Все мы знаем, насколько важным является время для каждого, особенно для школьников и студентов, которым многое нужно выучить, поэтому они не успевают делать ничего кроме учебы, особенно в период экзаменов и сессий. Прошел и я этот период в университете, а также во время обучения в аспирантуре у меня было время и для работы. И хочу вам сказать, что все же возможно эффективно учиться и запоминать, не теряя слишком много времени на это. Для меня этот секрет, учить короткое время и эффективно, работал с тех пор, как я начал учиться в университете.

В период сессии студентам нужно сдать 4-5 экзаменов с интервалом на подготовку в 4-7 дней. Кроме того, объем информации очень большой, поэтому многие студенты, которые хотят добиться успеха, тратят много времени на запоминание. Лично я, когда учился в университете, в период сессии учил и готовился по 4-5 часов в день, тогда как многие из моих одногруппников учили весь день и до поздней ночи, и без особых успехов. И когда я делился со своими одногруппниками, что готовился к каждому экзамену по 4-5 часов в день, они никак не хотели мне верить, особенно после того, как видели, что я получал максимальную оценку.

Хочу вам сказать, что этот секрет экономии времени и эффективного запоминания работает. И чтобы понять эту истину, сначала необходимо понять, что представляют собой  активные периоды организма и человеческого мозга в течение дня. Все мы знаем, что ночь является не очень хорошим временем для учебы, и если не спишь ночью, когда пойдете на экзамен с уставшим мозгом, не сможете вспомнить ничего из того, что учили, особенно если запомнили очень большой объем информации. Таким образом, первый принцип: постарайтесь приложить все усилия, чтобы не учить в ночное время. Установите время с 23 часов, чтобы ложиться спать.

Другой принцип, который нужно учитывать, и который на самом деле является самым важным, – установите активные периоды твоего организма и мозга, где собирается информация. Для того, чтобы лучше понять, что я имею ввиду, хочу вам рассказать, каковы активные периоды мозга и человеческого организма в целом, это информация, которую вы найдете в любом учебнике по биологии или анатомии в школе, а именно, я имею в виду термин – биологические ритмы. Биологический ритм определяется сменой дня и ночи, положением солнца, луны и самой земли при ее вращении, которые имеют большое влияние на функционирование органов человека (http://www.britannica.com/eb/article-9079261/biological-rhythm). Этот биологический ритм находиться в тесной связи с распорядком приема пиши утром, в обед и вечером. Таким образом, каждый орган человека (сердце, печень, мозг и др.) имеет свой биологический ритм в течение дня  (http://en.wikipedia.org/wiki/Biological_rhythm). В том, что касается нашего мозга и способности аккумулировать много информации, по моему опыту, могу сказать, что самым подходящим временем для запоминания является  с 8:00 до 11:00, и потом  – с 18:00 до 21:00. Если попытаетесь запоминать вне этих периодов, по моему опыту и на мой взгляд, могу сказать, что просто теряете время и рекомендую вам заняться другими делами. Также, следует отметить, что 50% нашей энергии расходуется на все химические и нервные процессы, связанные со зрением. И если вы долгое время читаете, не выделяя время на восстановление, просто напросто вы не эффективны в запоминании, потому что организм нуждается в восстановлении энергии, расходуемой на зрение.

Очевидно, что для каждого человека данный ритм может немного отличаться, поэтому каждый имеет свой распорядок работы и приема пищи. Но в целом, он такой, как я уже говорил выше. Поэтому постарайтесь установить этот ритм, который может быть не    8:00-11:00, а 7:00-12:00, однако не забывайте, что сон и отдых имеют большое значение в нашем эффективном и долгосрочном запоминании.

Другой важный принцип, который необходимо знать, – это то, что связано с питанием. А именно, не пытайтесь запомнить что-то раньше, чем 40 минут после приема пищи. Потому что сразу после приема пищи значительная часть твоей энергии концентрируется на переваривании еды, что заставляет мозг больше заботиться о переваривании пищи.  Также, старайтесь, особенно в период экзаменов, не кушать жирную или слишком тяжелую еду, что приводит к тому, что ваш мозг более продолжительное время концентрируется на переваривании пищи. При этом, еда, содержащая углеводы, увеличивает способность мозга запоминать. Поэтому, лично я, стараюсь есть что-то менее тяжелое утром, но содержащее нормальное количество углеводов и не влияющее слишком сильно на первый активный период (8: 00-11: 00), таким же образом и вечером.

Если не можете запомнить определенные экзаменационные вопросы, сделайте небольшой конспект из одного или нескольких источников, которые содержат ключевые моменты вопроса, используя собственную терминологию. Затем повторите эти вопросы за день и потом за несколько часов до экзамена по конспекту, который ыы сделали ранее.

И последний принцип, на который стоит обратить внимание и является очень простым, не продолжайте стараться запоминать или учить, когда чувствуете, что ничто не лезет в голову. Просто напросто опять теряете время, а лучше немного отдохните или займитесь чем-то другим.

А в общем, любые идеи подтверждаются на практике, поэтому, чтобы убедиться, попробуйте установить эти активные периоды вашего мозга для того, чтобы не терять слишком много времени на запоминание, и сможете использовать ваше время и на другие полезные вещи более эффективно.

Publicat în: Materialele tez. ştiin. conferinţei naţionale: Tinerii cercetători şi societatea bazată pe cunoaştere. Chişinău, 2010. p. 20-26.

Se creează impresia că odată cu dezvoltarea științei și a posibilităților tehnologice societatea ar fi tot mai mult lipsită de diferite crize și conflicte sociale, politice sau economice. Însă realitatea ne demonstrează un fapt puțin diferit față de așteptările comunităților științifice și ale societății. Astfel, după cum știința și tehnologiile moderne sunt într-o continuă dezvoltare, tot așa și societatea, cu sistemele ei distincte, se află într-o stare de autoorganizare continuă care necesită o abordare științifică potrivită pentru acest fenomen [1]. În acest sens, știința sinergetică sau cea a autoorganizării trebuie să fie indispensabilă pentru a face față noilor provocări cu care se confruntă atît societatea internațională, cît și societatea din Republica Moldova.

Dacă facem o analiză a evenimentelor din ultimele decenii vom vedea că societatea și sistemul politic din Republica Moldova a trecut și trece printr-un șir de tulburări, crize și lupte socio-politice care duc la distorsionarea unei identități naționale și a prosperități sociale. În acest sens ne referim la: problema identității istorice și lingvistice; problema economică; a conștiinței și culturii politice; poziție slabă pe plan internațional; divizare socială pronunțată; prezența a două tabere sociale; dezinformare socială; stat de drept și democratic nedezvoltat; criză politică și constituțională etc. Dacă definim această situație, atunci o putem determina ca o stare de haos social și politic care pare a nu avea soluție în viitorul apropiat. Anume o astfel de stare accentuează și mai pronunțat necesitatea recurgerii la paradigma sinergeticii, care, pe lîngă studierea autoorganizării, mai include și analiza interacțiunii haosului și a ordinii precum și a parametrilor ce ar putea transforma haosul social din Republica Moldova în ordine socială. Cert este faptul că această tendință și dorință de ordine socială a fiecărui membru a societății moldovenești necesită atît un efort cognitiv, cît și unul decizional desfășurat într-o succesiune de procese sociale ce au loc în timp.

Analizînd starea actuală a sistemului politic din Republica Moldova prin prisma sinergetică o putem defini, indiferent de cauze, ca una haotică sau atrasă permanent de atractori haotici precum crizele politice și sociale. Această situație nu are o ieșire imediată, deoarece parametrul de ordine principal într-un sistem politic, cultura și conștiința politică, nu este încă bine conturată și necesită timp pentru a fi una bine închegată. În această situație, pentru a fi „scuturată” o astfel de stare nedorită din societatea noastră este nevoie de o criză socială și politică de proporție care ar duce la o disipare și înlăturare a ceea ce nu este necesar sistemului nostru politic. O succesiune de astfel de crize au existat în trecutul istoric al Republicii Moldova în anii ’90, prin criza economică și identitară profundă. Tot în această perioadă domină o succesiune de mai multe crize politice și constituționale care pare a fi încheiate la începutul anului 2001. Aceste crize, sunt urmate de cele din 2002, legate de protestele intense organizate de Partidul Popular Creștin și Democrat împotriva deciziei fracțiunii parlamentare a Partidului Comunist din Republica Moldova de a introduce în școli predarea disciplinei ”Istoria Moldovei”, și a de a oferi limbii ruse statul de limba de stat în Republica Moldova. Aceste proteste au dus în cele din urmă la un compromis și la micșorarea din intensitate a acestei probleme istorice și lingvistice. Însă cea mai mare izbucnire și eveniment tragic indiferent de cauzele acestuia, ca rezultat al unei crize sociale și politice îndelungate, au fost evenimentele din 7 Aprilie, 2009, care au zguduit nu numai societatea moldovenească, dar și cea din întreaga Europă. De fapt, acest eveniment poate fi calificat, din punct de vedere sinergetic, ca eveniment cu cea mai mare rezonanță socială de la căpătarea independenței de către Republica Moldova. Anume această criză îndelungată a dus la transformarea politică și instaurarea regimului multipartidist în Republica Moldova. De asemenea, o asemenea criză a determinat opinia publică de a vota o nouă elită politică care se află la guvernare la momentul de față.

Deși, criza constituțională rămîne o restanță a sistemului politic din Republica Moldova, această criză va contribui simțitor și la soluționarea acestei situații, precum și la crearea unei stabilități în acest sens. Este cert faptul că dacă se face o schimbare de constituție pentru schimbarea regimului parlamentar în cel semiparlamentar/semiprezidențial, apare posibilitatea de a ne confrunta cu alte crize constituționale comparativ cu cele din anii ’90 , sau asemănătoare cu cele care au loc în România sau Ucraina cînd apar conflicte între organul executiv, parlament și președinte. Însă, este mai benefic pentru o societate aflată în dezvoltare de a se confrunta cu crizei politice mai mici, dar mai frecvente, decît cu crize politice mai pronunțate și mai îndelungate. Realitatea de a avea situații de crize mai mici în intensitate, dar mai frecvente, este mai potrivită spiritului natural al societății care este autoorganizarea continuă, decît a ne plasa în albia unor crize de durată cu o stare haotică profundă. De asemenea, o asemenea stare ar corespunde mai mult cu echilibrul dinamic care este mai de dorit în societate.

Cu o astfel de retrospectivă a situației politice și sociale din Republica Moldova prin prisma sinergetică am putea enumera mai multe recomandări decidenților și comunităților științifice în transformarea societății noastre spre o albie a unei echilibru dinamic și cu o ordine socială de rang mai înalt. Trebuie de menționat însă faptul că transformarea societății nu are loc datorită unor reforme sau idei de excepție, însă se impune necesitatea de a se lua în considerație tendința spre autoorganizare continuă a oricărei societăți [2]. De asemenea, atunci cînd se întreprinde o reformă trebuie de luat în considerație care va fi următorul atractor/atractori spre care va tinde sistemul cu scopul de a nu permite alunecarea spre un atractor haotic și bizar a sistemului politic din Republica Moldova. Ca și exemplu, servește reforma constituțională din 2000, care a transformat sistemul politic să funcționeze într-un regim parlamentar încît pentru alegerea președintelui țării este necesar un număr de voturi de 3/5 din numărul deputaților aleși [3]. Această stare de fapt a direcționat sistemul politic spre un blocaj, sau în termeni sinergetici, spre un atractor haotic.

Un alt factor important ce trebuie să fie luat în considerație de către decidenții politici și autoritățile publice este crearea în societatea noastră a tuturor posibilităților de informare pentru populației precum și actorilor politici. Anume politizarea mijloacelor în masă și administrative este în stare doar pe un termen scurt să servească anumite interese politice sau de clan, însă în cele din urmă neapărat vor avea un efect advers atît pentru subiecții cu asemenea interese, precum și pentru societate. În acest sens, legislația care reglementează activitatea mijloacelor de informare în masă trebuie să corespundă normelor democratice care să nu admită blocarea informării sau a dezinformării populației. Cu referință la cercetătorului spaniol E. Curras precum că informația este al patrulea element vital în ce privește cultura umană [4], putem afirma că informarea inadecvată a populației din Republica Moldova este elementul care contribuie semnificativ la orice criză socială. De aceea, orice pas pe care-l fac autoritățile publice trebuie să fie o sinergie între reformare și informarea populației și a tuturor actorilor sociali care vor avea de aplicat în practica de zi cu zi efectele acestor reformări. Altfel, efectele oricărei reforme vor  fi nesemnificative.

În aspect practic ce ține de elaborarea și implementarea politicilor de către guvernanți, este necesară garantarea la scara largă respectarea și garantarea tuturor drepturilor cetățenilor. În acest sens libertatea atît de exprimare, cît și de informare este vitală pentru orice subiect social, precum și pentru întreg sistem politic sau economic. Astfel de politici concrete ar duce la creșterea încrederii populației care este primul pas spre a consolida conștiința și cultura politică din republică, elementul determinant al oricărui sistem politic.

În ce privește modul de administrare și conducere în soluționarea problemelor și a crizelor sociale este necesară implementarea continuă a tehnologiilor și inovațiilor în orice sferă de activitate socială. În acest caz un rol sporit îl poate avea nu numai comunitățile științifice statale, dar și orice reprezentant al societății civile, care este mediul de autoorganizare continuă a sistemului politic. De fapt, în albia societății civile sunt întreprinse cele mai multe inovații și implementări de tehnologii într-un mod mult mai de succes decît în cadrul autorităților publice. De aceea, un organ consultativ permanent este strict necesar oricărei administrații publice, pentru a spori transferul de tehnologii organizaționale, precum și de a reduce entropia în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile publice. În acest sens, salutăm inițiativa noului guvern de a crea Consiliul Național de Participare care oferă în mod deschis posibilitatea de participare a tuturor reprezentaților societății civile în mai multe consultări sub auspiciile Prim Ministrului legate de mai multe politici regionale, sectoriale sau naționale [5].

În ce privește aspectul extern al poziției și a interesului național al Republicii Moldova, se creează impresia că aderarea la Uniunea Europeană ar fi cel mai reușit exemplu, pe motiv ca ar reduce entropia în sistemul politic al Republicii Moldova, precum și ar contribui la un transfer tehnologic și inovațional de proporții. De asemenea, o eventuală aderare ar contribui la dispariția și scăderea interesului de a continua disputa îndelungată ce ține de identitatea istorică și lingvistică. Însă atît societatea moldavă, cît și guvernații noștri trebuia să ia în calcul care ar fi atractorii neprielnici pentru sistemul social și politic din Republica Moldova după aderare la UE. Cu această probabilitate, este necesar de a stabili un concept al politicii externe clar în ce privește aderarea la UE pentru a selecta o variantă din două alternative care pot fi depistate în ultima vreme: 1) aderarea la UE ca membru asociat; 2) aprofundarea relațiilor cu UE fără calitate de membru și întărirea statalității Republicii Moldova prin relații diplomatice și politice strînse atît cu Occidentul cît și cu Europa de Est. Cea de-a două variată de evoluție ar putea evita atractorul ce ar consta în a ne fi impusă de către UE anumite modele care nu ar fi propice pentru contextul economic și cultural al Republicii Moldova. De aceea, se necesită o analiză profundă a tuturor atractorilor care ar putea sta în calea sistemului politic din Republica Moldova pentru a formula o doctrină de politică externă clară și acceptată de majoritate pentru a nu merge împotriva principiul de autoorganizare a sistemului politic și social din Republica Moldova.

Note:

  1. Luhmann N. Soziale Systeme: Grundriß einer allgemeinen Theorie. Frankfurt am Main: Suhrkamp, 1988, p. 11.
  2. Chistrugă I. Problema apariţiei şi dezvoltării societăţii civile (Aspectul filosofico-politic). Autoreferat al tezei de doctor în politologie. Chişinău, 1997, p. 7.
  3. Legea cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova nr. 1115 din 05.07.00.  Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 088 din 29.07.2000.
  4. Curras E. Information as the fourth vital element and its influence on the culture of people. //Journal of Information Science. 1987, v. 13, Nr3, pp. 149-157.
  5. Anunț de selcetarea a membrilor Consiliului Național pentru Participare [online]. http://gov.md/ (citat 19.11.2009).
Posted by: Igor Prisac | December 4, 2010

Paradoxul spiritual din Republica Moldova

Potrivit Recesămîntului populației din 2004, 95.52%  din cei 3 383 332 de cetățeni care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova consideră că sunt creștini ortodoxi, baptiști, adventiști, penticostali,evangheliști, catolici etc [1]. Cu alte cuvinte ne considerăm a fi o țară creștină. Totuși, paradoxul pe care îl observăm pe parcursul unui deceniu (2001-2010)  în cele 5 alegeri parlamentere (inclusiv cele anticipate)  nu mai puțin de 40% din alegătorii Republicii Moldova sunt simpatizanți și chiar membri ai Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM). Ba chiar mai mult decît atît, pe parcursul a 8 ani  (2001-2009) Republica Moldova, declarată a fi creștină, a fost guvernată de către un partid politic, învățătura și membrii cărora nu au nimic de a face cu spiritualitatea creștină. Mulți din membrii actuali ai acestui partid se declară a fi ateiști sau nu se declară nici ateiși și nici creștini. În perioada sovietică ideologia și guvernarea totalitar comunistă a distrus zeci de mii de biserici atît ortodoxe, cît și protestante, creștinii fiind condamnați la ani grei de supravețuire în Siberia, închiși și chiar torturați.

Totuşi, problema paradoxului nu constă în comuniştii actuali din Republica Moldova, ci în însăşi populaţia care are o spiritualitate doar nominală sau superficială. Puţini sunt acei care se închină cu adevărat lui Dumnzeu, poate cîteva procente din întregul număr al cetăţenilor populaţiei noastre. Problema comunismului este doar un indicator al sincerităţii spirituale din Republica Moldova. Culmea este că liderii acestui partid au încercat să ademenească creştinătatea declarînd că “Isus Hristos a fost primul comunist” la o întîlnire între liderii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova la Mănăstirea de la Condrița [2]. Chiar dacă principiul egalităţii în societate este un pricipiu comun împărtăşit atît de creştinătate, cît şi de comunism, o astfel de declaraţie este o hulă împotriva lui Dumnezeu de care, cei care au enunţat-o, trebuie să se pocăiască, altfel binecuvîntarea lui Dumnzeu va fi departe de astfel de ”crestini”. Trebuie să amintim că deosebirea esențială dintre creștinism și comunism constă în aceea că prima pune în centrul învățăturii sale pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, pe cînd cea din urmă pune în centrul său colectivul. Acest fapt ne poate explica de ce nimeni nu a putut să distrugă Biserica Domnului Isus de-a lungul veacurilor, pe cînd comunismul s-a prăbușit și se tot prăbușește în mai multe țări care au îmbrățișat o astfel de învățătură. Astfel, Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

Problema esențială a națiunii Republicii Moldova nu este corupția, nu este sărăcia, nu este economia slabă, nu este justiția nedreaptă, nu este traficul de ființe umane, nu este statul de drept, nu este democrația nedezvoltată. Problema esențială a republicii noastre este una cultural-spirituală care nu permite cetățenilor săi trăiască într-un stat fără corupție, prosper, cu o economie puternică, cu o justiție funcționabilă, fără trafic de ființe umane și cu o democrație model. Soluția problemei spirituale a fost adusă de jertfa lui Isus Hristos la crucea de Gologota deja de 2000 de ani în urmă, totuși mulți nu doresc să-l urmeze cu adevărat. Astfel, spiritualitea din Republica Moldova nu se învață la traininguri sau școlile primare, ci în acceptarea lui Isus Hristos în inimă și relația personală cu Dumnezeu prin rugăciune (respirația spirituală), trăirea și studierea Sfintei Scripturi ” Biblia” (hrana spirituală), părtășie și frecvență regulată a unei biserici vii (zidire și creștere spirituală), slujire și iubirea aproapelui (împlinirea spirituală). Taote aceste sunt cu neputință de realizat de către cetățenii Republicii Moldova dacă nu se pocăiesc cu adevărat de trecutul lui și nu-l accepta pe Isus Hristos ca Domnul și mîntuitor. Acest adevăr este bine reflectat în versetul cheie al Bibliei, Iona 3:16: ”Fiindcă atît de mult a iubit Dumnzeu lumea, că a dat pe singurul său fiu, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Un alt verset din Iona 14:6  aflăm că Isus i-a zis (ucenicului Toma): „Eu sînt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine”. Pînă ce națiunea moldavă nu va urma și trăi această învățătură esențială a creștinismului va fi departe de adevăratul creștinism.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute ca națiunea moldavă să nu cadă pradă comunismului, dar nici liberalismului, imoralității, răzmățului și indiferenței. Ci să trăimă învățătura creștină cu adevărat începînd cu cei la conducere și terminînd cu țăranul simplu.

Note:

1. Recesămîntul populației 2004. În: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova [on line]. 2004. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=295&id=2234 (citat 03.12.2010);

2. A fost Isus Hristos “primul comunist”? În: Moldova Creșrină [on line]. 22 iunie 2007. http://www.moldovacrestina.net/social/a-fost-isus-hristos-primul-comunist/comment-page-1/(citat 04.12.2010);

Teze ştiinţifice prezentate de doctorandul Igor Prisac la Conferința Științifica Internațională în cadrul AŞM cu genericul – “Sistemul politic din Republica Moldova şi puterea de stat: evoluție şi perspective”. Chişinău, 2009 [8].

Articolul a fost publicat cu un noi adaptări, actualizări şi titlu la editura Springer: Igor Prisac. Between Russian and the EU: The Sociopolitics of the Republic of Moldova – a Transdisciplinary Approach. In: Sebastian V. And Adnrew Th.. Geopolitics, Development, and National Security: Romania and the Republic of Moldova at the Crossroads. Heidelberg: Springer, 2015, pp. 83-102. 

Anul curent Republica Moldova a împlinit 18 ani de independență care, de fapt, simbolizează majoratul. La această perioadă de existență a statalității s-a schimbat o nouă generație, care nu a trăit vremea vechiului sistem politic totalitar, și care pentru prima dată a avut ocazia să participe la alegerile parlamentare din acest an. De fapt, avem deja dreptul deplin să încercăm de a vedea care este evoluția sistemului politic al Republicii Moldova pînă în prezent, cînd diferite curente, elite și partide politice au fost la guvernare. De asemenea, putem deja să ne facem și niște concluzii despre care este calea pe care merge Republica Moldova.

Pe parcursul acestei perioada au fost mai multe încercări de a etapiză sau de a aprecia care a fost evoluția reală a sistemului politic din Republica Moldova după mai multe criterii, precum: regimul politic[1], elita politică[2], partidele politice[3], etc. În ceea ce privește abordarea sinergetică a etapelor evoluției sistemului politic din Republica Moldova, tabloul puțin se schimbă și devine mai generalizat, deoarece ca și un criteriu de bază este autoorganizarea sistemului. În acest sens, autoorganizarea sistemului coincide de multe ori cu alegerile parlamentare cînd opinia publică, parametrul de ordine al sistemului, schimbă anumite ordini ale lucrurilor. Însă nu în cele mai multe cazuri autoorganizarea sistemului ar corespuns cu alegerile parlamentare, spre exemplu cînd vorbim despre alegerea parlamentară din martie 2005. Ca soluție ar servi analiza componentelor de bază ale sistemului politic și interacțiunea  dintre evoluția conștiinței politice, a partidelor și elitei politice, precum și a societății civile din Republica Moldova. Un alt criteriu de bază este parametrul de ordine care este opinia publică sau opinia socială într-un sistem democratic, precum și procesul de autoorganizare a sistemului politic.

Făcînd o analiză strictă a evoluției cantitative pe ani a partidelor politice (Fig. 1), vom vedea că cea mai mare amplitudine de creștere o găsim între anii 1992-1994 și 1997-1998 care a coincis cu perioada preelectorală a alegerilor parlamentare din 1994 și 1998[4].

Fig. 1. Evoluția partidelor politice în aspect numeric

De asemenea, dacă analizăm evoluția cantitativă curentă a partidelor politice vom vedea că cele mai multe partide sunt înregistrate înainte de alegerile din 1998, care au fost în număr de 55. Odată cu modificarea Legii privind partidele politice din 1998, observăm o reînregistrare semnificativă a partidelor politice în 1999, însă aceasta nu poate schimba situația de fond a creşterii numărului partidelor[5]. După anul 1999, atît numărul curent, cît și frecvența de înființare a partidelor devine mai stabilă încît numărul partidelor politice înregistrate la Ministerul Justiției excelează în jurul cifrei de 30.

În ceea ce privește evoluția curentelor politice a partidelor care au format guvernarea (Fig. 2), vor vedea că oscilează de la curent politic de dreaptă spre stînga, ca apoi să formeze o oscilație stabilă de la stînga spre centru-dreapta. Această evoluție este importantă de a fi luată în calcul deoarece ar arăta o evoluție indirectă a opiniei publice și a conștiinței politice din Republica Moldova reflectată în partidele politice venite la guvernare.

Fig. 2. Evoluția curentelor partidelor politice aflate la guvernare

Trecînd de la analiza evoluției partidelor politice la cea a societății civile, vom observa că ceva asemănător putem găsi și la această componentă a sistemului politic, în special la capitolul ONG-urilor. Societatea civilă în persoană ONG-urilor își începe germenii săi de dezvoltare chiar în primii ani de independență și are o amplitudine în creștere care culminează între anii 2000-2001. Însă își încetinește treptat amplitudinea de creștere pînă în anul curent 2009 (Fig. 3), care devine asemănătoare cu cea a perioadei 1993-1997[6]. Această se datorește faptului că anumite sfere de activitate a societății civile sunt tot mai mult acoperite, fapt ce determină o scădere a amplitudinii de creștere pentru fiecare an. Totuși, dacă în anul 1992 numărul ONG-urilor era sub 50, atunci în 2009 numărul total de ONG-uri înregistrat la Ministerul Justiţiei sunt peste 4200, fapt care demonstrează o dezvoltare semnificativă, comparativ cu primii ani de independență a Republicii Moldova. Această realitate are o importanţă majoră în dezvoltarea culturii şi conştiinţei politice, precum şi a partidelor şi elitei politice.

Fig. 3. Evoluția cantitativă a ONG-urilor

În contextul acestei analize luate în parte a unor componente de bază a sistemului politic din Republică, putem recurge la o analiză sinergetică sau de interacțiune a evoluţiei acestuia. Ca și criteriu de analiză ar servi factorul timp şi gradul de ordonare-dezintegrare a acestor component sistemice (Fig. 4). În acest sens, conștiința politică începe să își ia avîntul chiar odată cu prăbușirea sistemică a Uniunii Sovietice, avînd o conștiință politică unită de sentimentul de libertate, independență, democrație. Putem spune că față de conștiința politică se poate de observat un grad de ordonare însă aceasta durează pînă odată cu căpătarea independenței, care apoi simte o degradare continuă suferind semnificativ din cauza crizei identitare a statalităţii Republicii Moldova. Conform cercetătorului P. Varzari, în această perioadă se începe o dezintegrare a elitei politice[7] care are un impact semnificativ nu numai asupra conștiinței politice dar chiar și în rîndul partidelor, care duce la o răzlețire destul de accentuată. Această  degradare are loc în perioada dintre alegerile parlamentare 1994-1998, cînd partidele şi elita politică sunt în faza de instituționalizare.  Ceea ce observăm la partidele politice și conștiința socială este că urmează același curs de evoluția ca și elita politică pe criteriul de ordonare-dezintegrare.

Situația capătă un alt tablou odată cu alegerile din 2001, cînd sistemul suferă o schimbare binecunoscută ca obținerea majorității absolute de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova pentru prima dată în istoria Republicii Moldova.

Fig. 4. Evoluția conștiinței politice, a elitei și partidelor politice în funcție de gradul ordonare-dezintegrare

Acest fapt poate fi considerat o autooganizare sistemică deoarece a fost o ”lecție” pe drept tuturor partidelor de centru-dreapta că situația în felul cum a decurs pînă la moment nu mai poate continua . Astfel, lecţia a fost plătită greu timp de 8 ani de guvernare a unui singur partid. Totuşi în această perioadă vedem o stabilizare şi o tendinţă de consolidare în ceea ce priveşte numărul partidelor precum şi o formare a noii elite politice. Momentul neprielnic pentru sistemul politic este aspectul opiniei publice şi a conştiinţei politice din perioada 2001-2009 care a fost tot mai mult divizată în două tabere culminînd, indiferent de provocatori, cu evenimentele nefaste pentru Republica Moldova din 7-8 aprilie 2009.

Pe acest fundal al principiilor sinergetice putem etapiza evoluţia sistemului politic din Republica Moldova în patru faze care corespund cu autoorganizările sistemice ce au avut loc la alegerile parlamentare din 1990-1994, şi o putem denumi ca şi faza de constituire a sistemului politic (Fig. 5). În această fază are loc prima alegere parlamentată democratică, proclamarea independenţei, precum şi înfiinţarea principalelor instituții democratice a sistemului democratic al Republicii Moldova. Deși, au existat în această perioadă schimbări de trei regimuri politice, nu putem afirmă că sistemul a trecut prin trei faze de evoluție, deoarece perioadele au fost prea scurte pentru a putea spune că sistemul a avut trei stări diferite în doar patru ani în ceea ce privește interacțiunea dintre componentele sale principale. În sens sinergetic, are loc o consolidare uşoară a conştiinţei sociale, însă, în  același, timp are loc şi o dezintegrare a elitei politice și o răzlețire tot mai semnificativă a partidelor politice, ceea ce de fapt a fost un proces normal la început de existenţa a fenomenului de statalitate.

Fig. 5. Fazele de evoluție a sistemului politic din Republica Moldova

Cea de-a doua fază sistemică poate fi identificată în perioada dintre alegerile parlamentare 1994-2001 care poate fi denumita fază haotică. Deși regimul politic trece la unul semiprezidențial, în această fază are loc o fragmentare semnificativă atît în ceea ce priveşte conștiința socială, culminând cu o criză identitară de proporţii, precum şi în ceea ce priveşte partidele şi elita politică. Putem identifica o altă fază perioada dintre alegerile parlamentare 1998-2001, deoarece numărul de partide capătă o stabilitate şi o reducere semnificativă, se fac schimbări în legislaţia privind partidele politice şi administrația publică locală. Însă acestea sunt mai mult nişte schimbări de formă de cît de fond ale sistemului, deoarece nu au loc schimbări semnificative la nivel al culturii şi conştiinţei sociale, sau a opiniei publice. Schimbări în acest sens se pot observa abia la alegerile parlamentare din 2001, cînd la putere, cu o majoritate absolută accede un singur partid politic. Tot în această perioadă este pus în aplicare regimul parlamentar. În acest sens avem de afacere cu o altă faza în evoluţia sistemică pe care o putem denumi  faza de cristalizare, dominată de un singur partid de guvernămînt. Această perioadă de criză a partidelor de centru-dreaptă a dus la formarea a unor noi partide și elite politice mai puternice şi mai consolidate.  În această fază are loc o remediere uşoară de identitate politică în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistreană sau aspiraţiile de integrare europeană. De asemenea, în această fază partidele politice capătă o maturitate la capitolul responsabilitate şi soluţionarea conflictelor ca urmare a unor experienţe mai îndelungate în cadrul sistemului politic din Republica Moldova.

În final, odată cu alegerea parlamentară anticipată din 29 iulie 2009, sistemului politic trece printr-o altă fază, pe care am putea să o denumim  faza de consolidare. Este o fază în care partidele de centru-dreapta preiau guvernare şi de fapt încep a „strînge roadele” marilor aspiraţiilor făcute în perioada de guvernare comunistă. Conform evoluţiei opiniei publice din această fază, este o fază cînd la putere au venit pe drept o nouă elită politică, chiar de la anii 1990. Prin urmare, speranţa în noua conducere este destul de mare ca rezultat al preluării puterii politice de către profesionişti şi noua elită,  contribuind semnificativ atît la creşterea culturii politice, cît şi la cea a conștiinței politice, care este factorul cel mai determinant în evoluţia sistemului politic din orice stat. Pe fondalul crizei constituționale din perioadele postelectorale după 5 aprilie și respectiv 29 iulie 2009, se așteaptă ca în această fază să se petreacă o schimbare a regimului politic de la cel parlamentar la ce semiparlamentar/semiprezidențial.

Reieșind din dinamica reprezentată grafic(Fig. 2 și 5), putem observa că dacă partidele de centru-dreapta sau a Alianței pentru Integrare Europeană vor întreprinde niște politici adecvate și benefice poporului, aceste partide vor fi în guvernare pe încă cel puțin 8 ani. Deci următoare fază ar putea dura cel puțin pînă la 8 ani care ar culmina cu aderarea la Uniunea Europeană și întărirea politicii sale externe și a securității în regiune.

Note:


[1] Juc V. Viaţa politică în Republica Moldova. // „Destin românesc. Revista de istorie şi cultură”. Nr. 4, An. VIII Nr. 32. Bucureşti-Chişinău. 2001. p. 33.

[2] Margarint A. Elita Politică din Republica Moldova: aspecte ale formării şi dezvoltării. Autoreferat al tezei de doctor in ştiinţe politice. Chişinău, 2004, p. 10-11.

[3] Midrigan P. Partidele în sistemul politic al Republicii Moldova. Autoreferat al tezei de doctor în științe politice. Chișinău, 2006. p. 9

[4] Datele folosite pentru crearea acestui grafic au fost culese din mai multe surse: Ministerul Jusţiei al Republicii Moldova; Мошняга В. Партийно-политическое развитие Мол­довы за десять лет независимос­ти: политологический анализ. //„Moldoscopie”, (Probleme de analiză politică). Partea XIX. / Universitatea de Stat din Moldova.  – Chişinău, 2002. p. 23-84.

[5] Legea pentru modificarea şi completarea legii privind partidele şi alte organizații social-politice nr 146-XIV, 30 septembrie 1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr 100-102, art. 613.

[6] Datele pentru întocmirea acestei grafic au fost culese din mai multe surse: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova; Studiu asupra dezvoltării organizaţiilor Neguvernamentale din Republica Moldova. Chişinău: ARC, 2002, p. 7.

[7] Varzari P. Elita politică. În: Politologie – manual pentru specialităților nonprofil. Chișinău: CEP USM, 2007. p. 215

[8] Conferința științifică  „ Sistemul politic în societățile tranzitive: cazul Republicii Moldova”. Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice. 2009, Nr. 3, p. 157-161.

Published in: Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2009, Nr. 3, p. 140-148.

In the article under discussion the author is approaching the political power concept viewed through the synergetic methods. The main thesis of the article is that power has a strong connection with the social entropy and with the flow of information in the political system. That is why the power is stronger in the way the political subject can decrease the entropy in his environment and in the system. In this way the power obtains an other dimension that is more dynamic and more complex.

Ideea precum că sistemul neliniar deschis face schimb de energie, substanţă şi informaţie cu mediul, ne poate ajuta să analizăm mai profund atît micronivelul cît şi macronivelul sistemelor sociale. Potrivit sinergeticii şi a teoriei informaţionale, interacţiunea elementelor în cadrul sistemelor sociale are loc prin schimbul de informaţie atît cu mediul extern, cît şi între elementele sistemului. Orice interacţiune de acest gen poate fi concepută ca şi schimb de informaţie prin mesaj verbal sau mesaj scris, prin comportament sau atitudine, prin acţiune intenţionată sau neintenţionată, prin ordonare sau supunere – totul poate înţeles la nivel al schimbului de informaţie. Comunicarea interpersonală este o transmitere de informaţie, deciziile autorităţilor şi punerea în acţiune, generează informaţie. Opinia publică se manifestă prin transmitere de informaţie, legislaţia statului, care reglementează relaţiile sociale, este şi ea o informaţie ce funcţionează  în sistemul social.

Etimologic, cuvîntul „informaţie” provine de la cuvîntul latin „informatio” format din două cuvinte „in” şi „formare” care împreună semnifică  „a da o formă” sau „ a da o imagine” [1].  De aici putem spune că natura informaţiei în societate este ceea ce indică forma de organizare a materiei şi a energiei, fără de care aceste două nu poate să existe [2]. În acest context, trebuie neapărat să identificăm despre ce fel de informaţie este vorba, deoarece există informaţia transmisă prin codul genetic, informaţia electronică, informaţia care explică organizarea materiei şi a energiei universului fiind în afara conştiinţei şi gîndirii zilnice a omului [3]. Sistemele sociale fac schimb de informaţie pe care academicianul T. Ţîrdea o numeşte informaţia socială.  Informaţia socială este o reflecţie a lucrurilor, sau cum afirmă A. Ursul, este o reflecţie a diversităţilor [4]. În abordarea sinergetică elementele sistemului politic sunt într-o continuă reflecţie de structuri care au loc în mediul sistemului politic, ci nu însăşi materia sau energia acestora. De aici putem concluziona ca un sistem politic este format dintr-o mulţime complexă de izvoare de informaţie existente într-o interacţiune nivelul căreia depinde de gradul de deschidere a sistemului.

Într-un sens, fiecare din acţiunile şi fenomenele social-politice, atît la micronivel, cît şi la macronivel, pot fi analizate reieşind din procesul interacţiunii informaţionale [5]. În perioada postmodernă, însăşi noţiunea de putere este apreciată ca o dimensiune a informaţiei, deoarece relaţiile de putere implică accesul la informaţie [6]. Acel stat, în care populaţia este informată despre acţiunile strategice şi reformele ei, are succes în dezvoltarea sa, deoarece acest fapt duce la echitabilitate, promovarea instituţiile democratice şi va avea suportul comunităţii internaţionale. Orice conducere, îşi va scădea din ratingul său şi îşi va pierde încrederea faţă de populaţie în care, de fapt, şi rezidă puterea, dacă va da de înţeles populaţiei că ascunde anumite lucruri pentru aşi realiza interesele politice.

Contrariul informaţiei este entropia informaţională care reprezintă gradul de dezorganizare a informaţie şi gradul de degradare a informaţiei. Conform teoriei informaţionale, gradul de entropie este estimat după cantitatea de informaţie care o putem obţine dintr-un mesaj [7]. N. Wiener, fondatorul ciberneticii, susţine că: „După cum cantitatea de informaţie în sistem este măsura ordinii, exact la fel este entropia măsura dezorganizării sistemului: ele sunt egale luate ca semn matematic invers” [8]. După cum este bine cunoscut, entropia oricărui sistem, permanent are o tendinţă maximă. Anume creşterea informaţiei sau a neghentropiei în sistem duce la reducerea entropiei… Informaţia şi entropia sistemului se află în relaţia de luptă a contrariilor care se exclud reciproc, dar în acelaşi moment se consideră reciproc [9]. De aceea, deschiderea sistemului atît din interior cît şi din exterior duce la descreşterea entropiei ca rezultat al circulaţiei informaţiei şi al reducerii neclarităţii sau a imprevizibilităţii.

Referindu-ne în mod direct la politic sau la sistemele politice ca fenomen, atunci cînd lipseşte informaţia are loc dezordinea sau  nu are loc transmitere de informaţie atît pe verticală cît şi pe orizontală, încît incertitudinea sau entropia este în creştere. Astfel, din lipsa transmiterii de informaţie desfăşurată pe o cale proprie sistemului social, entropia sau dezordinea creşte la un prag atît de înalt, încît sistemul este nevoit să aleagă o altă cale de dezvoltare, ca de exemplu calea democraţiei. Practica a demonstrat că sistemul democratic este mult mai stabil ca rezultat al circulaţiei informaţionale mai transparente şi mai libere de la politic la societatea civilă, de la societatea civilă la politic, de la sistemul politic intern la cel internaţional, etc. Aceasta se datorează faptului că sistemul democrat este cel mai deschis atît din interior cît şi către mediul său. De asemenea, datorită capacităţii continue a unei autoorganizări uşoare a sistemului democrat prin alegerile generale sau locale, odată la 4 sau la 5 ani, oferă posibilitate ca sistemul să se afle sub autocontrolul societăţii civile, şi a opiniei publice care, de fapt, este cel mai natural mod de a controla un sistem politic.

Specialistul H. Hübner, făcînd comparaţie dintre sistemul democrat şi cel dictatorial în termenii schimbului de informaţie, afirmă că în sistemele democratice domină o viaţă politică conştientă şi „lumina“ domină în orice activitate politică ca rezultat al schimbului înalt de informaţie [10]. Pe cînd într-un sistem dictatorial domină „întunericul“ ca rezultat al lipsei schimbului de informaţie la nivelul dorit de populaţie. În acest context putem afirma că pentru a dezvolta un stat cu adevărat democratic, conducerea trebuie să facă investiţii cît mai mari în rîndurile populaţiei contribuind la informatizarea tuturor activităţilor sale vitale [11], precum şi să promoveze toate instituţiile care contribuie la acest fenomen.

Dezordinea şi entropia în sistemele politice poate creşte ca rezultat al interacţiunii complexe a elementelor avînd loc degradarea informaţiei la micronivel. Informaţia schimbată şi transmisă între structurile societăţii civile şi cele politice este distorsionată şi transformată în neclaritate dacă aceste structuri transmit informaţie opusă ca sens, astfel apare dezordine în sistem şi informaţia descreşte. Schimbul şi transmiterea informaţiei între elementele sistemului politic depinde de particularităţile acelor elemente politice pe care o transmit, de imperfecţiunile personale şi de grup în transmiterea informaţiei [12]. De asemenea, din punct de vedere psihologic, omul, componenta de bază a oricărui sistem social are tendinţa spre cunoaştere, egoism, altruism, dragoste, etc. combinaţia cărora face sistemul să fie extrem de complex fiind dominat de imprevizibilitate şi de mari carenţe în procesul transmiterii informaţiei [13]. De aceea, la atingerea pragului maxim a lipsei de informaţie, sistemul va alege în punctul de bifurcaţie, ca rezultat al unei fluctuaţii, o nouă cale de evoluţie.

Acel sistem politic, partid politic sau alt subsistem politic este mai organizat şi respectiv mai puternic care dispune de un schimb de informaţie socială cît mai eficientă prin orice fel de mijloc. Organizarea acestora depinde de cantitatea de informaţie care este în cadrul acestui sistem sau subsistem politic, şi cu cît sistemul conţine informaţie mai diferită, cu atît mai complexă va fi organizarea sa [14]. Însă, fluxul de informaţie va fi cel mai mare în structurile cele mai organizate [15]. Fără îndoială, organizarea poate fi influenţată prin dirijarea mijloacelor şi a resurselor de dezvoltare, fără de care nu putem asigura o orientare şi o anumită ordine în procesele social-economice [16]. Organizarea contribuie la eliminarea pierderilor de timp în dirijare, deci la accelerarea dezvoltării sociale. De regulă, factorii imprevizibili contribuie la amplificarea pierderilor de timp în procesele dezvoltării, fenomene  care poate contribui la creşterea entropiei dezvoltării sociale, şi care denotă o lipsă de informaţie, precum şi o scădere a puterii din punct de vedere clasic. De aici putem deduce cu certitudine că informaţia sau neghentropia este nucleul organizării îndreptată spre acţiunea de adaptarea a resurselor materiale şi umane la scopurile dezvoltării pe termen lung [17].

Entropia într-un sistem poate fi micşorată prin intermediul unei conexiuni cu un alt sistem în care entropia acestuia este mai mică, şi care poartă denumirea de entrostat [18] sau rezervoar. Această legitate poate fi interpretată dînd exemple sociale şi politice cum ar fi: organizaţiile, alianţele, uniunile, instituţiile sociale care servesc drept exemple de rezervoar pentru unele sisteme sociale ce se află într-o stare de creştere a entropiei. Prin aceste conecţii, entropia va scădea deoarece se va mări circuitul de informaţie prin colaborarea şi comunicarea acestor structuri politice şi sociale, precum şi apare un mecanism mai dezvoltat în a diversifica circuitul de informaţie. În acest context apare o nouă balanţă în ce priveşte puterea în societăţile democratice.

Chiar dacă entropia este concepută ca fiind gradul de dezordine pentru sistem, ea joacă un rol deosebit pentru sistemele sociale. Anume în condiţiile unei entropii înalte apare autoorganizarea, ce impune autoaccelerarea catalitică a ciclurilor de creativitate a sistemului [19]. Acest fapt, ne argumentează din nou că entropia şi dezordinea în sistemele sociale are un rol deosebit, deoarece, dacă dorim să trecem la un nivel de dezvoltare mai superior şi mai ordonat, trebuie să trecem mai întîi prin dezordine care determină sistemul la schimbare. În acest caz, puterea suferă o comutare esenţială în structura sistemului politic.

Făcînd referinţă la noţiunea de stat şi societate, ca componentă de bază a unui sistem politic [20], trebuie de menţionat că în viziunea sinergetică statul şi societatea sunt văzute ca şi o organizaţie complexă [21] ce se autoreproduce continuu pe baza prelucrării resurselor pe care le deţine: naturale, administrative, intelectuale, informaţionale, comunicaţionale, umane, financiare, materiale, sociale, etc. [22]. Aceste resurse, care prezintă mediul de alimentare a unui sistem, precum şi prelucrarea şi fructificarea lor, determină nivelul de dezvoltare şi puterea unui stat. Un stat care nu dispune de resurse suficiente, dar depune tot efortul în prelucrarea şi fructificarea resurselor pe care le deţine, devine chiar şi mai puternic decît cel ce dispune de resurse suficiente dar nu este eficient în prelucrarea acestora. Astfel, funcţia unui sistem politic trebuie să fie orientată spre a produce bunuri publice (securitate, edificii, bunăstare, etc. ) care trebuie să fie un rezultat şi o cerere a opiniei publice [23]. Această raţionalizare depinde în mare măsură de nivelul de organizare şi autoorganizare a societăţii care are la bază schimbul adecvat al informaţiei pentru formarea continuă de noi structuri menite să contribuie la adaptarea sistemului la noile cerinţe ale mediului sistemului. În acest context, unul din componentele cheie ale sistemului politic, puterea politică, capătă o dimensiune puţin diferită faţă de cea clasică, fiindu-i atribuită fenomenul de reducere a entropiei.

Potrivit academicianului, A. Roşca, funcţia puterii şi a sistemului politic trebuie să fie, în primul rînd instituirea şi menţinerea unei ordini sociale [24]. La rîndul său, ordinea socială satisfăcătoare rezidă într-o guvernare bună, precum şi este un suport esenţial a unei puteri politice eficiente [25]. De asemenea, antropologul şi sociologul francez G. Balandier, interpretează puterea ca un fenomen care se reduce la o luptă împotriva entropiei şi a dezordinii ce ameninţă întreg sistemul politic [26]. În acest context, aceste afirmaţii sunt susţinute încă de Aristotel, dar în forma potrivit căreia „cine are puterea să prevadă, acela este stăpînitor şi domn firesc” [27]. Cu cît este mai mare entropia în sistem sau subsistem, cu atît este mai greu de conceput şi de realizat fenomenul puterii, deoarece acesta este impedimentul principal în prevederea fenomenelor şi a faptelor care urmează a se întîmpla în sistemul politic.

Soluţia cea mai modernă la aceasta stare a entropiei permanente în sistem, în conceperea şi realizarea puterii, este cunoaşterea care, potrivit lui A. Toffler, este „puterea de cea mai înaltă calitate” [28]. Or, după cu cum susţine F. Bacon: „cunoaşterea înseamnă putere” [29]. În această ordine de idei A. Toffler continuă în a susţine că cunoaşterea este cea mai democratică formă a puterii, în comparaţia cu forţa sau bogăţia care sunt limitate şi de o calitate mai inferioară, fiind aplicate doar în cazuri de pedeapsă sau de influenţă [30]. Puterea politică este inversul entropiei sociale, după cum şi ordinea socială este inversul haosului în sistemului politic, fenomene care necesită de a fi studiate în interdependenţa contrariilor acestora.

Trecînd la aspectul prezicerii dezvoltării sistemice în abordarea sinergetică, care reprezintă în sine puterea, conform spuselor lui Aristotel, trebuie de luat în calcul acele principii de dezvoltare pe care ea le înaintează. Sistemele se dezvoltă neliniar şi, în evoluţia lor, trec, mai întîi, prin faza de stabilitate, şi apoi prin regimul încordat (faza de tranziţie), unde orice fluctuaţie determină sistemul în punctul de bifurcaţie să se autoorganizeze într-o structură nouă. Pentru sistemele politice, care izolează societatea faţă de mediul extern, adică sistemele totalitare, este evident că orice eveniment, cît de mare ar fi, va fi înăbuşit, fiindcă însăşi sistemul este destul de stabil, fiind dominat de o ideologie unică şi un parametru de ordine unic. Numai atunci cînd sistemul ajunge în faza de criză sau în faza de încordare, ca rezultat al prăbuşirii eficienţei economice, administrative, al poziţiei în relaţiile internaţionale, etc., o mică fluctuaţie ar conduce la autoorganizarea acestuia într-un sistem democrat, autoritar sau haotic (în tranziţie). Aici putem aduce exemplu prăbuşirii sistemului totalitar comunist, precum şi a statului sovietic care a suferit de o dispersare a puterii politice şi comutarea acesteia spre o altă structură sistemică.

În cazul sistemelor democratice, care au o poziţie atît internă, cît şi externă stabilă, şi care este cea mai naturală formă de conducere a societăţii, prezicerea precum că un asemenea sistem ar trece la totalitarism, este valabilă numai în cazul schimbării mediului extern, adică a situaţiei mondiale, situaţie de conflict internaţional, agresiune, etc. Prezicerea pentru asemenea sisteme, prezintă un mai mare interes atunci cînd este vorba despre alegerile parlamentare sau prezidenţiale, care de fapt este o autoorganizare periodică sau o autoorganizare uşoară a unui sistem politic. În această perioadă a evoluţiei sistemice, anumite curente şi structuri ale sistemului suferă anumite schimbări, în legătură cu o nouă alegere parlamentară sau prezidenţială, în termeni de elită politică, curent politic, decidenţi politici, partide politice, etc. Parametrul de bază care ar prezice noua conducere este încrederea populaţiei faţă de un anumit candidat, sau candidaţi electorali care se stabileşte prin sondaje de opinie folosind tehnologiile adecvate. Deoarece sinergetica este preponderent interesată de  dinamica evenimentelor şi formarea noilor structuri, aici sunt importante elementele sau determinantele care stabileşte încrederea populaţiei faţă de candidaţii electorali şi cum are loc formarea opiniei publice şi a încrederii înaintea alegerilor. În statele dezvoltate, ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc., unde partidele politice au practic aceeaşi platformă electorală, ideologie de partid şi comportament politic, accentul se pune pe convingere şi promovarea imaginii candidaţilor electorali, precum şi care este poziţia lor în relaţiile internaţionale şi securitatea internaţională. În cazul statelor noi independente, cu o  economie slabă, accentul în formarea încrederii se pune pe promisiuni şi realizări social-economice. Însă, în cazul formării încrederii şi a opiniei publice faţă de candidaţii electorali sunt valabile acele principii sinergetice, care sunt valabile pentru orice sistem deschis. Permanent o guvernare nouă se bucură de o atenţie şi încredere maxim posibilă, deoarece, chiar dacă nu corespunde adevărului, populaţia şi individul este permanent mai receptiv la ceva nou, manifestînd curiozitatea faţă acţiunile şi modului de guvernare a unei guvernări începătoare. Practica şi evoluţia opiniei publice în diferite state ne indică la faptul că odată cu trecerea timpului, încrederea şi ratingul faţă de noua guvernare descreşte ca rezultat al demonstrării acestei guvernări că ceea ce a fost promis şi declarat nu a fost îndeplinit pe deplin, că cuvintele nu corespund cu faptele, că pe lîngă fapte mai sunt realizate şi anumite interese ideologice sau de interes economic, etc. Odată cu această realitate, începe un război informaţional sau o restabilire a încrederii pe cale informaţională din partea guvernării, care, de fapt, este unica şansă de menţinere a încrederii, sau mai poate fi numită o menţinere artificială a puterii politice. În  acest caz, pentru obţinerea şi menţinerea puterii se prezintă populaţiei, prin diferite căi, informaţie care nu corespunde cu realitatea, lăsînd de fapt, ca opinia publică să se fragmenteze şi să se disperseze, avînd o formă haotică.

Importanţa majoră pe care o prezintă sinergetica ca prezicere politică este momentul cînd guvernarea democratică ajunge în campania electorală şi are loc un război informaţională de cea mai înaltă proporţie între candidaţii electorali în faţă opiniei publice, de multe ori haotică şi neclară pentru analiştii politici, fiecare avînd scopul de a obţine încrederea alegătorilor. În asemenea caz, sistemul de valori şi al opiniei politice se află într-o stare încordată, încît majoritatea se va alătura imediat acelui curent politic sau candidat electoral care prezintă un avantaj de cea mai înaltă necesitate pentru ei, sau care inspiră o speranţă nouă, de o altă natură prin declaraţiile, comportamentul sau atitudinile acestuia. Această cotitură radicală pentru un candidat electoral poate avea loc, după cum susţinea şi N. Machiavelli [31], cu ocazia unui eveniment neobişnuit, demonstrarea unei atitudini şi caracteristici, rar întîlnite la ceilalţi candidaţi, unor declaraţii specifice care inspiră o nouă speranţă pentru opinia publică. Un exemplu vădit ar servi alegerea în funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău a lui Dorin Chirtoacă [32], la 3 şi 17 iunie 2007, care era cel mai tînăr candidat electoral şi cu studii destul de avansate în primul tur de alegeri, şi unica figură politică care ar „salva” Chişinăul de contracandidatul din partea PCRM, Veaceslav Iordan, în turul doi de alegeri. Termenul sinergetic care descrie un asemenea fenomen de aderenţă spontană a opiniei publice la un ideal, idee, lider carismatic, etc. este denumit „efectul de laser”, descris de către H. Haken ca fiindcă asocierea undelor cuantice cu o frecvenţă haotică la unda cuantică care are o frecvenţă cea mai asemănătoare cu celelalte [33].

O categorie aparte a sinergeticii, care ne-ar ajuta în prezicerea evoluţiei sistemele sociale sau a celor politice, ar fi stabilirea atractorilor sistemului care prezintă acele structuri spre care iese sistemul în momentul de bifurcaţie, şi spre care alunecă puterea în dinamică. Atractorii, ar fi scopul principal al prezicerii evoluţiei sistemice, deoarece odată cu stabilirea acestora se poate de stabilit calea şi punctul spre care evoluează sistemul social. De fapt, este imposibil de a face o previziune fără a stabili mai întîi atractorii posibili spre care ar evolua sistemul. Astfel, pentru sistemele politice, atractori de o scară mai largă, ar putea fi sistemul democrat, sistemul autocratic, sistemul totalitar, sistem teocratic, etc. La rîndul său, vorbind despre atractori care nu se reduc la o structură universală a sistemului politic, aceştea ar putea fi:

–          variate alianţe sau consensuri ale partidelor politice;

–          conflicte sociale, politice, economice, religioase, culturale sau teritoriale;

–          crize politice, sociale, economice sau financiare;

–          proteste, demonstraţii, greve din partea populaţiei şi a diferitor grupuri de interes şi de presiune;

–          creşterea şi dezvoltarea socio-economică, precum şi stabilitatea politică;

–          noua conducere stabilită prin vot universal şi democratic sau prin fraude electorale, insurecţii sau revoluţii sociale;

–          organizaţii regionale, comunitare, sau internaţionale;

–          procesele de regionalizare, integrare şi globalizare;

–          curentul sau conceptul politic intern şi extern stabilit de conducere;

–          etc.

Cu alte cuvinte atractorul prezintă însuşi evenimentul care este obiectivul prezicerii pentru un sistem politic care ar putea fi unul punctiform, ciclic sau haotic. Un atractor punctiform poate fi un sistem care a ajuns la o structură anumită şi nu se mai schimbă pe întreaga perioadă istorică. Ca exemplu de atractor punctiform ar fi sistemul democrat din SUA, care durează de la întemeierea acestui stat, cu anumite schimbări de proporţii mici. Referindu-ne la atractorii ciclici, aceştea sunt structurile care au o evoluţie istorică ciclică şi un asemenea exemplu ar servi Republica Franceză, ca sistem democrat, evoluţia căreia a trecut prin 5 faze ciclice înainte ca să ajungă la un atractor punctiform. În cele din urmă, un exemplu de atractor haotic ar servi chiar situaţia politică şi social economic din primul deceniu al statalităţii Republicii Moldova care, în această perioadă de tranziţie, a trecut prin 5 regimuri politice, cînd era prezentă lipsă de identitate politică, istorică, şi lingvistică, incoerenţă pe plan al politicii externe, crize politice frecvente, etc. Sistemul politic merge spre un atractor haotic atunci cînd sunt făcute schimbări radicale şi de mari proporţii atît a instituţiilor politice cît şi a valorilor conştiinţei şi a culturii politice, întrebarea este numai cît timp acest sistem se află în asemenea atractori haotici.

În această ordine de idei, putem susţine că în obţinerea şi menţinerea puterii politice un rol cheie îl prezintă capacitatea de prezicere a subiecţilor politici care poate fi realizată folosind principiile sinergetice cum ar fi autoorganizarea sistemelor, reducerea entropiei în sistem, stabilirea atractorilor, etc. La rîndul său, realizarea puterii ar putea fi definită în abordarea sinergeticii, făcînd referinţă la afirmaţiilor lui A. Toffler, ca şi o mutaţie ascunsă între forţă, materie şi informaţie [34]. Astfel, am putea defini puterea politică ca şi un nivel mai scăzut al entropiei sociale într-o anumită structură a sistemului politic.

Sumînd abordarea sinergetică a puterii, am putea spune că acest fenomen este privit într-o formă mult mai largă şi dinamică în evoluţia sistemelor sociale. Fiind analizată în interconexiune cu gradul de entropie socială putem constata că obţinerea, menţinerea şi realizarea ei este mult mai complexă şi poate avea o altă natură decît cea văzută prin prisma abordării teoriei sistemelor. Dacă un actor politic are ca şi ţintă puterea politică, principiul de bază este reducerea entropiei prin toate căile de informarea, conecţie cu sisteme mai puţin entropice, precum şi promovare de imagini ce ar duce la scăderea neclarităţii sau ridicarea neghentropiei în sistem.

Note:

  1. Gabriel R., Beier D. Informationsmanagement in Organizationen. – Stuttgart: Kohlhammer, 2003, p. 129.
  2. Völz H. Information verstehn. Facetten eines neuen Zugang zur Welt. – Baunschweigen: Vieweg, 1994, p. 19.
  3. Haken H. Information and self-organization. – Berlin: Springer-Verlag,  2000, p. 14.
  4. Цырдя Ф. Социальная информация. – Кишинев: Издательство «Штиинца»,  1978, c. 11.
  5. Barber P. Applied cognitive psychology. An information-processing framework. – London: Methuen,  1988, p. 15.
  6. The evolution of political system. – Cambrige: Cambrige University Press, 1990, p. 11.
  7. Entropy. Information theory. – Microsoft Encarta Reference Library, 2003.
  8. Винер Н. Кибернетика, или управление и связь в живом и машине. – Москва: «Сов. Радио»,  1968, с. 55.
  9. Binswanger M. Information und Entropie. Ökologishe Perspective des Übergang zu einer Informationswirkschaft. – Frankfurt am Main: Deutsch,  1992, p. 172.
  10. Heinz H. Informationsmanagement und strategische Unternehmungsführung. Vom Informationsmarkt zur Innovation. – München: Oldenbourg,  1996, p. 4.
  11. Ţîrdea N. Teodor. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. – Chişinău: Centrul Editorial – Poligrafic Medicina, 1994, p. 123.
  12. Barwise J., Seligman J. Information Flow. The logic of distributet systems. – Cambridge: Cambrige University Press,  1997, p. 8-43.
  13. Zhang W.B. Sinergetic Economics. Time and change in nonlinear economy. Berlin: Springer-Verlag,  1991, p. 229.
  14. Stonier T. Beyond information. The natural history of intelligence. – London: Springer-Verlag,  1992, p. 7.
  15. Lamberton D. The economics of communication and Information. – Brookfield: Edward Elgar Publishing,  1996, p. 6.
  16. Şileţchi M., Lascu A. Informaţia, entropia şi procesele sociale. – Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste Română, 1978, p. 17-18.
  17. Ibidem. p. 38.
  18. Шаповалов В., Казаков Н. Законы синергетике и глобальное тенденции. //  Общественные науки и современность. 2002, № 3, с.143.
  19. Самоорганизация: становление теории и перспективы социальных приложений. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=hc03
  20. Fruntaşu P. Sisteme politice liberal-democratice. – Chişinău: USM, 2000, p. 33.
  21. Taрасенко В. Социология терроризма: фрактальная модель террористической организации. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=terro
  22. Бусов С. Системно-сферный подхо к вопросу самоорганизации общества. Доклады научной конференции  «Самоорганизация в природе и общество», 28-30 ноября 1988. Ленинград. с. 142.
  23. Dobuzinskis L. The self-oraganzing polity. An epistemological analysis of political life. – Boulder: Westview Press, 1987, p. 135.
  24. Roşca A. Puterea politică şi ordinea socială: interacţiune şi echilibru dinamic. // Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2007, Nr. 1, Chişinău, p. 5.
  25. Ibidem. p. 7.
  26. Bencheci D. Puterea politică ca fenomen social. – în: Moşneaga V., Gh. Rusnac, Sacovici V. Politologie. Chişinău, 2007, p. 57.
  27. Aristotel. Politica. – Oradea: Editura ANTET, 1996, p.4
  28. Toffler A. Puterea în mişcarea (Powershift). – Oradea: ANTET, 1995, p. 23.
  29. Ibidem. p. 20.
  30. Ibidem. p. 28.
  31. Machiavelli N. The Prince. – London: The University of Chicago Press,  1985. p. 87.
  32. Chişinăul şi-a ales un primar liberal în vârstă de 28 de ani. http://www.interlic.md/Politic/1307.html
  33. Хакен Г. Тайны природы. Синергетика: наука о взаимодействии (Hermann Haken. Erfolgsgeheimnisse der Natur. Synergetik: Die Lehre vom Zusammenwirken). – Москва: Институт Компутерных Исследований, 2003, с. 70-73.
  34. Toffler A. Op. cit. p. 467.

4 septembrie, 2008

Mass-media, experţii în politologie şi instituţiile politice sunt conştiente de faptul ca la moment a apărut o nouă conjunctură internaţională în soluţionarea conflictului transnistrian care nu are analog în aceasta perioadă a independenţei Republicii Moldova.
Totul a început de la nişte decizii imprevizibile ale Georgiei, cînd la 7 august armatele ei au încercat de a pune control asupra regiunii separatiste ale Osetei de Sud. Potrivit declaraţiilor vice-ministrului apărării al Georgiei, Batu Kutelia, se susţine că Georgia nu a prevăzut o asemenea reacţie militară de amploare asupra Georgiei, deoarece Rusia este membru al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, precum şi membru al OSCE. Acest fapt a indus în eroare guvernul de la Tibilisi crezînd că o asemenea intervenţie a Rusiei ar trebui mai întîi să treacă procedurile Consiliului de Securitate a ONU. Însă a fost evident pentru Rusia că unei asemenea proceduri și adoptare a rezoluţiei de intervenţie în Georgia s-ar fi opus SUA, Marea Britanie şi Franţa, state cu drept de veto în Consiliul de Securitate a ONU.
De asemenea, o reacţie militară din partea Rusiei atît de rapidă a avut loc, potrivit declaraţiilor deputatului din Gosduma rusească, Vladimir Jirinovschi, pentru a nu complica prea mult o intervenţie militară mai degrabă sau mai tîrziu şi care ar fi dus la mai multe jertfe din partea trupelor ruseşti. Întrebarea care apare pentru orice analist politic în legătură cu scînteia dată de guvernul Georgia la 7 August este: De ce Georgia a apelat la o asemenea acţiune militară în Osetia de Sud, deoarece era sigură că este o zonă a intereselor ruseşti, şi este o zonă unde este dominată de o populaţie rusească? Pentru orice analist politic sau a unui om politic era evident că o intervenţie militară din partea Rusiei ar duce la un eşec total al forţelor militare georgiene, deoarece Georgia îşi are hotarul direct cu Rusia.
De fapt explicaţia nu vine din Georgia, ci la de la conducerea SUA şi a conducerii NATO care în urma unui scenariu bine gîndit a încurajat Georgia să recurgă la un asemenea pas. Acest fapt este evident din realitatea instruirii trupelor georgiene de către specialiști militari americani. Atît SUA, cît şi NATO nu erau mulţumite cu conflictele îngheţate din Gerogia şi Republica Moldova, şi era nevoie de început într-un fel sau altul acest scenariu de a pune capăt acest tensiuni de interese ale marilor puteri. O astfel de situaţie, chiar dacă nu a fost prevăzută de către exponenţii NATO, a fost destul de favorabilă Rusiei, care în cele din urmă ia dat o justificare de fapt pentru o asemenea intervenţie.
Era evident că Abhazia şi Osetia de Sud sunt amplasate la hotar direct cu Rusia ceea ar face posibilă orice manevrare atît militară şi politică, cît şi una teritorială în favoarea Rusiei. În timp ce Regiunea Autoproclamată Transnistria este cu neputinţă de a fi alipită Rusiei sau să se întreprindă asemenea intervenţii militare cum a fost în Georgia, deoarece Moldova este înconjurată deplin de Ucraina care dispune de un teritoriu imens şi este un aliat activ al NATO. De asemenea, acest conflict nu prevedea din partea ambelor părţi conflictuante un război evident în soluţionarea diferendului, ceea ce nu ar fi dat Rusiei justificarea unei posibile intervenţii militare, şi punerea în fapt a modelului declarării independenţei Abhaziei şi a Osetei de Sud din 25-26 August, 2008. Deci, cu alte cuvinte Rusiei i-ar fi fost cam dificil de a declara independenţă Transnistriei şi o posibilă alipire de Rusia ca şi enclavă, deoarece nu ar fi avut nici-o justificare, ca cea care i-a oferit-o Georgia la 7-8 August, 2008.
În legătură cu aceasta, occidentul îşi are tacticile lui. Astfel, potrivit unor analize a ziarului occidental „Financial Times” din 22 august, în ultimele doua săptămâni investiţiile occidentale s-au redus simţitor în Rusia. De asemenea, s-au îngreuiat condiţiile creditelor investitorilor din occident în Rusia. Acest fapt  a dus în ultima vreme la scădere acţiunilor companiilor ruseşti pe piaţa bursieră, în acelaşi timp suferind o înrăutăţire sporită a climatului investiţional care a condus şi la o creştere a inflaţiei a rublei ruseşti, valută care în ultima vreme avea una din cea mai mică inflaţie dintr-e statele europene. Acest fapt, loveşte foarte mult în interesele marilor oligarhi ruşi care de fapt au un mare impact asupra factorilor de decizie din Rusia. În acest aspect economic, Rusia va plăti mult în viitorul apropiat, ceea ce o va determina să nu repete acelaşi scenariu şi pentru Republica Moldova.
În acest context, atît sub presiunea situaţiei regionale şi occidentale, soluţionarea conflictului transnistrian pe calea negocierilor are o importanţă majoră atît pentru Marile Puteri, cît şi pentru părţile conflictuante. Avantajul pentru Republica Moldova în situaţie creată este că Marile Puteri ale occidentului nu vor admite în nici-o formă repetarea modelului georgian faţă de integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu atît mai mult că Rusia şi-a luat revanşa de interes geopolitic în detrimentul Georgiei. De asemenea, un alt avantaj pentru Republica Moldova este că occidentul cere urgentarea directă a soluţionării conflictului transnistrian. Aceeaşi părere o are şi conducerea Rusă, odată ce Preşedintele D. Medvedev a declarat la întîlnirea de la Soci cu Preşedintele V. Voronin la 25 august că: „la moment există şanse și posibilităţi foarte bune pentru soluţionarea problemei transnistrene”.
Unica neclaritate este timpul exact precum şi modul de soluţionare. Este evident, că dacă Rusia este mult mai disponibilă spre soluţionarea acestui conflict, totuşi ea este într-o poziţie de forţă odată cu declararea independenţei a Abhaziei şi a Osetei de Sud. De aceea, potrivit celor mai mulţi experţi, Rusia va înainta încă odată proiectul de soluţionare a conflictului care a fost prezentat spre semnare preşedintelui V. Voronin în 2003, care prevedea menţinerea Armatei a 14-a pe o perioada nedeterminată în Republica Moldova, precum şi de a transforma Republica Moldova într-o republică federală. În contextul care s-a creat, Republica Moldova trebuie sa creeze în regim de urgenţă planul său de soluţionare reieşind din interesele Rusiei, reflectate în Planul Kozak din 2003, avînd în vedere conjunctura internaţională nou creată, şi printr-o conlucrare directă atît cu factorii de decizie din Rusia cît şi cu Marile Puteri occidentale.

Ştim cu toţii cît de important este timpul fiecăruia, mai ales pentru elevii şi studenţii care au mult de învăţat încît nu reuşesc să facă altceva decît să înveţe, mai ales în perioada examenelor şi a sesiunilor. Am trecut şi eu prin această perioadă la universitate, precum şi făcîndu-mi studiile de doctorat aveam timp şi pentru serviciul meu. Şi doresc să vă spun că este totuşi posibil să studiezi şi să memorezi eficient, fără a pierde prea mult timp pentru aceasta. Pentru mine acest secret de a învăţa puţin timp şi eficient a lucrat foarte bine decînd am intrat la facultate.

În perioada sesiunilor, studenţii au de susţinut 4-5 examene la un interval de timp pentru pregătire de 4-7 zile. De asemenea, volumul de informaţie este foarte mare încît mulţi studenţi, care doresc să obţină succes, petrec foarte mult timp pentru a memora. Eu personal, fiind la universitate, în perioada sesiunilor învăţam şi mă pregăteam cîte 4-5 ore pe zi, pe cînd mulţi din colegii mei studiau toată ziua pînă noapte tîrziu, şi fără prea mare succes. Şi cînd împărtăşeam colegilor mei că eu mă pregătesc pentru fiecare examen cîte 4-5 ore în zi, ei nicidecum nu doreau să mă creadă, în special după ce vedeau că am obţinut nota maximă.

Doresc să vă spun că acest secret al cîştigării timpului şi al memorării eficiente lucrează . Şi pentru a înţelege acest adevăr, trebuie mai întîi să înţelem care sunt perioadele active ale organismului şi ale creierului uman în timpul zilei. Ştim cu toţii ştim că noaptea nu este prea bun timp pentru a învăţa, şi dăcă nu dormi în timpul nopţii cînd vei pleca la examen cu creierul obosit, nu-ţi vei putea aduce nimic din ceea ce ai învăţat, mai ales dacă ai de memorat un volum de informaţie foarte mare. Deci, primul principiu este să te străduieşti cu orice efort să nu studiezi noaptea. Făţi timp ca de la ora 23 să te duci la culcare.

Un alt principiu de care trebuie să ţii cont, şi care este de fapt cel mai important, este să stabileşteţi care sunt perioadele active ale organismului şi a creierului tău unde este acumulată informaţia. Pentru a înţelege mai bine ce am în vedere, doresc să vă comunic care sunt perioadele active ale creierului şi în general al organismului uman, informaţie pe care o găsim în orice carte de biologie sau anatomie de la şcoală, adică mă refer la termenul de – ritmul biologic. Acest rimt biologic este determinat de variaţia zilei şi a nopţii, de poziţia soarelui, a lunii şi a însuşi pămîntului în rotaţia sa care au o mare influieţă asupra funcţionării organelor umane (http://www.britannica.com/eb/article-9079261/biological-rhythm). Acest rimt biologic este într-o strînsă legătură cu programul nostru alimentar de dimineaţa, la amiază şi seara. Astfel, fiecare organ uman (inima, ficatul, creierul, etc.) are ritmul său biologic în timpul zilei (http://en.wikipedia.org/wiki/Biological_rhythm). În ceea ce priveşte creierul nostru şi capacitatea de a acumula multă informaţie, din practica mea, pot să vă spun că timpul cel mai potrivit de a memora este de la ora 8:00 pînă la ora 11:00, şi apoi de la 18:00 pînă la 21:00. Dacă încercaţi să memoraţi înafara acestor perioade, din practica mea şi din puctul meu de vedere, pot să vă spun că pierdeţi timpul şi vă recomand să faceţi alt lucru. De asemenea, trebuie de menţionat că 50% din energia noastră este consumată pentru toate procesele chimice şi nervoase legate de vedere. Şi dăcă citeşti o durată îndelungată fără să laşi timp pentru a te restabili, pur şi simplu nu eşti eficiet în memorare fiindcă organismul are nevoie de aşi restabili energia consumată pentru vedere.

Este evident, că la fiecare persoană acest ritm poate varia puţin, deoarece fiecare avem programul nostru diferit de lucru şi de alimentaţie. Dar în general, este aşa cum am expus mai sus. De aceea, încearcă să-ţi stabileşti acest ritm, care poate să nu fie 8:00-11:00, ci 7:00-12:00, însă nu uitaţi că somnul şi odihna are o mare importanţă în memorarea noastră eficientă şi de lungă durată.

Un alt principui important pe care trebuie să-l cunoaşteţi este cel legat de alimentaţie. Şi anume, nu încerca să memorezi ceva cu cel puţin 40 min după ce ai luat masa. Fiindcă, imediat ce ai luat masa o bună parte din energia ta este concentrată asupra degerării mîncării, fapt ce determină creierul să fie mai mult preocupat de degerarea mîncării. De asemenea nu încerca să mănînci, mai ales în perioada examenelor, mîncare grasă sau prea consistentă, care duce la o durată mai mare a creierului tău de a se precupa de degerarea mîncării. În legătură cu acest fapt, alimentarea care conţine glucide măreşte capacitatea creierului de a memora. De aceea, eu personal încerc să mănînc ceva mai puţin consistent dimineaţa, dar care să conţină o cantitatea normală de glucide şi să nu-mi afecteze prea mult prima perioadă activă (8:00-11:00), seara le fel.

Atunci cînd nu poţi memora anumite subiecte de la exament, făţi un mic conspect dintr-o sursă sau mai multe care să cuprindă punctele cheie ale subiectului, folosind limbajul personal. După aceasta, repetă aceste subiecte cu o zi înainte şi apoi cîteva ore înainte de examene din conspectul pe care l-ai făcut anterior.

Şi ultimul principiu care merită să-i tragem atentie şi este foarte simplu, nu continua să memorezi sau să înveţi cînd simţi că nimic nu-ţi intră în cap. Pur simplu iarasi pierzi timpul, ci mai bine odihneşte-te puţin sau ocupă-te cu altceva.

Dar, în general, orice ideie este certificată de practică, de aceea pentru a vă convinge încercaţi să vă stabiliţi aceste perioade active ale creierului dumneavoastră pentru a nu pierde prea mult timp pentru memorare, şi să puteţi folosi timpul dumneavoastră şi pentru alte lucruri utile într-un mod mai ieficient.

Posted by: Igor Prisac | April 9, 2008

Stingerea spiritului comunist în Republica Moldova

Cu toţii ne aducem aminte de momentul cînd Partidul Comunist din Moldova a înaintat o platformă electorală conform spiritului comunist din Uniunea sovietică aprobat la Congresul IV XXI al PCRM la 21 aprilie 2001. În aşa fel PCRM intenţiona să cîştige simpatia poporului faţă de acest partid prin referinţe la trăirea comunistă sovietică şi prin încercarea de a reînvia spiritul comunist care domina în acel timp. Acest fapt îl putem observa cu uşurinţă făcînd doar o privire generală la acel program electoral din 2001 care era menit să restabilească comunismul în Republica Moldova atît la nivel de administrație publică, cît şi la cel al sistemului economic. Astfel chiar în preambulul acestui program electoral sunt enumerate idei şi concepţii pur comuniste, cum ar fi: construirea socialismului, transmiterea puterii în mîinile sovietelor, supremaţia proprietăţii colective. De asemenea în această platformă electorală nu este uitat nici de aşa idealuri ca învăţătura marxist-leninistă, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, biruinţa socialismului asupra capitalismului, etc. În legătura cu acest fapt în 2001 comuniştii încearcă să demonstreze că criza din Moldova se datoreşte dominaţiei capitalismului, calificîndu-l un izvor al răului. În plan al politicii externe această platformă comunistă din 2001 era orientată spre integrarea economică în ţările CSI ca o soluție a problemele securităţii economice a Republicii Moldova. Toate aceste concepţii şi curente politice ideologice încercau să readucă situaţia anilor de comunism din Uniunea Sovietică sau să fie realizată varianta Bielorusiei. Însă realitatea celor 7 ani de guvernare comunistă ne-a demonstrate că această ideologie politică este încă odată o utopie sau ceva nenatural progresului social. Astfel, fiecare punct din platforma electorala a dat eşec după eşec, încît nu s-a putut de readus nici comunismul sovietic în Republica Moldova, și nici nu s-a reuşit de a se instaura progresul social pe care îl urmăresc comuniştii prin asemena ideologii încă de la V.I. Lenin. Astfel istoria demonstrează caz după caz că comunismul marxist-leninist va avea totdeauna eşec, fiindcă nu este propriu dezvoltării naturale a societăţii. Cu acest eşec al instaurării comunismului în Republica Moldova şi cu venirea în structurile puterii de stat a elitei politice noi, acel spirit al comunismului, care încerca să reînvie, începînd cu anul 2001, este îngropat chiar de însăşi adepţii acestuia. Anume ceremonia de îmormîntare a comunismului în Republica Moldova are loc chiar recent la cel de-al XXIII-lea Congres al Partidului Comuniştilor din Moldova la 15 martie 2008 cînd este aprobat noul program electoral al comuniştilor. Şi dacă facem o comparaţie între programul electoral din 2001 şi noul program  al PCRM, vedem că comuniştii au renunţat total la orice idee şi concept expus în vechiul program electoral, care, de fapt, întruchipa spiritul şi ideologia marxist-leninistă. Astfel, în loc de afirmaţia că PCRM este partidul clasei muncitoare şi a ţărănimii, în noul program electoral este enunţat că PCRM este partidul întregii societăţi, precum şi al diversităţii naţionale. În loc de proletariat în sensul clasic, în acest program nou se recunoaşte promovare proletariatul cunoştinţelor, care sunt intelectualii, savanţii, managerii, cu alte cuvinte elita statului care contribuie cu adevărat la progresul social. Un alt lucru şocant a acestui nou program electoral al PCRM este critica dură a istoriei partidului comunist, cînd acesta se reducea la birocraţie de partid, precum şi acele vremuri cînd comunismul „…renunţa la internaţionala comunistă şi au ajuns la naţionalism şi despotism”. De asemenea, se critică dur regimul stalinist care a suprimat libertatea cetăţenilor, precum şi se dă vina pe o anumită „…nomenclatură comunistă făţarnică…” din timpul lui Brejnev, condamnînd partidul comunist sovietic la eşec. Se schimbă total şi conceptul în ceea ce priveşte administraţia publică, încît dispare noţiune de Soviete şi apare expresia de controlul democratic al societăţii asupra statului. Impresionant este şi schimbarea conceptelor politicii economice, astfel că din accentul pus pe o economie colectivizată şi crearea unei societăţi unde toţi sunt egali, PCRM consideră că dezvoltarea economică constă în „… crearea unui climat de afaceri favorabil şi în afirmarea unei economii deschise, orientate spre inovare.” Programul nou al PCRM este destul de moderat în ceea ce priveşte politica externă în comparaţie cu radicalitatea expusă în programul electoral din 2001 care punea prioritate pe integrarea în CSI. În noul program accentul se pune pe neutralitate, integritatea teritorială şi integrare în Uniunea Europeană, precum şi se mai aminteşte că economia Republicii Moldova trebuie să fie orientată atît spre Occident, cît şi spre Resărit.

În concluzie acest program electoral nu ne aduce aminte nimic despre ideologia comunistă sau marxist-leninistă. Acest fapt ne dă de înţeles că odată aprobat de către Partidul Comunist un asemenea program electoral, care împărtăşea alegătorilor săi ideologia comunistă, au scuturat odată şi pentru totdeauna ideologia comunistă şi spiritul acestuia din conducerea statală a Republicii Moldova, condamnîndu-l astfel la moarte. Odată cu aceasta se demonstrează încă odată practic şi istoric că posibilitatea supraviețuirii pe o perioadă de timp sau nedeterminată a comunismului este imposibilă şi contrar naturii societăţii. Prin urmare, va ramînea doar cutia comunismului care este denumirea de Partidul Comunist din Republica Moldova, simbolul acestuia, secera şi ciocanul, precum şi imnul partidului care este „Internaționala”. În rest, esenţa partidului este transformată în curentul politic european de stînga: social-democraţia. De aceea, în esenţă programele electorale ale partidelor democratice pentru alegerile parlamentare din 2009, pe deoparte, şi cel comunist, pe altă parte, nu se vor deosebi prea tare. Aşa că momentul decisiv în alegerile din 2009 va depinde deja mai mult de manifestarea partidelor în campania electorală, decît de programele electorale care în esenţă sunt aceleaşi, chiar dacă au o formulare diferită.

Older Posts »

Categories