrivit lui A. Toffler, este „puterea de cea mai înaltă calitate” [28]. Or, după cu cum susţine F. Bacon: „cunoaşterea înseamnă putere” [29]. În această ordine de idei A. Toffler continuă în a susţine că cunoaşterea este cea mai democratică formă a puterii, în comparaţia cu forţa sau bogăţia care sunt limitate şi de o calitate mai inferioară, fiind aplicate doar în cazuri de pedeapsă sau de influenţă [30]. Puterea politică este inversul entropiei sociale, după cum şi ordinea socială este inversul haosului în sistemului politic, fenomene care necesită de a fi studiate în interdependenţa contrariilor acestora.

Trecînd la aspectul prezicerii dezvoltării sistemice în abordarea sinergetică, care reprezintă în sine puterea, conform spuselor lui Aristotel, trebuie de luat în calcul acele principii de dezvoltare pe care ea le înaintează. Sistemele se dezvoltă neliniar şi, în evoluţia lor, trec, mai întîi, prin faza de stabilitate, şi apoi prin regimul încordat (faza de tranziţie), unde orice fluctuaţie determină sistemul în punctul de bifurcaţie să se autoorganizeze într-o structură nouă. Pentru sistemele politice, care izolează societatea faţă de mediul extern, adică sistemele totalitare, este evident că orice eveniment, cît de mare ar fi, va fi înăbuşit, fiindcă însăşi sistemul este destul de stabil, fiind dominat de o ideologie unică şi un parametru de ordine unic. Numai atunci cînd sistemul ajunge în faza de criză sau în faza de încordare, ca rezultat al prăbuşirii eficienţei economice, administrative, al poziţiei în relaţiile internaţionale, etc., o mică fluctuaţie ar conduce la autoorganizarea acestuia într-un sistem democrat, autoritar sau haotic (în tranziţie). Aici putem aduce exemplu prăbuşirii sistemului totalitar comunist, precum şi a statului sovietic care a suferit de o dispersare a puterii politice şi comutarea acesteia spre o altă structură sistemică.

În cazul sistemelor democratice, care au o poziţie atît internă, cît şi externă stabilă, şi care este cea mai naturală formă de conducere a societăţii, prezicerea precum că un asemenea sistem ar trece la totalitarism, este valabilă numai în cazul schimbării mediului extern, adică a situaţiei mondiale, situaţie de conflict internaţional, agresiune, etc. Prezicerea pentru asemenea sisteme, prezintă un mai mare interes atunci cînd este vorba despre alegerile parlamentare sau prezidenţiale, care de fapt este o autoorganizare periodică sau o autoorganizare uşoară a unui sistem politic. În această perioadă a evoluţiei sistemice, anumite curente şi structuri ale sistemului suferă anumite schimbări, în legătură cu o nouă alegere parlamentară sau prezidenţială, în termeni de elită politică, curent politic, decidenţi politici, partide politice, etc. Parametrul de bază care ar prezice noua conducere este încrederea populaţiei faţă de un anumit candidat, sau candidaţi electorali care se stabileşte prin sondaje de opinie folosind tehnologiile adecvate. Deoarece sinergetica este preponderent interesată de  dinamica evenimentelor şi formarea noilor structuri, aici sunt importante elementele sau determinantele care stabileşte încrederea populaţiei faţă de candidaţii electorali şi cum are loc formarea opiniei publice şi a încrederii înaintea alegerilor. În statele dezvoltate, ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc., unde partidele politice au practic aceeaşi platformă electorală, ideologie de partid şi comportament politic, accentul se pune pe convingere şi promovarea imaginii candidaţilor electorali, precum şi care este poziţia lor în relaţiile internaţionale şi securitatea internaţională. În cazul statelor noi independente, cu o  economie slabă, accentul în formarea încrederii se pune pe promisiuni şi realizări social-economice. Însă, în cazul formării încrederii şi a opiniei publice faţă de candidaţii electorali sunt valabile acele principii sinergetice, care sunt valabile pentru orice sistem deschis. Permanent o guvernare nouă se bucură de o atenţie şi încredere maxim posibilă, deoarece, chiar dacă nu corespunde adevărului, populaţia şi individul este permanent mai receptiv la ceva nou, manifestînd curiozitatea faţă acţiunile şi modului de guvernare a unei guvernări începătoare. Practica şi evoluţia opiniei publice în diferite state ne indică la faptul că odată cu trecerea timpului, încrederea şi ratingul faţă de noua guvernare descreşte ca rezultat al demonstrării acestei guvernări că ceea ce a fost promis şi declarat nu a fost îndeplinit pe deplin, că cuvintele nu corespund cu faptele, că pe lîngă fapte mai sunt realizate şi anumite interese ideologice sau de interes economic, etc. Odată cu această realitate, începe un război informaţional sau o restabilire a încrederii pe cale informaţională din partea guvernării, care, de fapt, este unica şansă de menţinere a încrederii, sau mai poate fi numită o menţinere artificială a puterii politice. În  acest caz, pentru obţinerea şi menţinerea puterii se prezintă populaţiei, prin diferite căi, informaţie care nu corespunde cu realitatea, lăsînd de fapt, ca opinia publică să se fragmenteze şi să se disperseze, avînd o formă haotică.

Importanţa majoră pe care o prezintă sinergetica ca prezicere politică este momentul cînd guvernarea democratică ajunge în campania electorală şi are loc un război informaţională de cea mai înaltă proporţie între candidaţii electorali în faţă opiniei publice, de multe ori haotică şi neclară pentru analiştii politici, fiecare avînd scopul de a obţine încrederea alegătorilor. În asemenea caz, sistemul de valori şi al opiniei politice se află într-o stare încordată, încît majoritatea se va alătura imediat acelui curent politic sau candidat electoral care prezintă un avantaj de cea mai înaltă necesitate pentru ei, sau care inspiră o speranţă nouă, de o altă natură prin declaraţiile, comportamentul sau atitudinile acestuia. Această cotitură radicală pentru un candidat electoral poate avea loc, după cum susţinea şi N. Machiavelli [31], cu ocazia unui eveniment neobişnuit, demonstrarea unei atitudini şi caracteristici, rar întîlnite la ceilalţi candidaţi, unor declaraţii specifice care inspiră o nouă speranţă pentru opinia publică. Un exemplu vădit ar servi alegerea în funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău a lui Dorin Chirtoacă [32], la 3 şi 17 iunie 2007, care era cel mai tînăr candidat electoral şi cu studii destul de avansate în primul tur de alegeri, şi unica figură politică care ar „salva” Chişinăul de contracandidatul din partea PCRM, Veaceslav Iordan, în turul doi de alegeri. Termenul sinergetic care descrie un asemenea fenomen de aderenţă spontană a opiniei publice la un ideal, idee, lider carismatic, etc. este denumit „efectul de laser”, descris de către H. Haken ca fiindcă asocierea undelor cuantice cu o frecvenţă haotică la unda cuantică care are o frecvenţă cea mai asemănătoare cu celelalte [33].

O categorie aparte a sinergeticii, care ne-ar ajuta în prezicerea evoluţiei sistemele sociale sau a celor politice, ar fi stabilirea atractorilor sistemului care prezintă acele structuri spre care iese sistemul în momentul de bifurcaţie, şi spre care alunecă puterea în dinamică. Atractorii, ar fi scopul principal al prezicerii evoluţiei sistemice, deoarece odată cu stabilirea acestora se poate de stabilit calea şi punctul spre care evoluează sistemul social. De fapt, este imposibil de a face o previziune fără a stabili mai întîi atractorii posibili spre care ar evolua sistemul. Astfel, pentru sistemele politice, atractori de o scară mai largă, ar putea fi sistemul democrat, sistemul autocratic, sistemul totalitar, sistem teocratic, etc. La rîndul său, vorbind despre atractori care nu se reduc la o structură universală a sistemului politic, aceştea ar putea fi:

–          variate alianţe sau consensuri ale partidelor politice;

–          conflicte sociale, politice, economice, religioase, culturale sau teritoriale;

–          crize politice, sociale, economice sau financiare;

–          proteste, demonstraţii, greve din partea populaţiei şi a diferitor grupuri de interes şi de presiune;

–          creşterea şi dezvoltarea socio-economică, precum şi stabilitatea politică;

–          noua conducere stabilită prin vot universal şi democratic sau prin fraude electorale, insurecţii sau revoluţii sociale;

–          organizaţii regionale, comunitare, sau internaţionale;

–          procesele de regionalizare, integrare şi globalizare;

–          curentul sau conceptul politic intern şi extern stabilit de conducere;

–          etc.

Cu alte cuvinte atractorul prezintă însuşi evenimentul care este obiectivul prezicerii pentru un sistem politic care ar putea fi unul punctiform, ciclic sau haotic. Un atractor punctiform poate fi un sistem care a ajuns la o structură anumită şi nu se mai schimbă pe întreaga perioadă istorică. Ca exemplu de atractor punctiform ar fi sistemul democrat din SUA, care durează de la întemeierea acestui stat, cu anumite schimbări de proporţii mici. Referindu-ne la atractorii ciclici, aceştea sunt structurile care au o evoluţie istorică ciclică şi un asemenea exemplu ar servi Republica Franceză, ca sistem democrat, evoluţia căreia a trecut prin 5 faze ciclice înainte ca să ajungă la un atractor punctiform. În cele din urmă, un exemplu de atractor haotic ar servi chiar situaţia politică şi social economic din primul deceniu al statalităţii Republicii Moldova care, în această perioadă de tranziţie, a trecut prin 5 regimuri politice, cînd era prezentă lipsă de identitate politică, istorică, şi lingvistică, incoerenţă pe plan al politicii externe, crize politice frecvente, etc. Sistemul politic merge spre un atractor haotic atunci cînd sunt făcute schimbări radicale şi de mari proporţii atît a instituţiilor politice cît şi a valorilor conştiinţei şi a culturii politice, întrebarea este numai cît timp acest sistem se află în asemenea atractori haotici.

În această ordine de idei, putem susţine că în obţinerea şi menţinerea puterii politice un rol cheie îl prezintă capacitatea de prezicere a subiecţilor politici care poate fi realizată folosind principiile sinergetice cum ar fi autoorganizarea sistemelor, reducerea entropiei în sistem, stabilirea atractorilor, etc. La rîndul său, realizarea puterii ar putea fi definită în abordarea sinergeticii, făcînd referinţă la afirmaţiilor lui A. Toffler, ca şi o mutaţie ascunsă între forţă, materie şi informaţie [34]. Astfel, am putea defini puterea politică ca şi un nivel mai scăzut al entropiei sociale într-o anumită structură a sistemului politic.

Sumînd abordarea sinergetică a puterii, am putea spune că acest fenomen este privit într-o formă mult mai largă şi dinamică în evoluţia sistemelor sociale. Fiind analizată în interconexiune cu gradul de entropie socială putem constata că obţinerea, menţinerea şi realizarea ei este mult mai complexă şi poate avea o altă natură decît cea văzută prin prisma abordării teoriei sistemelor. Dacă un actor politic are ca şi ţintă puterea politică, principiul de bază este reducerea entropiei prin toate căile de informarea, conecţie cu sisteme mai puţin entropice, precum şi promovare de imagini ce ar duce la scăderea neclarităţii sau ridicarea neghentropiei în sistem.

Note:

  1. Gabriel R., Beier D. Informationsmanagement in Organizationen. – Stuttgart: Kohlhammer, 2003, p. 129.
  2. Völz H. Information verstehn. Facetten eines neuen Zugang zur Welt. – Baunschweigen: Vieweg, 1994, p. 19.
  3. Haken H. Information and self-organization. – Berlin: Springer-Verlag,  2000, p. 14.
  4. Цырдя Ф. Социальная информация. – Кишинев: Издательство «Штиинца»,  1978, c. 11.
  5. Barber P. Applied cognitive psychology. An information-processing framework. – London: Methuen,  1988, p. 15.
  6. The evolution of political system. – Cambrige: Cambrige University Press, 1990, p. 11.
  7. Entropy. Information theory. – Microsoft Encarta Reference Library, 2003.
  8. Винер Н. Кибернетика, или управление и связь в живом и машине. – Москва: «Сов. Радио»,  1968, с. 55.
  9. Binswanger M. Information und Entropie. Ökologishe Perspective des Übergang zu einer Informationswirkschaft. – Frankfurt am Main: Deutsch,  1992, p. 172.
  10. Heinz H. Informationsmanagement und strategische Unternehmungsführung. Vom Informationsmarkt zur Innovation. – München: Oldenbourg,  1996, p. 4.
  11. Ţîrdea N. Teodor. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. – Chişinău: Centrul Editorial – Poligrafic Medicina, 1994, p. 123.
  12. Barwise J., Seligman J. Information Flow. The logic of distributet systems. – Cambridge: Cambrige University Press,  1997, p. 8-43.
  13. Zhang W.B. Sinergetic Economics. Time and change in nonlinear economy. Berlin: Springer-Verlag,  1991, p. 229.
  14. Stonier T. Beyond information. The natural history of intelligence. – London: Springer-Verlag,  1992, p. 7.
  15. Lamberton D. The economics of communication and Information. – Brookfield: Edward Elgar Publishing,  1996, p. 6.
  16. Şileţchi M., Lascu A. Informaţia, entropia şi procesele sociale. – Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste Română, 1978, p. 17-18.
  17. Ibidem. p. 38.
  18. Шаповалов В., Казаков Н. Законы синергетике и глобальное тенденции. //  Общественные науки и современность. 2002, № 3, с.143.
  19. Самоорганизация: становление теории и перспективы социальных приложений. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=hc03
  20. Fruntaşu P. Sisteme politice liberal-democratice. – Chişinău: USM, 2000, p. 33.
  21. Taрасенко В. Социология терроризма: фрактальная модель террористической организации. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=terro
  22. Бусов С. Системно-сферный подхо к вопросу самоорганизации общества. Доклады научной конференции  «Самоорганизация в природе и общество», 28-30 ноября 1988. Ленинград. с. 142.
  23. Dobuzinskis L. The self-oraganzing polity. An epistemological analysis of political life. – Boulder: Westview Press, 1987, p. 135.
  24. Roşca A. Puterea politică şi ordinea socială: interacţiune şi echilibru dinamic. // Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2007, Nr. 1, Chişinău, p. 5.
  25. Ibidem. p. 7.
  26. Bencheci D. Puterea politică ca fenomen social. – în: Moşneaga V., Gh. Rusnac, Sacovici V. Politologie. Chişinău, 2007, p. 57.
  27. Aristotel. Politica. – Oradea: Editura ANTET, 1996, p.4
  28. Toffler A. Puterea în mişcarea (Powershift). – Oradea: ANTET, 1995, p. 23.
  29. Ibidem. p. 20.
  30. Ibidem. p. 28.
  31. Machiavelli N. The Prince. – London: The University of Chicago Press,  1985. p. 87.
  32. Chişinăul şi-a ales un primar liberal în vârstă de 28 de ani. http://www.interlic.md/Politic/1307.html
  33. Хакен Г. Тайны природы. Синергетика: наука о взаимодействии (Hermann Haken. Erfolgsgeheimnisse der Natur. Synergetik: Die Lehre vom Zusammenwirken). – Москва: Институт Компутерных Исследований, 2003, с. 70-73.
  34. Toffler A. Op. cit. p. 467.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: