Posted by: Igor Prisac | September 28, 2007

Abordarea sinergetică în cercetarea sistemelor sociale

Laoreatul premiului Nobel pentru economie, Friedrich von Hayek, referindu-se la sistemele sociale spunea că ordinea socială cum ar fi legea, limba şi pieţele sunt nişte „rezultate ale acţiunii umane, ci nu un proiect uman”[1]. Această afirmaţie ne duce la ideia că în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex. Această complexitate de acţiuni sociale, după cum susţine şi filosoful Immanuel Kant, nu poate fi explicată la justa valoare de către teoria mecanică a lui Newton sau teoria clasică, deoarece această interpretare a fenomenelor complexe nu acceptă criza şi emergenţa evenimentelor, ci totul poate fi explicat reieşind din cauză şi efect, totul poate fi reversibil şi prevăzut în timp. Avantajul abordării sinergetice în cercetarea fenomenelor sociale constă în faptul că ea studiază evenimentele sociale reieşind din nivelul microsocial, şi invers, prezentînd, de asemenea, care este corelaţia acestor nivele de organizare[2]. Unele noţiuni şi concepţii ca parametru de ordine, entropia, informaţia socială, aliniaritatea, autoorganizarea sistemelor neliniar deschise şi ordinea sau dezordinea acestor sisteme, ne ajută să înţelegem la o scară mai înaltă complexitatea acţiunilor şi a fenomenelor sociale.

Dacă, concretizăm ce este complexitatea unui sistem, trebuie să spunem că complicatul spre deosebire de complexitate exprimă numărul, tipurile şi felurile de corelaţie a elementelor sistemului. Însă complexitatea semnifică ceva mai mult decît complicatul prin faptul că această noţiune îmbină şi capacitatea sistemului neliniar deschis de a evolua în timp cînd are loc o schimbare atît a corelaţiilor elementelor, cît şi o schimbare a parametrilor de ordine şi a structurilor acestuia[3]. Anume, sinergetica, care mai este denumită şi teoria complexităţii, este în stare să ne ofere o abordare mai profundă a sistemelor care porneşte de la nivel micro şi ajunge la nivel macro, stabilind principiile universale pentru oricare sistem neliniar deschis, unul din care este cel social.

Conform interpretării fondatorului sinergeticii, Hermann Haken, problema principală a teoriei autoorganizării sistemelor sociale este de a demonstra că acţiunile individuale duc la o regulă a sistemului, sau la un set de valori, norme şi idealuri[4]. Această regulă a sistemului este denumită parametru de ordine ce guvernează corelaţia tuturor elementelor. Nici-odată o acţiune localizată nu va ieşi din limitele parametrului de ordine. Referindu-ne la sistemele politice unul din care este sistemul democratic, parametrul de ordine este opinia publică.[5] Anume opinia publică într-un astfel de sistem alege structura de conducere. Opinia publică determină starea lucrurilor în societate şi anume ea este funcţia sistemului social. Orice acţiune a decidenţilor sau a acelor reformatori este sortită eşecului dacă intenţionează să construiască în mediul social ceva ce nu corespunde opiniei publice, a naturii societăţii civile, care se străduie să impună calea de dezvoltare a sistemului şi nu ia în consideraţie starea naturală de autoorganizare a sistemului social[6]. De aceea, prioritate în orice acţiune îndreptată spre societate trebuie să corespundă funcţiei sau opiniei publice, să corespundă tendinţelor şi valorilor ei, care, universal, este denumit de sinergetică ca parametru de ordine.

Starea naturală a fenomenelor sociale este interacţiunea haosului şi a ordinii, a dezechilibrului şi a echilibrului, spontaneitate şi previzibilitate. Instituţiile sociale reprezintă acel mediu disipativ, care cauzează comportamentul neliniar al individului ca element social primar, în particular, şi al grupurilor sociale, în general. Structurile sociale apărute spontan sunt cele mai acceptabile pentru indivizi[7]. Ele asigură coexistenţa paşnică a indivizilor cu interese şi scopuri absolut diferite, deoarece regulile de organizare a lor nu presupun orientarea spre un anumit grup social, nu servesc anumitor scopuri sau sarcini sociale înguste. Astfel, potrivit afirmaţiilor cercetătorului moldovean, Teodor Ţîrdea, putem spune că „sistemele simple pot fi dirijate, pe cînd în sistemele sociale, care au un grad înalt de complexitate, se poate de menţinut doar ordinea, conştientizînd spontaneitatea şi recunoscînd autoreproducerea lor ca fiind pozitivă şi constructivă”[8].

O încercare de a da o abordare complexă procesului de autoorganizare a sistemelor sociale şi de a explica cum are loc alegerea căii naturale sau proprii sistemului, este înaintată de specialistul Branskii V. introducînd termenii de tezaurus, detector şi selector [9]. Tezaurusul concepe totalitatea căilor de evoluţie posibile pentru un asemenea sistem. Cu cît este mai bogată această multitudine de căi, cu atît este mai mare probabilitatea ca sistemul să aleagă în punctul de bifurcaţie ceva mult mai valoros. Detectorul reprezintă acea configuraţie de interacţiune a elementelor care determină sistemul să ia doar o singură cale de evoluţie. În timp ce selectorul reprezintă acel principiu care determină sistemul în momentul de bifurcaţie să formeze o asemenea configuraţie de corelaţie a elementelor. În general, selectorul reprezintă legea stabilităţii. Astfel, procesul de selecţie sau de transformare a sistemului începe cu nişte schimbări cantitative întîmplătoare care se acumulează atingînd pragul critic şi creează pentru selecţie un material calitativ nou de relaţii (structuri bifurcaţionale); interacţiunea (ciocnirea, lupta) cauzelor contrare creează însuşi procedura selecţiei a unor elemente concrete din acest material; pe cînd legea stabilităţii, căruia această interacţiune i se supune, produce o selecţie prealabilă a acestui material, jucînd un rol de filtru selecţional. Rezultatul selecţiei este mutaţia, sau fluctuaţia, adică realizarea unei (singure) structuri bifurcaţionale. Ca rezultat, mecanismul fin de selecţie este o conlucrare a factorilor de selecţie – tezaurusul, detectorul şi selectorul.

Cînd vorbim despre societate, căile de dezvoltare sau tezaurusul, apare în momentul de criză al sistemului. Specificul detectorului social constă în aceea, că funcţia lui joacă, în rezultatul final, rolul de luptă (interacţiune) a variate idealuri sociale. Anume ciocnirea acestor idealuri determină acea configuraţie a structurii sociale care va fi aleasă şi realizată. Aici trebuie de luat în consideraţie 3 momente:

– În primul rînd, lupta idealurilor nu se reduce la nişte ciocniri pur şi simplu mintale ale unor imagini subiective, dar presupune o confruntare socială a purtătorilor ei în forma oamenilor vii, care sunt gata de a obţine idealurile lor chiar jertfindu-se pe ei înşişi;

– În al doilea rînd, rezultatul selecţiei sociale şi a posibilităţilor bifurcaţionale depind şi de configuraţia puterii celor care poartă aceste idealuri;

– În al treilea rînd, selecţia socială se realizează continuu pe baza luptei idealurilor, şi spre deosebire de selecţia biologică, care se reduce la lupta pentru supraviețuire, selecţia socială se reduce la lupta pentru transformare şi de schimbare a mediului;

În ceea ce priveşte selectorul social, în calitate de acest rol poate fi: 1) principiul fundamentalismului (de reconciliere); 2) principiul compromisului; 3) principiul arbitrajului (neutralizare); 4) principiul convergenţei ( de sinteză);

Ideea precum că sistemul neliniar deschis face schimb de energie, substanţă şi informaţie cu mediul, ne poate ajuta să analizăm mai profund nivelul micro al sistemelor sociale. Potrivit sinergeticii şi a teoriei informaţionale, interacţiunea elementelor în cadrul sistemelor sociale are loc prin schimbul de informație atît cu mediul extern, cît şi între elementele sistemului. Orice interacţiune de acest gen poate fi redusă la schimbul de informaţie prin mesaj verbal sau mesaj scris, prin comportament sau atitudine, prin acţiune intenţionată sau neintenţionată, prin ordonare sau supunere – totul poate fi redus la schimb de informaţie. Comunicarea interpersonală este o transmitere de informaţie, deciziile autorităţilor şi punerea în acţiune a acestora este o transmitere de informaţie, opinia publică se manifestă prin transmitere de informaţie, legislaţia statului, care reglementează relaţiile sociale, este şi ea o informaţie ce funcţionează în sistemul social.

Pentru a înţelege mai bine această interacţiune informaţională, trebuie să definim ce reprezintă noţiunea de informaţie. Informaţia este o reflecţie a lucrurilor, sau cum afirmă Ashby este o reflecţie a diversităţilor[10]. Din punct de vedere energetico-funcţional, informaţia reprezintă funcţia sistemului social sau informaţional.

Contrariul informaţiei este entropia informaţională care reprezintă gradul de dezorganizare a informaţie şi gradul de degradare a informaţiei. Conform teoriei informaţionale, gradul de entropie este estimat după cantitatea de informaţie care o putem obţine dintr-un mesaj[11]. Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii, susţine că: „După cum cantitatea de informaţie în sistem este măsura ordinii, exact la fel, entropia în sistem, este măsura dezorganizării sistemului: ele sunt egale luate ca semn matematic invers”[12]. După cum este cunoscut, entropia oricărui sistem ( în natură, tehnică, societate), permanent are o tendinţă maximă. Anume „creşterea informaţiei” în sistem semnifică descreşterea entropiei. Informaţia şi entropia sistemului se află în relaţia de „luptă” a contrariilor care se exclud reciproc , dar în acelaşi moment se consideră reciproc.

Referindu-ne în mod direct la societate sau la sistemele sociale, dezordinea are loc atunci cînd lipseşte informaţie sau nu are loc transmitere de informaţie atît pe verticală, cît şi pe orizontală. Un asemenea exemplu ar servi sistemul socialist sovietic care s-a prăbuşit ca rezultat al închiderii acestuia faţă de alte sisteme, şi care a avut la baza interacţionării elementelor întreruperea informaţiei sociale adecvate şi naturale. Astfel, din lipsa transmiterii de informaţie desfăşurată pe o cale proprie sistemului social, entropia sau dezordinea a crescut la un prag atît de înalt, încît sistemul a fost nevoit să aleagă o altă cale de dezvoltare, calea democraţiei. Sistemul democrat este mult mai stabil ca rezultat al circulaţiei informaţionale mai transparente şi mai libere de la politic la societatea civilă, de la societatea civilă la politic, de la sistemul politic intern la cel internaţional, etc.

Dezordinea şi entropia în sistemele sociale poate creşte ca rezultat al interacţiunii complexe a elementelor avînd loc degradarea informaţiei la nivel micro. Informaţia schimbată şi transmisă între structurile societăţii civile şi cele politice este distorsionată şi chiar neutralizată dacă aceste structuri transmit informaţie opusă ca sens, astfel apare dezordine în sistem şi informaţia descreşte. Informaţia poate fi menţinută la nivel dacă structurile transmit informaţie orientată în aceeaşi direcţie, adică dacă este o relaţiei de cooperare între structurile sociale. În asemenea caz, la atingerea pragului maxim a lipsei de informaţie, sistemul va alege în punctul de bifurcaţie, ca rezultat al unei fluctuaţii, o nouă cale de evoluţie.

Entropia într-un sistem poate fi micşorată prin intermediul unei conexiuni cu un alt sistem în care entropia acestuia este mai mică, care, în literatura de specialitate, este denumit ca şi entrostat [13]. Această legitate poate fi interpretată dînd exemple sociale şi politice cum ar fi: organizaţiile, alianţele, uniunile, instituţiile sociale care servesc drept exemple de entrostat pentru unele sisteme sociale ce se află într-o stare de creştere a entropiei. În cazul sistemului statal al Republicii Moldova, acest fapt îl serveşte integrarea sa în Uniunea Europeană, şi trecerea la un alt nivel de dezvoltare socială.

Chiar dacă entropia este concepută ca gradul de dezordine pentru sistem, ea prezintă un rol deosebit pentru sistemele sociale. Anume în condiţiile unei entropii înalte apare autoorganizarea ce impune autoaccelerarea catalitică a ciclurilor de creativitate a sistemului[14]. Acest fapt, ne argumentează din nou că entropia şi dezordinea în sistemele sociale are un rol deosebit, deoarece, dacă dorim să trecem la un nivel de dezvoltare mai superior şi mai ordonat, trebuie să trecem mai întîi prin dezordine care determină sistemul la schimbare.

Acest fapt, trebuie să fie acceptat de societatea Republicii Moldova care trece prin reforme de toate genurile şi se află în starea de tranziţie, combinată cu o entropie economică crescîndă în ceea ce priveşte relaţiile sale economice cu Rusia, stat ca şi el suferă de o criză de identitate şi afectat de corupţiei. Pentru ca reformele efectuate în Republica Moldova să se bucure de succes, trebuie de întreprins un dialog puternic între societatea civilă şi conducere ca astfel să fie redusă entropia informaţiei transmisă de aceste reforme. Pentru a rezolva criza financiară şi cea economică este nevoie de o cooperare cît mai strînsă cu instituţiile financiare internaţionale şi de atras cît mai multe investiţii străine în ţară care servesc drept entrostat pentru sistemul nostru economic.

Dacă facem o concluzie la cele spuse anterior, putem spune că abordarea sinergetică are capacitatea de a analiza fenomenele sociale nu numai la macronivel, fapt ce este caracteristic abordării clasice, ci prin principiile şi limbajul ei specific tratează sistemele sociale începînd de la micronivel străbate pînă la cel macro-. Ea nu se limitează la întrebările „Ce?”, „De ce?”, dar răspunde şi la întrebarea „Cum?”, adică care trebuie să fie cea mai potrivită atitudine a subiecţilor sociali reieşind din imprevizibilitatea şi aliniaritatea evoluţiei sistemelor sociale.

(Teză ştiinţifică la conferinţa organizată în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu genericul “Filosofia şi perspectiva umană”, 16 noiembrie, 2006)

Literatura:

[1] On self-organization. An Interdisciplinary search for unifying Principle. Springer-Verlag, Berlin. 1994. p. 35

[2] Haken H., Haken M. Erfolgsgeheimnisse der Wahrnehmung. Synergetic als Schlüssel zum Gehirn. Stuttgard, Springer-Verlag. 1992. p. 33

[3] Beisel R. Synergetik und Organisationsentwiklung. München. 1994. p. 56

[4] Haken H., Mikhailov A. Interdisciplinary aproaches to nonlinear complex sistems. Berlin, Springer-Verlag. 1993. p. 130

[5] Хакен Г. Тайны природы. Синергетика: наука о взаимодействии (Hermann Haken. Erfolgsgeheimnisse der Natur. Synergetik: Die Lehre vom Zusammenwirken). Москва 2003. c. 189

[6] Chsitrugă I. Problema apariţiei şi dezvoltării societăţii civile. (aspectul filosofico-politic). Autoreferatul tezei de doctor în politologie. Chişinău. 1997. p. 7

[7] Paladii F. Rolul autoorganizării la diferite niveluri structurale ale materiei. Teză de doctor în ştiinţe filosofice. Chişinău. 1997. p. 102

[8] Ţîrdea T. Introducere în sinergetică. Chişinău. 2003. p. 49

[9]  Бранский В. Теоретическое основание социальной синергетике. // « Вопросы Синергетике», 2000, № 4, с. 112-127

[10] Цырдя Ф. Социальная информация. Кишинев. 1978. p. 6-39. Ţîrdea T. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. Eseuri filosofice. Chişinău. 1994. p. 94-52

[11] Microsoft Encarta Reference Library 2003. Entropy. Information theory.

[12] Винер Н. Кибернетика, или управление и связь в живом и машине. Москва. 1968, с. 55

[13]Шаповалов В., Казаков Н. Законы синергетике и глобальное тенденции. // « Общественные науки и современность». 2002, № 3, с.143

[14]  Хиценко В. Самоорганизация: становление теории и перспективы социальных приложений. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=hc03


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: