Posted by: Igor Prisac | September 28, 2007

Sinergetica ca metodă de cercetare în ştiinţa contemporană

Există variate fenomene naturale şi sociale destul de complicate şi complexe care, din lipsa unui limbaj şi metode ştiinţifice adecvate de cercetare, au fost superficial tratate pînă la apariţia sinergeticii sau a ştiinţei despre interdependenţă. Anume acest limbaj poate să ne dea o explicaţie mult mai clară în ce priveşte sistemele neliniar deschise, autoorganizarea acestora, corelaţia dintre ordine şi haos în cadrul sistemului, interdependenţa dintre echilibru şi dezechilibru, manifestarea interacţiunii părţilor unui întreg, şi cum influienţează mediul sistemului interacţiunea elementelor. Sinergetica are un limbaj interdisciplinar cum ar fi sisteme neliniar deschise, atractori, bifurcaţia, parametru de ordine, fluctuaţia, tezaurus, selector, detector, etc. Sinergetica scoate în evidenţă legităţi comune pentru oricare sistem neliniar deschis fie din natură, fie din societate.

În natură şi în societate există o mulţime de sisteme şi fenomene care sunt practic imposibil de controlat şi de organizat fiindcă, de fapt, ele însăşi se autoorganizează ca rezultat al interdependenţei elementelor proprii. Acesta a fost şi motivul care l-a determinat pe fizicianul german Hermann Haken de a alcătui o nouă ştiinţă menită să cerceteze astfel de sisteme denumite sisteme neliniar deschise care au o evoluţie neliară şi se autoorganizează cînd are loc trecerea la o nouă etapă de dezvoltare. Haken, pentru prima dată, a introdus termenul de sinergetică la prelegerile lui în cadrul Universităţii din Stuttgard în 1969, şi astfel acest an se poate considera anul fondării sinergeticii. El a ales acest termen pe motiv că multe denumiri ştiinţifice au o denumire de origine greacă. El a căutat un astfel de cuvînt care ar exprima o activitate în comun, o energie comună pentru a face ceva, deoarece sistemul se autoorganizează şi are tendinţa de a crea noi structuri. El a urmărit scopul de a pune în mişcare o nouă ştiinţă care s-ar ocupa de problemele sus numite. Încă atunci, el a observat că există o mare asemănăre între fenomenele care se petrec în natură şi cele ce au loc în societate [1].

De fapt, sinergetica mai poate fi denumită şi Teoria Complexităţii promovată de şcoala din Santa-Fe, SUA. Acest termen este pe larg răspîndit în sinergetică, deoarece sistemele neliniar deschise în majoritatea cazurilor sunt formate din mai multe subsisteme care permanent se autoorganizează. În literatura de specialitate putem găsi explicaţia clară care este diferenţa dintre complexitate şi complicitate a sistemului. Complicitatea exprimă gradul de structurare al sistemului, varietatea elementelor şi numărul lor. Pe cînd complexitatea mai implică şi gradul de schimbare al sistemului în timp, varietatea corelaţiilor elementelor şi schimbarea corelaţiilor elementelor (fig. 2). Prigogine a definit sistemele complexe ca şi capacitatea acestui sistem de aşi schimba forma şi caracteristicile în sistem. Pe cînd cele complicate sunt acele sisteme care sunt formate din diferite componente şi diferite subsisteme [2].

Cînd Haken a formulat termenul de „sinergetică” el a mai adăugat o explicaţie – „ştiinţa despre interdependenţă”. Haken afirmă că sunt mai multe denumiri ale acestei ştiinţe – teoria complexităţii, teoria autoorganizării, teoria dezechilibrului, etc. Haken numeşte următoarele concepte care reprezintă esenţa senergeticii [3]:

1. Sistemele studiate se compun din cîteva sau mai multe părţi diferite sau similare care sunt într-o conexiune unele cu altele;

2. Aceste sisteme sunt neliniare;

3. Este vorba despre sisteme deschise (în chimie, fizică, biologie, ştiinţele sociale – care au tendinţa de a face o balanţă termică, informaţională, sau de substanţă);

4. Aceste sisteme sunt supuse fluctuaţiilor interne şi externe;

5. Sistemele pot deveni instabile;

6. În aceste sisteme se petrec schimbări calitative;

7. În aceste sisteme apar calităţi noi emergente;

8. Apar structuri spaţiale, temporale, spaţio-temporale şi funcţionale.

9. Strucutrile pot fi ordonate sau haotice;

10. În multe cazuri este posibilă matematizarea;

Aici pe noi nu ne interesează reguli luate aparte, care determina caracterul de acţiune ale elementelor, dar legităţi generale, după care are loc formarea structurilor. Elementele sistemului luate în parte se organizează, ca şi cum ar fi o mînă invizibilă, pe cînd pe de altă parte, sistemele, interacţionează unuele cu altele, şi permanent crează această mînă invizibilă [4].

Toate procesele din viaţă, începînd cu cele din celulele umane şi terminînd cu societatea, sunt legate între ele şi interacţionează între ele. De aceea, noi permanent ne ciocnim de problema unor sisteme foarte complicate şi complexe. Sistemele complexe seamănă cu o carte voluminoasă, şi pentru a o înţelege cu adevărat trebuie de citit toată. Dar ce este de făcut dacă nu dispunem de timp? Se poate de citit fragmentat sau să întrebăm pe cineva care deja a citit-o. Noi tebuie să aruncăm detaliile puţin importante. Noi trebuie să ne învăţăm să vedem şi să înţelegem totalitatea interacţiunii. Noi trebuie se reducem gradul de complexitate [5].

Dacă ne vom învăţa să depistăm legităţile de funcţionare ale sistemelor complexe în domeniul economiei, sociologiei şi a politicii, ne va fi mai uşor să facem faţă greutăţilor vitale. Noi vom putea înţelege, de exemplu, că oamenii pur şi simplu se comportă într-un anumit fel, supunîndu-se unui anumit model de comportament colectiv.

Specialistul Kneazeva E. susţine că principalul avantaj al sinergeticii este universalitatea ei: descoperirea parametrilor universali ai evoluţiei şi de atoorganizare a sistemelor complexe de orice natură [6]. Sinergetica studiază sistemele de la elementar la întreg, şi invers. Sinergetica reiese din aceea că lumea sistemelor complexe, în care noi trăim, se supune unei legi unice şi poate fi înţeleasă pe baza unui model unic. “Totul în toate” spune cunoscutul principiu al învăţăturii orientale.

O explicaţie mai succintă a esenţei sinergeticii ne-o dă specialistul Prîtkov V. care afirmă că sinergetica nu propune nici foc, nici atomi, nici monade. Nu este adevărat faptul că sinergetica nu pune întrebăerile „Ce?”, „ De ce?”, dar, chiar mai mult decît atît, ea răspunde la întrebarea „ Cum?” [7]. Pentru fiecare ştiinţă, pune, ca de regulă, acele întrebări şi probleme pe care ea poate să le soluţioneze la etapa ei iniţială de dezvoltare. Newton nu a putut da un răspuns despre cauza gravitaţiei, dar aceasta nu l-a impiedicat de a crea tabloul mecanic al lumii.

Diferenţa clară dintre tabloul universal clasic şi sinergetică este prezentată de către Kneazeva E. şi Kurdiumov. S. Aceştea susţin că lumea, în viziunea clasică, este dur legată de legitatea cauză-efect [8]. Precum că lanţul cauzelor este liniar, dar dacă efectele nu se identifică cu cauzele atunci poate fi proporţional acesteia. Reieşind din lanţul cauzelor lumea era prezisă fără limite în trecut şi viitor. Conducerea sistemelor complexe era concepută ca orice rezultat al influienţei externe asupra sistemului care este liniar şi unic. Amintea schema: acţiune de conducere – rezultatul scontat. Cu cît mai multă energie depui, cu atît mai mari rezultate ai. Pe cînd sinergetica promovează următoarele concepte [11]:

1. Sistemele complexe nu au nişte căi de dezvoltare fixate. Mai degrabă trebuie de înţeles cum de contribuit la dezvoltare şi cum de scos astfel de sisteme pe aceste căi. Este vorba despre o dezvoltare autoorganizaţională.

2. Ne demonstrează de ce haosul poate fi înţeles ca ceva ce duce la crearea unui nou început. Din haos se poate crea o nouă organizare. Prin haos s-a creat diferite nivele ale organizării. În anumite momente de dezechilibru orice fluctuaţie poate duce la crearea unei macrostructuri. În anumite situaţii de dezechilibru a mediului social, acţiunea unui individ în parte poate influienţa nivelul proceselor macrosociale. De aici, apare necesitatea de conştientizare a faptului că fiecare om poate face ceva pentru întreaga societate.

3. Sistemele complexe au, de regulă, mai multe căi de dezvoltare. Deşi, căile de evoluţie sunt multiple, este un puct unde se alege calea de dezvoltare numit punctul de bifurcaţie, şi la apropierea de acest punct se poate de predeterminat calea de dezvoltare a sistemului în viitor.

4. Sinergetica promovează conceptul de colectare a părţii generale din particularii, construirea structurilor complexe în dezvoltare din cele simple. Unirea structurilor nu se reduce la o aranjare simplă sau la o sumă a particulariilor. Înţelegerea principiilor generale de organizare a întregului are o mare importanţă pentru elaborarea abordărilor corecte la construirea sistemelor sociale, geopolitice, la unirea statelor aflate la diferite nivele de dezvoltare.

5. Cum de operat cu sistemele complexe şi cum de condus mai efectiv? Nu este importantă puterea (energia), dar configuraţia topografică potrivită şi arhitectura de influienţă asupra sistemului complex. Acţiunile mici, dar cu o rezonanţă mare influienţează sistemele foarte eficient.

6. Descoperă legităţile şi condiţiile de apariţie ale proceselor de avalanşă şi a proceselor de creştere neliniară şi de autostimulare.

Referindu-se la sistemele neliniare deschise, Hermann Haken, afirmă că aceste sisteme sunt controlate într-un mod specific numit parametru de control, sau parametru de ordine, adică de către fluxul de energie, susbstanţă sau informaţie care intră într-un sistem [10]. Cînd sunt schimbaţi unul sau mai mulţi parametri de control, starea precedentă a sistemului poate deveni destabilizată şi este, apoi, înlocuită de o stare nouă care poate expune structuri specifice spaţiale, temporale şi funcţionale [11]. Strategia sinergeticii constă în aceea de a depista şi considera aceste situaţii cînd starea macroscopică a sitemului se schimbă calitativ.

Din cele expuse mai sus, avem posibilitatea de a contura legităţile caracteristice sinergeticii:

1. Sistemele deschise au o evoluţie neliniară;

2. Evoluţia şi dezvoltarea sistemelor neliniare este ireversibilă;

3. Pentru sistemele neliniar deschise există o multitudine de căi de dezvoltare, încît la influienţa unei mici fluctuaţii venite din interior sau exterior, şi prin schimbarea parametrului de ordine, sistemul trece la o nouă cale de dezvoltare ;

4. În punctul de bifurcaţie are loc alegerea unei singure şi noi căi de evoluţie;

5. Legitatea universală care pune în mişcare orice sistem este organizarea şi dezorganizarea, sau echilibrul şi dezechilibrul [12];

6. Legea entropiei, care spune că închiderea unui sistem deschis duce la dezorganizarea sa [13];

7. Pentru a mări ordinea în sistem trebuie de mărit gradul de deschidere a sistemului, şi astfel pragul critic al sistemului va creşte; şi invers;

8. Corelaţia elementelor sistemului sunt controlate de parametrii de ordine care este şi mediul sistemului. Schimbînd acest parametru, putem schimba şi funcţia sistemului;

9. Universul tinde la o entropie maximă;

Deci, conceptele, limbajul şi legităţile pe care le oferă metoda sinergetică reprezintă în sine o posibilitate mult mai exactă şi mult mai practică de abordare atît a fenomenelor naturale, cît şi a celor sociale [14]. Cunoscînd aceste legităţi universale, care sunt valabile pentru orice sistem neliniar deschis, putem studia acest fenomen urmînd o cale mult mai simplificată şi mai sigură. De asemenea, abordarea sinergetică ne oferă şansa de a descoperi noi aspecte ale fenomenelor şi a obiectelor de studiu.

 

(Articolul a fost publica în “Revista de Filozofie şi Drept” a Academiei de Ştiinţe din Moldova, 2006, Nr. 1-2, p. 132-135.)

 

 

Literatura:

1. Синергетике – 30 лет. Интервью с професором Г. Хекеном. // «Вопросы философии», № 3, 2000, с. 53.

2. Beisel R. Synergetik und Organisationsentwiklung. München. 1994. p. 57

3. Синергетике – 30 лет. Op. cit. p. 55.

4. Хакен Г. Тайны природы. Синергетика: наука о взаимодействии (Hermann Haken. Erfolgsgeheimnisse der Natur. Synergetik: Die Lehre vom Zusammenwirken). Москва 2003. c. 25.

5. bidem. p. 26.

6. Князева Е. Саморефлективная синергетика. // «Вопросы Философии», 2001, №10, с. 100.

7. Прытков В. Оправдание сирергетики. // « Вопросы Философии», 2001, №4, с. 149.

8. Kнеазева Е., Кудюмов С. Синергетика как новое мировидение: диалог с И. Пригожинымю // «Вопросы Философии», 1992, № 12, c. 4.

9. Ibidem.

10. Haken H., Mikhailov A. Interdisciplinary aproaches to nonlinear complex sistems. Berlin, Springer-Verlag. 1993. p. 7.

11. Ibidem.

12. Шаповалов В., Казаков Н. Законы синергетике и глобальное тенденции. // «Обществерые науки и современность». 2002, № 3, с. 143.

13. Ibidem.

14. Chistrugă I. Problema apariţiei şi dezvoltării societăţii civile (Aspectul filosofico-politic). Autoreferatul tezei de doctor în politologie. Chişinău, 1997, p.9-10; Ţîrdea T. Introducere în sinergetică. Chişinău 2003, p.39-47 şi alţii.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: