Publicat în: Materialele tez. ştiin. conferinţei naţionale: Tinerii cercetători şi societatea bazată pe cunoaştere. Chişinău, 2010. p. 20-26.

Se creează impresia că odată cu dezvoltarea științei și a posibilităților tehnologice societatea ar fi tot mai mult lipsită de diferite crize și conflicte sociale, politice sau economice. Însă realitatea ne demonstrează un fapt puțin diferit față de așteptările comunităților științifice și ale societății. Astfel, după cum știința și tehnologiile moderne sunt într-o continuă dezvoltare, tot așa și societatea, cu sistemele ei distincte, se află într-o stare de autoorganizare continuă care necesită o abordare științifică potrivită pentru acest fenomen [1]. În acest sens, știința sinergetică sau cea a autoorganizării trebuie să fie indispensabilă pentru a face față noilor provocări cu care se confruntă atît societatea internațională, cît și societatea din Republica Moldova.

Dacă facem o analiză a evenimentelor din ultimele decenii vom vedea că societatea și sistemul politic din Republica Moldova a trecut și trece printr-un șir de tulburări, crize și lupte socio-politice care duc la distorsionarea unei identități naționale și a prosperități sociale. În acest sens ne referim la: problema identității istorice și lingvistice; problema economică; a conștiinței și culturii politice; poziție slabă pe plan internațional; divizare socială pronunțată; prezența a două tabere sociale; dezinformare socială; stat de drept și democratic nedezvoltat; criză politică și constituțională etc. Dacă definim această situație, atunci o putem determina ca o stare de haos social și politic care pare a nu avea soluție în viitorul apropiat. Anume o astfel de stare accentuează și mai pronunțat necesitatea recurgerii la paradigma sinergeticii, care, pe lîngă studierea autoorganizării, mai include și analiza interacțiunii haosului și a ordinii precum și a parametrilor ce ar putea transforma haosul social din Republica Moldova în ordine socială. Cert este faptul că această tendință și dorință de ordine socială a fiecărui membru a societății moldovenești necesită atît un efort cognitiv, cît și unul decizional desfășurat într-o succesiune de procese sociale ce au loc în timp.

Analizînd starea actuală a sistemului politic din Republica Moldova prin prisma sinergetică o putem defini, indiferent de cauze, ca una haotică sau atrasă permanent de atractori haotici precum crizele politice și sociale. Această situație nu are o ieșire imediată, deoarece parametrul de ordine principal într-un sistem politic, cultura și conștiința politică, nu este încă bine conturată și necesită timp pentru a fi una bine închegată. În această situație, pentru a fi „scuturată” o astfel de stare nedorită din societatea noastră este nevoie de o criză socială și politică de proporție care ar duce la o disipare și înlăturare a ceea ce nu este necesar sistemului nostru politic. O succesiune de astfel de crize au existat în trecutul istoric al Republicii Moldova în anii ’90, prin criza economică și identitară profundă. Tot în această perioadă domină o succesiune de mai multe crize politice și constituționale care pare a fi încheiate la începutul anului 2001. Aceste crize, sunt urmate de cele din 2002, legate de protestele intense organizate de Partidul Popular Creștin și Democrat împotriva deciziei fracțiunii parlamentare a Partidului Comunist din Republica Moldova de a introduce în școli predarea disciplinei ”Istoria Moldovei”, și a de a oferi limbii ruse statul de limba de stat în Republica Moldova. Aceste proteste au dus în cele din urmă la un compromis și la micșorarea din intensitate a acestei probleme istorice și lingvistice. Însă cea mai mare izbucnire și eveniment tragic indiferent de cauzele acestuia, ca rezultat al unei crize sociale și politice îndelungate, au fost evenimentele din 7 Aprilie, 2009, care au zguduit nu numai societatea moldovenească, dar și cea din întreaga Europă. De fapt, acest eveniment poate fi calificat, din punct de vedere sinergetic, ca eveniment cu cea mai mare rezonanță socială de la căpătarea independenței de către Republica Moldova. Anume această criză îndelungată a dus la transformarea politică și instaurarea regimului multipartidist în Republica Moldova. De asemenea, o asemenea criză a determinat opinia publică de a vota o nouă elită politică care se află la guvernare la momentul de față.

Deși, criza constituțională rămîne o restanță a sistemului politic din Republica Moldova, această criză va contribui simțitor și la soluționarea acestei situații, precum și la crearea unei stabilități în acest sens. Este cert faptul că dacă se face o schimbare de constituție pentru schimbarea regimului parlamentar în cel semiparlamentar/semiprezidențial, apare posibilitatea de a ne confrunta cu alte crize constituționale comparativ cu cele din anii ’90 , sau asemănătoare cu cele care au loc în România sau Ucraina cînd apar conflicte între organul executiv, parlament și președinte. Însă, este mai benefic pentru o societate aflată în dezvoltare de a se confrunta cu crizei politice mai mici, dar mai frecvente, decît cu crize politice mai pronunțate și mai îndelungate. Realitatea de a avea situații de crize mai mici în intensitate, dar mai frecvente, este mai potrivită spiritului natural al societății care este autoorganizarea continuă, decît a ne plasa în albia unor crize de durată cu o stare haotică profundă. De asemenea, o asemenea stare ar corespunde mai mult cu echilibrul dinamic care este mai de dorit în societate.

Cu o astfel de retrospectivă a situației politice și sociale din Republica Moldova prin prisma sinergetică am putea enumera mai multe recomandări decidenților și comunităților științifice în transformarea societății noastre spre o albie a unei echilibru dinamic și cu o ordine socială de rang mai înalt. Trebuie de menționat însă faptul că transformarea societății nu are loc datorită unor reforme sau idei de excepție, însă se impune necesitatea de a se lua în considerație tendința spre autoorganizare continuă a oricărei societăți [2]. De asemenea, atunci cînd se întreprinde o reformă trebuie de luat în considerație care va fi următorul atractor/atractori spre care va tinde sistemul cu scopul de a nu permite alunecarea spre un atractor haotic și bizar a sistemului politic din Republica Moldova. Ca și exemplu, servește reforma constituțională din 2000, care a transformat sistemul politic să funcționeze într-un regim parlamentar încît pentru alegerea președintelui țării este necesar un număr de voturi de 3/5 din numărul deputaților aleși [3]. Această stare de fapt a direcționat sistemul politic spre un blocaj, sau în termeni sinergetici, spre un atractor haotic.

Un alt factor important ce trebuie să fie luat în considerație de către decidenții politici și autoritățile publice este crearea în societatea noastră a tuturor posibilităților de informare pentru populației precum și actorilor politici. Anume politizarea mijloacelor în masă și administrative este în stare doar pe un termen scurt să servească anumite interese politice sau de clan, însă în cele din urmă neapărat vor avea un efect advers atît pentru subiecții cu asemenea interese, precum și pentru societate. În acest sens, legislația care reglementează activitatea mijloacelor de informare în masă trebuie să corespundă normelor democratice care să nu admită blocarea informării sau a dezinformării populației. Cu referință la cercetătorului spaniol E. Curras precum că informația este al patrulea element vital în ce privește cultura umană [4], putem afirma că informarea inadecvată a populației din Republica Moldova este elementul care contribuie semnificativ la orice criză socială. De aceea, orice pas pe care-l fac autoritățile publice trebuie să fie o sinergie între reformare și informarea populației și a tuturor actorilor sociali care vor avea de aplicat în practica de zi cu zi efectele acestor reformări. Altfel, efectele oricărei reforme vor  fi nesemnificative.

În aspect practic ce ține de elaborarea și implementarea politicilor de către guvernanți, este necesară garantarea la scara largă respectarea și garantarea tuturor drepturilor cetățenilor. În acest sens libertatea atît de exprimare, cît și de informare este vitală pentru orice subiect social, precum și pentru întreg sistem politic sau economic. Astfel de politici concrete ar duce la creșterea încrederii populației care este primul pas spre a consolida conștiința și cultura politică din republică, elementul determinant al oricărui sistem politic.

În ce privește modul de administrare și conducere în soluționarea problemelor și a crizelor sociale este necesară implementarea continuă a tehnologiilor și inovațiilor în orice sferă de activitate socială. În acest caz un rol sporit îl poate avea nu numai comunitățile științifice statale, dar și orice reprezentant al societății civile, care este mediul de autoorganizare continuă a sistemului politic. De fapt, în albia societății civile sunt întreprinse cele mai multe inovații și implementări de tehnologii într-un mod mult mai de succes decît în cadrul autorităților publice. De aceea, un organ consultativ permanent este strict necesar oricărei administrații publice, pentru a spori transferul de tehnologii organizaționale, precum și de a reduce entropia în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile publice. În acest sens, salutăm inițiativa noului guvern de a crea Consiliul Național de Participare care oferă în mod deschis posibilitatea de participare a tuturor reprezentaților societății civile în mai multe consultări sub auspiciile Prim Ministrului legate de mai multe politici regionale, sectoriale sau naționale [5].

În ce privește aspectul extern al poziției și a interesului național al Republicii Moldova, se creează impresia că aderarea la Uniunea Europeană ar fi cel mai reușit exemplu, pe motiv ca ar reduce entropia în sistemul politic al Republicii Moldova, precum și ar contribui la un transfer tehnologic și inovațional de proporții. De asemenea, o eventuală aderare ar contribui la dispariția și scăderea interesului de a continua disputa îndelungată ce ține de identitatea istorică și lingvistică. Însă atît societatea moldavă, cît și guvernații noștri trebuia să ia în calcul care ar fi atractorii neprielnici pentru sistemul social și politic din Republica Moldova după aderare la UE. Cu această probabilitate, este necesar de a stabili un concept al politicii externe clar în ce privește aderarea la UE pentru a selecta o variantă din două alternative care pot fi depistate în ultima vreme: 1) aderarea la UE ca membru asociat; 2) aprofundarea relațiilor cu UE fără calitate de membru și întărirea statalității Republicii Moldova prin relații diplomatice și politice strînse atît cu Occidentul cît și cu Europa de Est. Cea de-a două variată de evoluție ar putea evita atractorul ce ar consta în a ne fi impusă de către UE anumite modele care nu ar fi propice pentru contextul economic și cultural al Republicii Moldova. De aceea, se necesită o analiză profundă a tuturor atractorilor care ar putea sta în calea sistemului politic din Republica Moldova pentru a formula o doctrină de politică externă clară și acceptată de majoritate pentru a nu merge împotriva principiul de autoorganizare a sistemului politic și social din Republica Moldova.

Note:

1. Luhmann N. Soziale Systeme: Grundriß einer allgemeinen Theorie. Frankfurt am Main: Suhrkamp, 1988, p. 11.
2. Chistrugă I. Problema apariţiei şi dezvoltării societăţii civile (Aspectul filosofico-politic). Autoreferat al tezei de doctor în politologie. Chişinău, 1997, p. 7.
3. Legea cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova nr. 1115 din 05.07.00.  Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 088 din 29.07.2000.
4. Curras E. Information as the fourth vital element and its influence on the culture of people. //Journal of Information Science. 1987, v. 13, Nr3, pp. 149-157.
5. Anunț de selcetarea a membrilor Consiliului Național pentru Participare [online]. http://gov.md/ (citat 19.11.2009).

Potrivit Recesămîntului populației din 2004, 95.52%  din cei 3 383 332 de cetățeni care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova consideră că sunt creștini ortodoxi, baptiști, adventiști, penticostali,evangheliști, catolici etc [1]. Cu alte cuvinte ne considerăm a fi o țară creștină. Totuși, paradoxul pe care îl observăm pe parcursul unui deceniu (2001-2010)  în cele 5 alegeri parlamentere (inclusiv cele anticipate)  nu mai puțin de 40% din alegătorii Republicii Moldova sunt simpatizanți și chiar membri ai Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM). Ba chiar mai mult decît atît, pe parcursul a 8 ani  (2001-2009) Republica Moldova, declarată a fi creștină, a fost guvernată de către un partid politic, învățătura și membrii cărora nu au nimic de a face cu spiritualitatea creștină. Mulți din membrii actuali ai acestui partid se declară a fi ateiști sau nu se declară nici ateiși și nici creștini. În perioada sovietică ideologia și guvernarea totalitar comunistă a distrus zeci de mii de biserici atît ortodoxe, cît și protestante, creștinii fiind condamnați la ani grei de supravețuire în Siberia, închiși și chiar torturați.

Totuşi, problema paradoxului nu constă în comuniştii actuali din Republica Moldova, ci în însăşi populaţia care are o spiritualitate doar nominală sau superficială. Puţini sunt acei care se închină cu adevărat lui Dumnzeu, poate cîteva procente din întregul număr al cetăţenilor populaţiei noastre. Problema comunismului este doar un indicator al sincerităţii spirituale din Republica Moldova. Culmea este că liderii acestui partid au încercat să ademenească creştinătatea declarînd că “Isus Hristos a fost primul comunist” la o întîlnire între liderii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova la Mănăstirea de la Condrița [2]. Chiar dacă principiul egalităţii în societate este un pricipiu comun împărtăşit atît de creştinătate, cît şi de comunism, o astfel de declaraţie este o hulă împotriva lui Dumnezeu de care, cei care au enunţat-o, trebuie să se pocăiască, altfel binecuvîntarea lui Dumnzeu va fi departe de astfel de ”crestini”. Trebuie să amintim că deosebirea esențială dintre creștinism și comunism constă în aceea că prima pune în centrul învățăturii sale pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, pe cînd cea din urmă pune în centrul său colectivul. Acest fapt ne poate explica de ce nimeni nu a putut să distrugă Biserica Domnului Isus de-a lungul veacurilor, pe cînd comunismul s-a prăbușit și se tot prăbușește în mai multe țări care au îmbrățișat o astfel de învățătură. Astfel, Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

Problema esențială a națiunii Republicii Moldova nu este corupția, nu este sărăcia, nu este economia slabă, nu este justiția nedreaptă, nu este traficul de ființe umane, nu este statul de drept, nu este democrația nedezvoltată. Problema esențială a republicii noastre este una cultural-spirituală care nu permite cetățenilor săi trăiască într-un stat fără corupție, prosper, cu o economie puternică, cu o justiție funcționabilă, fără trafic de ființe umane și cu o democrație model. Soluția problemei spirituale a fost adusă de jertfa lui Isus Hristos la crucea de Gologota deja de 2000 de ani în urmă, totuși mulți nu doresc să-l urmeze cu adevărat. Astfel, spiritualitea din Republica Moldova nu se învață la traininguri sau școlile primare, ci în acceptarea lui Isus Hristos în inimă și relația personală cu Dumnezeu prin rugăciune (respirația spirituală), trăirea și studierea Sfintei Scripturi ” Biblia” (hrana spirituală), părtășie și frecvență regulată a unei biserici vii (zidire și creștere spirituală), slujire și iubirea aproapelui (împlinirea spirituală). Taote aceste sunt cu neputință de realizat de către cetățenii Republicii Moldova dacă nu se pocăiesc cu adevărat de trecutul lui și nu-l accepta pe Isus Hristos ca Domnul și mîntuitor. Acest adevăr este bine reflectat în versetul cheie al Bibliei, Iona 3:16: ”Fiindcă atît de mult a iubit Dumnzeu lumea, că a dat pe singurul său fiu, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Un alt verset din Iona 14:6  aflăm că Isus i-a zis (ucenicului Toma): „Eu sînt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine”. Pînă ce națiunea moldavă nu va urma și trăi această învățătură esențială a creștinismului va fi departe de adevăratul creștinism.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute ca națiunea moldavă să nu cadă pradă comunismului, dar nici liberalismului, imoralității, răzmățului și indiferenței. Ci să trăimă învățătura creștină cu adevărat începînd cu cei la conducere și terminînd cu țăranul simplu.

Note:

1. Recesămîntul populației 2004. În: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova [on line]. 2004. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=295&id=2234 (citat 03.12.2010);

2. A fost Isus Hristos “primul comunist”? În: Moldova Creșrină [on line]. 22 iunie 2007. http://www.moldovacrestina.net/social/a-fost-isus-hristos-primul-comunist/comment-page-1/(citat 04.12.2010);

Teze ştiinţifice prezentate de doctorandul Igor Prisac la Conferința Științifica Internațională în cadrul AŞM cu genericul – “Sistemul politic din Republica Moldova şi puterea de stat: evoluție şi perspective”. Chişinău, 2009 [8].

 ©Igor Prisac, 2009

Anul curent Republica Moldova a împlinit 18 ani de independență care, de fapt, simbolizează majoratul. La această perioadă de existență a statalității s-a schimbat o nouă generație, care nu a trăit vremea vechiului sistem politic totalitar, și care pentru prima dată a avut ocazia să participe la alegerile parlamentare din acest an. De fapt, avem deja dreptul deplin să încercăm de a vedea care este evoluția sistemului politic al Republicii Moldova pînă în prezent, cînd diferite curente, elite și partide politice au fost la guvernare. De asemenea, putem deja să ne facem și niște concluzii despre care este calea pe care merge Republica Moldova.

Pe parcursul acestei perioada au fost mai multe încercări de a etapiză sau de a aprecia care a fost evoluția reală a sistemului politic din Republica Moldova după mai multe criterii, precum: regimul politic[1], elita politică[2], partidele politice[3], etc. În ceea ce privește abordarea sinergetică a etapelor evoluției sistemului politic din Republica Moldova, tabloul puțin se schimbă și devine mai generalizat, deoarece ca și un criteriu de bază este autoorganizarea sistemului. În acest sens, autoorganizarea sistemului coincide de multe ori cu alegerile parlamentare cînd opinia publică, parametrul de ordine al sistemului, schimbă anumite ordini ale lucrurilor. Însă nu în cele mai multe cazuri autoorganizarea sistemului ar corespuns cu alegerile parlamentare, spre exemplu cînd vorbim despre alegerea parlamentară din martie 2005. Ca soluție ar servi analiza componentelor de bază ale sistemului politic și interacțiunea  dintre evoluția conștiinței politice, a partidelor și elitei politice, precum și a societății civile din Republica Moldova. Un alt criteriu de bază este parametrul de ordine care este opinia publică sau opinia socială într-un sistem democratic, precum și procesul de autoorganizare a sistemului politic.

Făcînd o analiză strictă a evoluției cantitative pe ani a partidelor politice (Fig. 1), vom vedea că cea mai mare amplitudine de creștere o găsim între anii 1992-1994 și 1997-1998 care a coincis cu perioada preelectorală a alegerilor parlamentare din 1994 și 1998[4].

Fig. 1. Evoluția partidelor politice în aspect numeric

De asemenea, dacă analizăm evoluția cantitativă curentă a partidelor politice vom vedea că cele mai multe partide sunt înregistrate înainte de alegerile din 1998, care au fost în număr de 55. Odată cu modificarea Legii privind partidele politice din 1998, observăm o reînregistrare semnificativă a partidelor politice în 1999, însă aceasta nu poate schimba situația de fond a creşterii numărului partidelor[5]. După anul 1999, atît numărul curent, cît și frecvența de înființare a partidelor devine mai stabilă încît numărul partidelor politice înregistrate la Ministerul Justiției excelează în jurul cifrei de 30.

În ceea ce privește evoluția curentelor politice a partidelor care au format guvernarea (Fig. 2), vor vedea că oscilează de la curent politic de dreaptă spre stînga, ca apoi să formeze o oscilație stabilă de la stînga spre centru-dreapta. Această evoluție este importantă de a fi luată în calcul deoarece ar arăta o evoluție indirectă a opiniei publice și a conștiinței politice din Republica Moldova reflectată în partidele politice venite la guvernare.

Fig. 2. Evoluția curentelor partidelor politice aflate la guvernare

Trecînd de la analiza evoluției partidelor politice la cea a societății civile, vom observa că ceva asemănător putem găsi și la această componentă a sistemului politic, în special la capitolul ONG-urilor. Societatea civilă în persoană ONG-urilor își începe germenii săi de dezvoltare chiar în primii ani de independență și are o amplitudine în creștere care culminează între anii 2000-2001. Însă își încetinește treptat amplitudinea de creștere pînă în anul curent 2009 (Fig. 3), care devine asemănătoare cu cea a perioadei 1993-1997[6]. Această se datorește faptului că anumite sfere de activitate a societății civile sunt tot mai mult acoperite, fapt ce determină o scădere a amplitudinii de creștere pentru fiecare an. Totuși, dacă în anul 1992 numărul ONG-urilor era sub 50, atunci în 2009 numărul total de ONG-uri înregistrat la Ministerul Justiţiei sunt peste 4200, fapt care demonstrează o dezvoltare semnificativă, comparativ cu primii ani de independență a Republicii Moldova. Această realitate are o importanţă majoră în dezvoltarea culturii şi conştiinţei politice, precum şi a partidelor şi elitei politice.

Fig. 3. Evoluția cantitativă a ONG-urilor

În contextul acestei analize luate în parte a unor componente de bază a sistemului politic din Republică, putem recurge la o analiză sinergetică sau de interacțiune a evoluţiei acestuia. Ca și criteriu de analiză ar servi factorul timp şi gradul de ordonare-dezintegrare a acestor component sistemice (Fig. 4). În acest sens, conștiința politică începe să își ia avîntul chiar odată cu prăbușirea sistemică a Uniunii Sovietice, avînd o conștiință politică unită de sentimentul de libertate, independență, democrație. Putem spune că față de conștiința politică se poate de observat un grad de ordonare însă aceasta durează pînă odată cu căpătarea independenței, care apoi simte o degradare continuă suferind semnificativ din cauza crizei identitare a statalităţii Republicii Moldova. Conform cercetătorului P. Varzari, în această perioadă se începe o dezintegrare a elitei politice[7] care are un impact semnificativ nu numai asupra conștiinței politice dar chiar și în rîndul partidelor, care duce la o răzlețire destul de accentuată. Această  degradare are loc în perioada dintre alegerile parlamentare 1994-1998, cînd partidele şi elita politică sunt în faza de instituționalizare.  Ceea ce observăm la partidele politice și conștiința socială este că urmează același curs de evoluția ca și elita politică pe criteriul de ordonare-dezintegrare.

Situația capătă un alt tablou odată cu alegerile din 2001, cînd sistemul suferă o schimbare binecunoscută ca obținerea majorității absolute de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova pentru prima dată în istoria Republicii Moldova.

Fig. 4. Evoluția conștiinței politice, a elitei și partidelor politice în funcție de gradul ordonare-dezintegrare

Acest fapt poate fi considerat o autooganizare sistemică deoarece a fost o ”lecție” pe drept tuturor partidelor de centru-dreapta că situația în felul cum a decurs pînă la moment nu mai poate continua . Astfel, lecţia a fost plătită greu timp de 8 ani de guvernare a unui singur partid. Totuşi în această perioadă vedem o stabilizare şi o tendinţă de consolidare în ceea ce priveşte numărul partidelor precum şi o formare a noii elite politice. Momentul neprielnic pentru sistemul politic este aspectul opiniei publice şi a conştiinţei politice din perioada 2001-2009 care a fost tot mai mult divizată în două tabere culminînd, indiferent de provocatori, cu evenimentele nefaste pentru Republica Moldova din 7-8 aprilie 2009.

Pe acest fundal al principiilor sinergetice putem etapiza evoluţia sistemului politic din Republica Moldova în patru faze care corespund cu autoorganizările sistemice ce au avut loc la alegerile parlamentare din 1990-1994, şi o putem denumi ca şi faza de constituire a sistemului politic (Fig. 5). În această fază are loc prima alegere parlamentată democratică, proclamarea independenţei, precum şi înfiinţarea principalelor instituții democratice a sistemului democratic al Republicii Moldova. Deși, au existat în această perioadă schimbări de trei regimuri politice, nu putem afirmă că sistemul a trecut prin trei faze de evoluție, deoarece perioadele au fost prea scurte pentru a putea spune că sistemul a avut trei stări diferite în doar patru ani în ceea ce privește interacțiunea dintre componentele sale principale. În sens sinergetic, are loc o consolidare uşoară a conştiinţei sociale, însă, în  același, timp are loc şi o dezintegrare a elitei politice și o răzlețire tot mai semnificativă a partidelor politice, ceea ce de fapt a fost un proces normal la început de existenţa a fenomenului de statalitate.

Fig. 5. Fazele de evoluție a sistemului politic din Republica Moldova

Cea de-a doua fază sistemică poate fi identificată în perioada dintre alegerile parlamentare 1994-2001 care poate fi denumita fază haotică. Deși regimul politic trece la unul semiprezidențial, în această fază are loc o fragmentare semnificativă atît în ceea ce priveşte conștiința socială, culminând cu o criză identitară de proporţii, precum şi în ceea ce priveşte partidele şi elita politică. Putem identifica o altă fază perioada dintre alegerile parlamentare 1998-2001, deoarece numărul de partide capătă o stabilitate şi o reducere semnificativă, se fac schimbări în legislaţia privind partidele politice şi administrația publică locală. Însă acestea sunt mai mult nişte schimbări de formă de cît de fond ale sistemului, deoarece nu au loc schimbări semnificative la nivel al culturii şi conştiinţei sociale, sau a opiniei publice. Schimbări în acest sens se pot observa abia la alegerile parlamentare din 2001, cînd la putere, cu o majoritate absolută accede un singur partid politic. Tot în această perioadă este pus în aplicare regimul parlamentar. În acest sens avem de afacere cu o altă faza în evoluţia sistemică pe care o putem denumi  faza de cristalizare, dominată de un singur partid de guvernămînt. Această perioadă de criză a partidelor de centru-dreaptă a dus la formarea a unor noi partide și elite politice mai puternice şi mai consolidate.  În această fază are loc o remediere uşoară de identitate politică în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistreană sau aspiraţiile de integrare europeană. De asemenea, în această fază partidele politice capătă o maturitate la capitolul responsabilitate şi soluţionarea conflictelor ca urmare a unor experienţe mai îndelungate în cadrul sistemului politic din Republica Moldova.

În final, odată cu alegerea parlamentară anticipată din 29 iulie 2009, sistemului politic trece printr-o altă fază, pe care am putea să o denumim  faza de consolidare. Este o fază în care partidele de centru-dreapta preiau guvernare şi de fapt încep a „strînge roadele” marilor aspiraţiilor făcute în perioada de guvernare comunistă. Conform evoluţiei opiniei publice din această fază, este o fază cînd la putere au venit pe drept o nouă elită politică, chiar de la anii 1990. Prin urmare, speranţa în noua conducere este destul de mare ca rezultat al preluării puterii politice de către profesionişti şi noua elită,  contribuind semnificativ atît la creşterea culturii politice, cît şi la cea a conștiinței politice, care este factorul cel mai determinant în evoluţia sistemului politic din orice stat. Pe fondalul crizei constituționale din perioadele postelectorale după 5 aprilie și respectiv 29 iulie 2009, se așteaptă ca în această fază să se petreacă o schimbare a regimului politic de la cel parlamentar la ce semiparlamentar/semiprezidențial.

Reieșind din dinamica reprezentată grafic(Fig. 2 și 5), putem observa că dacă partidele de centru-dreapta sau a Alianței pentru Integrare Europeană vor întreprinde niște politici adecvate și benefice poporului, aceste partide vor fi în guvernare pe încă cel puțin 8 ani. Deci următoare fază ar putea dura cel puțin pînă la 8 ani care ar culmina cu aderarea la Uniunea Europeană și întărirea politicii sale externe și a securității în regiune.

Note:

---

[1] Juc V. Viaţa politică în Republica Moldova. // „Destin românesc. Revista de istorie şi cultură”. Nr. 4, An. VIII Nr. 32. Bucureşti-Chişinău. 2001. p. 33.

[2] Margarint A. Elita Politică din Republica Moldova: aspecte ale formării şi dezvoltării. Autoreferat al tezei de doctor in ştiinţe politice. Chişinău, 2004, p. 10-11.

[3] Midrigan P. Partidele în sistemul politic al Republicii Moldova. Autoreferat al tezei de doctor în științe politice. Chișinău, 2006. p. 9

[4] Datele folosite pentru crearea acestui grafic au fost culese din mai multe surse: Ministerul Jusţiei al Republicii Moldova; Мошняга В. Партийно-политическое развитие Мол­довы за десять лет независимос­ти: политологический анализ. //„Moldoscopie”, (Probleme de analiză politică). Partea XIX. / Universitatea de Stat din Moldova.  – Chişinău, 2002. p. 23-84.

[5] Legea pentru modificarea şi completarea legii privind partidele şi alte organizații social-politice nr 146-XIV, 30 septembrie 1998. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr 100-102, art. 613.

[6] Datele pentru întocmirea acestei grafic au fost culese din mai multe surse: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova; Studiu asupra dezvoltării organizaţiilor Neguvernamentale din Republica Moldova. Chişinău: ARC, 2002, p. 7.

[7] Varzari P. Elita politică. În: Politologie – manual pentru specialităților nonprofil. Chișinău: CEP USM, 2007. p. 215

[8] Conferința științifică  „ Sistemul politic în societățile tranzitive: cazul Republicii Moldova”. Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice. 2009, Nr. 3, p. 157-161.

Published in: Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2009, Nr. 3, p. 140-148.

In the article under discussion the author is approaching the political power concept viewed through the synergetic methods. The main thesis of the article is that power has a strong connection with the social entropy and with the flow of information in the political system. That is why the power is stronger in the way the political subject can decrease the entropy in his environment and in the system. In this way the power obtains an other dimension that is more dynamic and more complex.

Ideea precum că sistemul neliniar deschis face schimb de energie, substanţă şi informaţie cu mediul, ne poate ajuta să analizăm mai profund atît micronivelul cît şi macronivelul sistemelor sociale. Potrivit sinergeticii şi a teoriei informaţionale, interacţiunea elementelor în cadrul sistemelor sociale are loc prin schimbul de informaţie atît cu mediul extern, cît şi între elementele sistemului. Orice interacţiune de acest gen poate fi concepută ca şi schimb de informaţie prin mesaj verbal sau mesaj scris, prin comportament sau atitudine, prin acţiune intenţionată sau neintenţionată, prin ordonare sau supunere – totul poate înţeles la nivel al schimbului de informaţie. Comunicarea interpersonală este o transmitere de informaţie, deciziile autorităţilor şi punerea în acţiune, generează informaţie. Opinia publică se manifestă prin transmitere de informaţie, legislaţia statului, care reglementează relaţiile sociale, este şi ea o informaţie ce funcţionează  în sistemul social.

Etimologic, cuvîntul „informaţie” provine de la cuvîntul latin „informatio” format din două cuvinte „in” şi „formare” care împreună semnifică  „a da o formă” sau „ a da o imagine” [1].  De aici putem spune că natura informaţiei în societate este ceea ce indică forma de organizare a materiei şi a energiei, fără de care aceste două nu poate să existe [2]. În acest context, trebuie neapărat să identificăm despre ce fel de informaţie este vorba, deoarece există informaţia transmisă prin codul genetic, informaţia electronică, informaţia care explică organizarea materiei şi a energiei universului fiind în afara conştiinţei şi gîndirii zilnice a omului [3]. Sistemele sociale fac schimb de informaţie pe care academicianul T. Ţîrdea o numeşte informaţia socială.  Informaţia socială este o reflecţie a lucrurilor, sau cum afirmă A. Ursul, este o reflecţie a diversităţilor [4]. În abordarea sinergetică elementele sistemului politic sunt într-o continuă reflecţie de structuri care au loc în mediul sistemului politic, ci nu însăşi materia sau energia acestora. De aici putem concluziona ca un sistem politic este format dintr-o mulţime complexă de izvoare de informaţie existente într-o interacţiune nivelul căreia depinde de gradul de deschidere a sistemului.

Într-un sens, fiecare din acţiunile şi fenomenele social-politice, atît la micronivel, cît şi la macronivel, pot fi analizate reieşind din procesul interacţiunii informaţionale [5]. În perioada postmodernă, însăşi noţiunea de putere este apreciată ca o dimensiune a informaţiei, deoarece relaţiile de putere implică accesul la informaţie [6]. Acel stat, în care populaţia este informată despre acţiunile strategice şi reformele ei, are succes în dezvoltarea sa, deoarece acest fapt duce la echitabilitate, promovarea instituţiile democratice şi va avea suportul comunităţii internaţionale. Orice conducere, îşi va scădea din ratingul său şi îşi va pierde încrederea faţă de populaţie în care, de fapt, şi rezidă puterea, dacă va da de înţeles populaţiei că ascunde anumite lucruri pentru aşi realiza interesele politice.

Contrariul informaţiei este entropia informaţională care reprezintă gradul de dezorganizare a informaţie şi gradul de degradare a informaţiei. Conform teoriei informaţionale, gradul de entropie este estimat după cantitatea de informaţie care o putem obţine dintr-un mesaj [7]. N. Wiener, fondatorul ciberneticii, susţine că: „După cum cantitatea de informaţie în sistem este măsura ordinii, exact la fel este entropia măsura dezorganizării sistemului: ele sunt egale luate ca semn matematic invers” [8]. După cum este bine cunoscut, entropia oricărui sistem, permanent are o tendinţă maximă. Anume creşterea informaţiei sau a neghentropiei în sistem duce la reducerea entropiei… Informaţia şi entropia sistemului se află în relaţia de luptă a contrariilor care se exclud reciproc, dar în acelaşi moment se consideră reciproc [9]. De aceea, deschiderea sistemului atît din interior cît şi din exterior duce la descreşterea entropiei ca rezultat al circulaţiei informaţiei şi al reducerii neclarităţii sau a imprevizibilităţii.

Referindu-ne în mod direct la politic sau la sistemele politice ca fenomen, atunci cînd lipseşte informaţia are loc dezordinea sau  nu are loc transmitere de informaţie atît pe verticală cît şi pe orizontală, încît incertitudinea sau entropia este în creştere. Astfel, din lipsa transmiterii de informaţie desfăşurată pe o cale proprie sistemului social, entropia sau dezordinea creşte la un prag atît de înalt, încît sistemul este nevoit să aleagă o altă cale de dezvoltare, ca de exemplu calea democraţiei. Practica a demonstrat că sistemul democratic este mult mai stabil ca rezultat al circulaţiei informaţionale mai transparente şi mai libere de la politic la societatea civilă, de la societatea civilă la politic, de la sistemul politic intern la cel internaţional, etc. Aceasta se datorează faptului că sistemul democrat este cel mai deschis atît din interior cît şi către mediul său. De asemenea, datorită capacităţii continue a unei autoorganizări uşoare a sistemului democrat prin alegerile generale sau locale, odată la 4 sau la 5 ani, oferă posibilitate ca sistemul să se afle sub autocontrolul societăţii civile, şi a opiniei publice care, de fapt, este cel mai natural mod de a controla un sistem politic.

Specialistul H. Hübner, făcînd comparaţie dintre sistemul democrat şi cel dictatorial în termenii schimbului de informaţie, afirmă că în sistemele democratice domină o viaţă politică conştientă şi „lumina“ domină în orice activitate politică ca rezultat al schimbului înalt de informaţie [10]. Pe cînd într-un sistem dictatorial domină „întunericul“ ca rezultat al lipsei schimbului de informaţie la nivelul dorit de populaţie. În acest context putem afirma că pentru a dezvolta un stat cu adevărat democratic, conducerea trebuie să facă investiţii cît mai mari în rîndurile populaţiei contribuind la informatizarea tuturor activităţilor sale vitale [11], precum şi să promoveze toate instituţiile care contribuie la acest fenomen.

Dezordinea şi entropia în sistemele politice poate creşte ca rezultat al interacţiunii complexe a elementelor avînd loc degradarea informaţiei la micronivel. Informaţia schimbată şi transmisă între structurile societăţii civile şi cele politice este distorsionată şi transformată în neclaritate dacă aceste structuri transmit informaţie opusă ca sens, astfel apare dezordine în sistem şi informaţia descreşte. Schimbul şi transmiterea informaţiei între elementele sistemului politic depinde de particularităţile acelor elemente politice pe care o transmit, de imperfecţiunile personale şi de grup în transmiterea informaţiei [12]. De asemenea, din punct de vedere psihologic, omul, componenta de bază a oricărui sistem social are tendinţa spre cunoaştere, egoism, altruism, dragoste, etc. combinaţia cărora face sistemul să fie extrem de complex fiind dominat de imprevizibilitate şi de mari carenţe în procesul transmiterii informaţiei [13]. De aceea, la atingerea pragului maxim a lipsei de informaţie, sistemul va alege în punctul de bifurcaţie, ca rezultat al unei fluctuaţii, o nouă cale de evoluţie.

Acel sistem politic, partid politic sau alt subsistem politic este mai organizat şi respectiv mai puternic care dispune de un schimb de informaţie socială cît mai eficientă prin orice fel de mijloc. Organizarea acestora depinde de cantitatea de informaţie care este în cadrul acestui sistem sau subsistem politic, şi cu cît sistemul conţine informaţie mai diferită, cu atît mai complexă va fi organizarea sa [14]. Însă, fluxul de informaţie va fi cel mai mare în structurile cele mai organizate [15]. Fără îndoială, organizarea poate fi influenţată prin dirijarea mijloacelor şi a resurselor de dezvoltare, fără de care nu putem asigura o orientare şi o anumită ordine în procesele social-economice [16]. Organizarea contribuie la eliminarea pierderilor de timp în dirijare, deci la accelerarea dezvoltării sociale. De regulă, factorii imprevizibili contribuie la amplificarea pierderilor de timp în procesele dezvoltării, fenomene  care poate contribui la creşterea entropiei dezvoltării sociale, şi care denotă o lipsă de informaţie, precum şi o scădere a puterii din punct de vedere clasic. De aici putem deduce cu certitudine că informaţia sau neghentropia este nucleul organizării îndreptată spre acţiunea de adaptarea a resurselor materiale şi umane la scopurile dezvoltării pe termen lung [17].

Entropia într-un sistem poate fi micşorată prin intermediul unei conexiuni cu un alt sistem în care entropia acestuia este mai mică, şi care poartă denumirea de entrostat [18] sau rezervoar. Această legitate poate fi interpretată dînd exemple sociale şi politice cum ar fi: organizaţiile, alianţele, uniunile, instituţiile sociale care servesc drept exemple de rezervoar pentru unele sisteme sociale ce se află într-o stare de creştere a entropiei. Prin aceste conecţii, entropia va scădea deoarece se va mări circuitul de informaţie prin colaborarea şi comunicarea acestor structuri politice şi sociale, precum şi apare un mecanism mai dezvoltat în a diversifica circuitul de informaţie. În acest context apare o nouă balanţă în ce priveşte puterea în societăţile democratice.

Chiar dacă entropia este concepută ca fiind gradul de dezordine pentru sistem, ea joacă un rol deosebit pentru sistemele sociale. Anume în condiţiile unei entropii înalte apare autoorganizarea, ce impune autoaccelerarea catalitică a ciclurilor de creativitate a sistemului [19]. Acest fapt, ne argumentează din nou că entropia şi dezordinea în sistemele sociale are un rol deosebit, deoarece, dacă dorim să trecem la un nivel de dezvoltare mai superior şi mai ordonat, trebuie să trecem mai întîi prin dezordine care determină sistemul la schimbare. În acest caz, puterea suferă o comutare esenţială în structura sistemului politic.

Făcînd referinţă la noţiunea de stat şi societate, ca componentă de bază a unui sistem politic [20], trebuie de menţionat că în viziunea sinergetică statul şi societatea sunt văzute ca şi o organizaţie complexă [21] ce se autoreproduce continuu pe baza prelucrării resurselor pe care le deţine: naturale, administrative, intelectuale, informaţionale, comunicaţionale, umane, financiare, materiale, sociale, etc. [22]. Aceste resurse, care prezintă mediul de alimentare a unui sistem, precum şi prelucrarea şi fructificarea lor, determină nivelul de dezvoltare şi puterea unui stat. Un stat care nu dispune de resurse suficiente, dar depune tot efortul în prelucrarea şi fructificarea resurselor pe care le deţine, devine chiar şi mai puternic decît cel ce dispune de resurse suficiente dar nu este eficient în prelucrarea acestora. Astfel, funcţia unui sistem politic trebuie să fie orientată spre a produce bunuri publice (securitate, edificii, bunăstare, etc. ) care trebuie să fie un rezultat şi o cerere a opiniei publice [23]. Această raţionalizare depinde în mare măsură de nivelul de organizare şi autoorganizare a societăţii care are la bază schimbul adecvat al informaţiei pentru formarea continuă de noi structuri menite să contribuie la adaptarea sistemului la noile cerinţe ale mediului sistemului. În acest context, unul din componentele cheie ale sistemului politic, puterea politică, capătă o dimensiune puţin diferită faţă de cea clasică, fiindu-i atribuită fenomenul de reducere a entropiei.

Potrivit academicianului, A. Roşca, funcţia puterii şi a sistemului politic trebuie să fie, în primul rînd instituirea şi menţinerea unei ordini sociale [24]. La rîndul său, ordinea socială satisfăcătoare rezidă într-o guvernare bună, precum şi este un suport esenţial a unei puteri politice eficiente [25]. De asemenea, antropologul şi sociologul francez G. Balandier, interpretează puterea ca un fenomen care se reduce la o luptă împotriva entropiei şi a dezordinii ce ameninţă întreg sistemul politic [26]. În acest context, aceste afirmaţii sunt susţinute încă de Aristotel, dar în forma potrivit căreia „cine are puterea să prevadă, acela este stăpînitor şi domn firesc” [27]. Cu cît este mai mare entropia în sistem sau subsistem, cu atît este mai greu de conceput şi de realizat fenomenul puterii, deoarece acesta este impedimentul principal în prevederea fenomenelor şi a faptelor care urmează a se întîmpla în sistemul politic.

Soluţia cea mai modernă la aceasta stare a entropiei permanente în sistem, în conceperea şi realizarea puterii, este cunoaşterea care, potrivit lui A. Toffler, este „puterea de cea mai înaltă calitate” [28]. Or, după cu cum susţine F. Bacon: „cunoaşterea înseamnă putere” [29]. În această ordine de idei A. Toffler continuă în a susţine că cunoaşterea este cea mai democratică formă a puterii, în comparaţia cu forţa sau bogăţia care sunt limitate şi de o calitate mai inferioară, fiind aplicate doar în cazuri de pedeapsă sau de influenţă [30]. Puterea politică este inversul entropiei sociale, după cum şi ordinea socială este inversul haosului în sistemului politic, fenomene care necesită de a fi studiate în interdependenţa contrariilor acestora.

Trecînd la aspectul prezicerii dezvoltării sistemice în abordarea sinergetică, care reprezintă în sine puterea, conform spuselor lui Aristotel, trebuie de luat în calcul acele principii de dezvoltare pe care ea le înaintează. Sistemele se dezvoltă neliniar şi, în evoluţia lor, trec, mai întîi, prin faza de stabilitate, şi apoi prin regimul încordat (faza de tranziţie), unde orice fluctuaţie determină sistemul în punctul de bifurcaţie să se autoorganizeze într-o structură nouă. Pentru sistemele politice, care izolează societatea faţă de mediul extern, adică sistemele totalitare, este evident că orice eveniment, cît de mare ar fi, va fi înăbuşit, fiindcă însăşi sistemul este destul de stabil, fiind dominat de o ideologie unică şi un parametru de ordine unic. Numai atunci cînd sistemul ajunge în faza de criză sau în faza de încordare, ca rezultat al prăbuşirii eficienţei economice, administrative, al poziţiei în relaţiile internaţionale, etc., o mică fluctuaţie ar conduce la autoorganizarea acestuia într-un sistem democrat, autoritar sau haotic (în tranziţie). Aici putem aduce exemplu prăbuşirii sistemului totalitar comunist, precum şi a statului sovietic care a suferit de o dispersare a puterii politice şi comutarea acesteia spre o altă structură sistemică.

În cazul sistemelor democratice, care au o poziţie atît internă, cît şi externă stabilă, şi care este cea mai naturală formă de conducere a societăţii, prezicerea precum că un asemenea sistem ar trece la totalitarism, este valabilă numai în cazul schimbării mediului extern, adică a situaţiei mondiale, situaţie de conflict internaţional, agresiune, etc. Prezicerea pentru asemenea sisteme, prezintă un mai mare interes atunci cînd este vorba despre alegerile parlamentare sau prezidenţiale, care de fapt este o autoorganizare periodică sau o autoorganizare uşoară a unui sistem politic. În această perioadă a evoluţiei sistemice, anumite curente şi structuri ale sistemului suferă anumite schimbări, în legătură cu o nouă alegere parlamentară sau prezidenţială, în termeni de elită politică, curent politic, decidenţi politici, partide politice, etc. Parametrul de bază care ar prezice noua conducere este încrederea populaţiei faţă de un anumit candidat, sau candidaţi electorali care se stabileşte prin sondaje de opinie folosind tehnologiile adecvate. Deoarece sinergetica este preponderent interesată de  dinamica evenimentelor şi formarea noilor structuri, aici sunt importante elementele sau determinantele care stabileşte încrederea populaţiei faţă de candidaţii electorali şi cum are loc formarea opiniei publice şi a încrederii înaintea alegerilor. În statele dezvoltate, ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc., unde partidele politice au practic aceeaşi platformă electorală, ideologie de partid şi comportament politic, accentul se pune pe convingere şi promovarea imaginii candidaţilor electorali, precum şi care este poziţia lor în relaţiile internaţionale şi securitatea internaţională. În cazul statelor noi independente, cu o  economie slabă, accentul în formarea încrederii se pune pe promisiuni şi realizări social-economice. Însă, în cazul formării încrederii şi a opiniei publice faţă de candidaţii electorali sunt valabile acele principii sinergetice, care sunt valabile pentru orice sistem deschis. Permanent o guvernare nouă se bucură de o atenţie şi încredere maxim posibilă, deoarece, chiar dacă nu corespunde adevărului, populaţia şi individul este permanent mai receptiv la ceva nou, manifestînd curiozitatea faţă acţiunile şi modului de guvernare a unei guvernări începătoare. Practica şi evoluţia opiniei publice în diferite state ne indică la faptul că odată cu trecerea timpului, încrederea şi ratingul faţă de noua guvernare descreşte ca rezultat al demonstrării acestei guvernări că ceea ce a fost promis şi declarat nu a fost îndeplinit pe deplin, că cuvintele nu corespund cu faptele, că pe lîngă fapte mai sunt realizate şi anumite interese ideologice sau de interes economic, etc. Odată cu această realitate, începe un război informaţional sau o restabilire a încrederii pe cale informaţională din partea guvernării, care, de fapt, este unica şansă de menţinere a încrederii, sau mai poate fi numită o menţinere artificială a puterii politice. În  acest caz, pentru obţinerea şi menţinerea puterii se prezintă populaţiei, prin diferite căi, informaţie care nu corespunde cu realitatea, lăsînd de fapt, ca opinia publică să se fragmenteze şi să se disperseze, avînd o formă haotică.

Importanţa majoră pe care o prezintă sinergetica ca prezicere politică este momentul cînd guvernarea democratică ajunge în campania electorală şi are loc un război informaţională de cea mai înaltă proporţie între candidaţii electorali în faţă opiniei publice, de multe ori haotică şi neclară pentru analiştii politici, fiecare avînd scopul de a obţine încrederea alegătorilor. În asemenea caz, sistemul de valori şi al opiniei politice se află într-o stare încordată, încît majoritatea se va alătura imediat acelui curent politic sau candidat electoral care prezintă un avantaj de cea mai înaltă necesitate pentru ei, sau care inspiră o speranţă nouă, de o altă natură prin declaraţiile, comportamentul sau atitudinile acestuia. Această cotitură radicală pentru un candidat electoral poate avea loc, după cum susţinea şi N. Machiavelli [31], cu ocazia unui eveniment neobişnuit, demonstrarea unei atitudini şi caracteristici, rar întîlnite la ceilalţi candidaţi, unor declaraţii specifice care inspiră o nouă speranţă pentru opinia publică. Un exemplu vădit ar servi alegerea în funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău a lui Dorin Chirtoacă [32], la 3 şi 17 iunie 2007, care era cel mai tînăr candidat electoral şi cu studii destul de avansate în primul tur de alegeri, şi unica figură politică care ar „salva” Chişinăul de contracandidatul din partea PCRM, Veaceslav Iordan, în turul doi de alegeri. Termenul sinergetic care descrie un asemenea fenomen de aderenţă spontană a opiniei publice la un ideal, idee, lider carismatic, etc. este denumit „efectul de laser”, descris de către H. Haken ca fiindcă asocierea undelor cuantice cu o frecvenţă haotică la unda cuantică care are o frecvenţă cea mai asemănătoare cu celelalte [33].

O categorie aparte a sinergeticii, care ne-ar ajuta în prezicerea evoluţiei sistemele sociale sau a celor politice, ar fi stabilirea atractorilor sistemului care prezintă acele structuri spre care iese sistemul în momentul de bifurcaţie, şi spre care alunecă puterea în dinamică. Atractorii, ar fi scopul principal al prezicerii evoluţiei sistemice, deoarece odată cu stabilirea acestora se poate de stabilit calea şi punctul spre care evoluează sistemul social. De fapt, este imposibil de a face o previziune fără a stabili mai întîi atractorii posibili spre care ar evolua sistemul. Astfel, pentru sistemele politice, atractori de o scară mai largă, ar putea fi sistemul democrat, sistemul autocratic, sistemul totalitar, sistem teocratic, etc. La rîndul său, vorbind despre atractori care nu se reduc la o structură universală a sistemului politic, aceştea ar putea fi:

-          variate alianţe sau consensuri ale partidelor politice;

-          conflicte sociale, politice, economice, religioase, culturale sau teritoriale;

-          crize politice, sociale, economice sau financiare;

-          proteste, demonstraţii, greve din partea populaţiei şi a diferitor grupuri de interes şi de presiune;

-          creşterea şi dezvoltarea socio-economică, precum şi stabilitatea politică;

-          noua conducere stabilită prin vot universal şi democratic sau prin fraude electorale, insurecţii sau revoluţii sociale;

-          organizaţii regionale, comunitare, sau internaţionale;

-          procesele de regionalizare, integrare şi globalizare;

-          curentul sau conceptul politic intern şi extern stabilit de conducere;

-          etc.

Cu alte cuvinte atractorul prezintă însuşi evenimentul care este obiectivul prezicerii pentru un sistem politic care ar putea fi unul punctiform, ciclic sau haotic. Un atractor punctiform poate fi un sistem care a ajuns la o structură anumită şi nu se mai schimbă pe întreaga perioadă istorică. Ca exemplu de atractor punctiform ar fi sistemul democrat din SUA, care durează de la întemeierea acestui stat, cu anumite schimbări de proporţii mici. Referindu-ne la atractorii ciclici, aceştea sunt structurile care au o evoluţie istorică ciclică şi un asemenea exemplu ar servi Republica Franceză, ca sistem democrat, evoluţia căreia a trecut prin 5 faze ciclice înainte ca să ajungă la un atractor punctiform. În cele din urmă, un exemplu de atractor haotic ar servi chiar situaţia politică şi social economic din primul deceniu al statalităţii Republicii Moldova care, în această perioadă de tranziţie, a trecut prin 5 regimuri politice, cînd era prezentă lipsă de identitate politică, istorică, şi lingvistică, incoerenţă pe plan al politicii externe, crize politice frecvente, etc. Sistemul politic merge spre un atractor haotic atunci cînd sunt făcute schimbări radicale şi de mari proporţii atît a instituţiilor politice cît şi a valorilor conştiinţei şi a culturii politice, întrebarea este numai cît timp acest sistem se află în asemenea atractori haotici.

În această ordine de idei, putem susţine că în obţinerea şi menţinerea puterii politice un rol cheie îl prezintă capacitatea de prezicere a subiecţilor politici care poate fi realizată folosind principiile sinergetice cum ar fi autoorganizarea sistemelor, reducerea entropiei în sistem, stabilirea atractorilor, etc. La rîndul său, realizarea puterii ar putea fi definită în abordarea sinergeticii, făcînd referinţă la afirmaţiilor lui A. Toffler, ca şi o mutaţie ascunsă între forţă, materie şi informaţie [34]. Astfel, am putea defini puterea politică ca şi un nivel mai scăzut al entropiei sociale într-o anumită structură a sistemului politic.

Sumînd abordarea sinergetică a puterii, am putea spune că acest fenomen este privit într-o formă mult mai largă şi dinamică în evoluţia sistemelor sociale. Fiind analizată în interconexiune cu gradul de entropie socială putem constata că obţinerea, menţinerea şi realizarea ei este mult mai complexă şi poate avea o altă natură decît cea văzută prin prisma abordării teoriei sistemelor. Dacă un actor politic are ca şi ţintă puterea politică, principiul de bază este reducerea entropiei prin toate căile de informarea, conecţie cu sisteme mai puţin entropice, precum şi promovare de imagini ce ar duce la scăderea neclarităţii sau ridicarea neghentropiei în sistem.

Note:

1. Gabriel R., Beier D. Informationsmanagement in Organizationen. – Stuttgart: Kohlhammer, 2003, p. 129.
2. Völz H. Information verstehn. Facetten eines neuen Zugang zur Welt. – Baunschweigen: Vieweg, 1994, p. 19.
3. Haken H. Information and self-organization. – Berlin: Springer-Verlag,  2000, p. 14.
4. Цырдя Ф. Социальная информация. – Кишинев: Издательство «Штиинца»,  1978, c. 11.
5. Barber P. Applied cognitive psychology. An information-processing framework. – London: Methuen,  1988, p. 15.
6. The evolution of political system. – Cambrige: Cambrige University Press, 1990, p. 11.
7. Entropy. Information theory. – Microsoft Encarta Reference Library, 2003.
8. Винер Н. Кибернетика, или управление и связь в живом и машине. – Москва: «Сов. Радио»,  1968, с. 55.
9. Binswanger M. Information und Entropie. Ökologishe Perspective des Übergang zu einer Informationswirkschaft. – Frankfurt am Main: Deutsch,  1992, p. 172.
10. Heinz H. Informationsmanagement und strategische Unternehmungsführung. Vom Informationsmarkt zur Innovation. – München: Oldenbourg,  1996, p. 4.
11. Ţîrdea N. Teodor. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. – Chişinău: Centrul Editorial – Poligrafic Medicina, 1994, p. 123.
12. Barwise J., Seligman J. Information Flow. The logic of distributet systems. – Cambridge: Cambrige University Press,  1997, p. 8-43.
13. Zhang W.B. Sinergetic Economics. Time and change in nonlinear economy. Berlin: Springer-Verlag,  1991, p. 229.
14. Stonier T. Beyond information. The natural history of intelligence. – London: Springer-Verlag,  1992, p. 7.
15. Lamberton D. The economics of communication and Information. – Brookfield: Edward Elgar Publishing,  1996, p. 6.
16. Şileţchi M., Lascu A. Informaţia, entropia şi procesele sociale. – Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste Română, 1978, p. 17-18.
17. Ibidem. p. 38.
18. Шаповалов В., Казаков Н. Законы синергетике и глобальное тенденции. //  Общественные науки и современность. 2002, № 3, с.143.
19. Самоорганизация: становление теории и перспективы социальных приложений. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=hc03
20. Fruntaşu P. Sisteme politice liberal-democratice. – Chişinău: USM, 2000, p. 33.
21. Taрасенко В. Социология терроризма: фрактальная модель террористической организации. http://www.synergetic.ru/society/index.php?article=terro
22. Бусов С. Системно-сферный подхо к вопросу самоорганизации общества. Доклады научной конференции  «Самоорганизация в природе и общество», 28-30 ноября 1988. Ленинград. с. 142.
23. Dobuzinskis L. The self-oraganzing polity. An epistemological analysis of political life. – Boulder: Westview Press, 1987, p. 135.
24. Roşca A. Puterea politică şi ordinea socială: interacţiune şi echilibru dinamic. // Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, 2007, Nr. 1, Chişinău, p. 5.
25. Ibidem. p. 7.
26. Bencheci D. Puterea politică ca fenomen social. – în: Moşneaga V., Gh. Rusnac, Sacovici V. Politologie. Chişinău, 2007, p. 57.
27. Aristotel. Politica. – Oradea: Editura ANTET, 1996, p.4
28. Toffler A. Puterea în mişcarea (Powershift). – Oradea: ANTET, 1995, p. 23.
29. Ibidem. p. 20.
30. Ibidem. p. 28.
31. Machiavelli N. The Prince. – London: The University of Chicago Press,  1985. p. 87.
32. Chişinăul şi-a ales un primar liberal în vârstă de 28 de ani. http://www.interlic.md/Politic/1307.html
33. Хакен Г. Тайны природы. Синергетика: наука о взаимодействии (Hermann Haken. Erfolgsgeheimnisse der Natur. Synergetik: Die Lehre vom Zusammenwirken). – Москва: Институт Компутерных Исследований, 2003, с. 70-73.
34. Toffler A. Op. cit. p. 467.

Информационные источники и динамика социальных систем

© Igor PRISAC, 2009

Abstract: The article tries to emphasize a new approach to the social systems like that of political and economic ones. Because the social systems have a very complex nature, the article uses synergetic principles like the interaction of information sources in order to understand the dynamic of the social systems.  Also, this article tries to present the most desirable dynamics of a social system. For example, the dynamic equilibrium in the understanding of the concept of information sources interaction giving some proposals as to what should be taken into consideration in order to have such kind of social dynamics.

(The article was first published in Russian in the international reviewed journal «Общество и экономика», Moscow, 2009, No 8-9, p. 187-198: http://elibrary.ru/item.asp?id=14873334)

 1.    Information sources and the structural essence of social systems

Classical theory of the systems confirms that the structure of every social system is formed from elements which interact and as a result outputs and feedbacks take place. In the case of social systems, the elements of the system may be the individuals, social groups, group of interests, political parties, economic agents, etc. Both the number and the composition of the social system elements, as well as their interactions, are so complex that almost every time it is extremely difficult to understand the real state of the social phenomena and to predict the social systems dynamics. In this case, coming out from the new approach of the systems, synergetics or the theory of interaction, the essence of the social systems functioning and dynamics could be analysed using the concepts of the information sources or information, that is a means of exchange and interaction within the system environment. Şileţchi and Lascu (1978, p. 17) sum up that every human activity: ‘… implies a succession of information processes. All of these processes aim to establish a certain kind of organization’.

The science of physical systems had more success than social science due to the introduction and application of such concepts as thermal energy, which gave the possibility to explain the dynamics of phenomenon in a more advanced form that is called thermodynamics (Пригожине & Стенгерс, 2003, p. 122-161). Also, a large contribution to the progress of physical science is quantum theory, introducing the notion of quantum in the scientific analyses which allowed a deeper understanding of this type of knowledge than that of social science.

Although, social systems involve subjective factors of the individual that are prevailed by selfishness, incoherence, instability, emotions, aspiration for knowledge, egoism, altruism, love (Zhang, 1991, p. 229),  which complicate the analyses of the social phenomena, this phenomenon could be understood in a more profound way making a more ample study of the sources of information and their interaction dynamics. First of all, it is easier to establish the type of information source and the type of information that exist as a means of exchange and interaction in the society. Secondly, although the individuals or the social groups have a very complex nature of behaviour, these permanently will assimilate a kind of information that circulates within the society.

Thirdly, the notion of information source or the information itself is a more measurable term than the individual, social group or social system behaviour and their decisions. Permanently, either at the micro system or macro system level these social entities will be governed by a certain order or control parameter (Haken & Mikhailov, 1993, p. 7) that has its information source. Fourthly, with such profound knowledge of the information sources and the social information, a clearer view may be obtained; even we deal with the most complex system nature, that of individual and the society.

Fifthly, using the notion of information source it is simpler and more localized having the possibility to make a graphic representation of the system dynamics and to apply the fractal theory for social system dynamics.

In this work the term for information is social information, and as Ursul (cited in Цырдя, 1978, p. 11) says ‘… [social information] is a reflection of diversities’. In this respect the information sources are those that can reflect the diversity or a certain state of the things. A political system disposes or is formed from a complex variety of social information sources or flows. When the notion of source is talked about we mean something (Kнеазева, Крдюмов, 1992, p. 8 ) that has ‘… a punctual form or a localized source’. And such sources are taking place in every point of the system, or in other words, often these may be identified with the elements of the political or economic system. The exchange does not take place only through the border of the system that self-organizes, but in every point of such a system (Kнеазева & Крдюмов, 1992, p. 8). For example as in a city that has a “blood system”, an infrastructure (transport, communications, etc.), which provides a certain state of the city life at every point. In the synergetic understanding, the elements of the social system are in a continuous reflection of structures that are taking place in the political or economic system medium, and not its energy or matter.

Every social activity and phenomenon, both at the micro level and at the macro level, can be analysed (Barber, 1988, p.15) from the information interaction process, as well as through information sources dynamics. In post-modern time, even the notion of power is estimated as a dimension of the information, because the power relation (University of Cambridge, 1990, p. 11) involves the access to information. A country in which the population is informed about the strategic action and government reforms, has success in its development because this fact leads to fair, democratic institution promotion and will have the support of the international society. Every government will lose the trust of its population, where in fact its power resides, if it appears to be hiding something in order to meet its own interests.

The structure, from the point of view of the social system functionality, could be seen altogether as information sources that interact continuously in space and time. In its turn, this interaction of the social information could be appreciated as the exchange between this variety of information sources. This exchange or this information flow will be more intense toward the information sources (Lamberton, 1996, p. 6) that are more organized. This phenomenon reminds us about the material resistance and of the electric current circuit that is bigger in materials with a lower resistance because of a more organized molecular structure. Therefore, the information sources that are more organized are more powerful, or those which dispose a larger quantity of information have more potential to exchange it with another source of information. This kind of information, which in its dynamics could dominate the entire system interaction source, can graphically be represented with more pronounced and bigger dimensions.

2.    The types of information sources and their interaction

A very important aspect for the social development and its dynamics resides in the diversity of the information types that are a means of exchange between these types and between all system structures. The reduction of information diversities and of information sources leads to the (Василкова, 1999, p.128) classical or perfect equilibrium. In such a society the uncertainty and entropy dominate, and the social progress is limited by this situation as well. A social system that lives in equilibrium (Haken, 2000, p.23) is not able to get information or to progress, being determined to self-organize through the way of reforms or even revolution in the shortest time possible. In the same time a negative aspect could have the diversity of information if the information sources are dispersed in their interaction, but this phenomenon will be discussed in the 3^rd and 4^th subtopics of this work.

Although these sources of the social systems are a reflection of social-human rationality and conscience, structured and organized in a certain form, such kinds of sources could have a variety of types depending from the type of social system formed from these information sources that interact. Under this aspect there are information sources of the political, economic, social, cultural, and legal-normative systems. Namely the way and configuration of the interaction of these types of information determine the dynamics of a social system. So, in the evolution process of history, the political system has more forms of development regarding interaction with other social systems, from the classical equilibrium, when the entropy reaches the highest level, until the transition and chaotic phase. Afterwards from the chaotic phase it gets a dynamic equilibrium that creates, in its turn, a social order. Such a fractal evolution of political system structures could be the transition from an autocratic system to a totalitarian. Then from a totalitarian system, the structures, as a result of self-organization, pass through a transition phase dominated by chaos. Namely in the phase of chaos, the system, depending on the (Бранский, 2000, p. 120) detector and social selector, could chose an autocratic, totalitarian or a democratic means of evolution, which is dominated by a dynamic equilibrium. In other words, an information source could reach the macro level, dominating the other information sources interaction through intensity and power. In such a way, the influence of those sources that dispose of an information structure and of a more developed communication, will be more pronounced at the micro level and, and after time, this structure or source may reach the macro level, dominating the whole system. In the Eastern European countries, it is desired that such a source will become a new political class, with a new mentality and new vision.

Regarding the national and regional economic systems, we can affirm that these principles of the social dynamics and the information sources interaction can indicate in a more profound way the functionality of these systems. Every information source from the economic system category will disappear or weaken if they are not opened permanently to other information sources, a fact that will reduce the entropy and the perfect equilibrium, which is an opposite state of the dynamics. In its turn, the economic system itself must function on the general principle of permanently diminishing this equilibrium or the entropy in the system and all the information sources must have the condition to be opened as much as possible to their environment. Such situations can take place both in the case of the totalitarian and isolated systems, and in those capitalist systems that reach a certain level of development. But because of obtaining an informational equilibrium between the market and costumer needs, this economic system arrives in stagnation and economic crisis. Examples of such capitalist states that reached a high level of development but are now in a stagnation phase include USA, Germany, and France, the most developed countries ever; they now have a very small economic growth, and their budget deficits produce unprecedented dimensions. That is why, at the moment something very natural and appropriate is happening to the nature of social systems. And in order to reduce this classic equilibrium and to create a dynamic equilibrium, the economy of these countries and their investments are oriented more towards the states where this equilibrium is not as large, and as a result the information interaction will be larger.

In order to straighten the economic situation in such a state of equilibrium, as a result of sufficiency of almost every social class and as a high social protection that makes the budget deficit become larger, there is a big need in radical reforms and a reduction of social founds. Also, the economy should be reoriented toward other information sources and toward another information interaction that could remove the country from this classical equilibrium. These reforms can lead, for a moment, to some very large social disturbances, but such kinds of actions are the only ones that can lead to economic growth for a longer period of time. The country, in such cases, must promote those information sources or, in other words, those economic agents that could contribute to the creation of disequilibrium and to the increase of the economic dynamics.

3.    The dynamics of the information sources interaction

The analyses of the information sources interaction that was discussed above may prove to be of assistance in understanding more deeply the phenomenon of social system dynamics. In such a way, how this interaction or the information sources interaction would be, social systems pass through more phases of these dynamics. One of these phases could be named a dispersed configuration of information sources interaction among other types of sources .  A political system that is in a transition is in a phase of dispersed political information sources among other social sources. That is to say they are not consolidated as in the case of a fully democratic system where there is a dynamic equilibrium in the interaction with the political or governmental information sources on one hand, and social-economic sources on the other. This disorder or dispersed information sources can take place immediately after a collapse of a totalitarian or authoritarian system where the political or governmental information sources were outspread in a consolidated form in all other social-economic sources. In such a system, the entropy reaches a maximum point as a result of isolation of other social information sources, and by the time of system self-organization, totalitarian political information sources are needed to downgrade in a chaotic form among all other social-human information sources. The Soviet Political System (when the communist ideology controlled the whole variety of all social information sources) serves as an example; at a given moment, the system failed as a result of closing all the information sources both at the micro level and at the macro level.

As a result of a natural self-organization, the information sources of the communist ideology were dispersed in all social systems. It means that this dominant source jellied in the past, was dispersed at the beginning of 1990 among other information sources that began to grow in influence as a result of an accelerated new flow of information. This accelerated entrance of new and varied information, as a result of the sudden opening of the soviet system, was able to discard immediately the communist ideology being limited at the periphery. But this reality was not as successful in the Eastern European countries, letting the communist mentality to be neither at the periphery nor to totally dominate their social systems, but to be dispersed in all the system. This fact did not allow accelerated development like in most Central European countries which succeeded in consolidating the dynamics regarding the flow of new information which could govern the new political systems. These systems are typical to market economies, as well as, opening both the micro and macro levels, which brought the communist ideology quickly to the periphery.

From the phase of the dispersed information sources configuration the system can select two options: the crystallization as a system dominated by the same information sources or the dynamic equilibrium system. In the case of the political systems that are dominated by the same information sources could be totalitarian or authoritarian systems, or in the case of an economic system as an example could serve protectionist systems or those that are oriented more to consumption than to export. In this case, such an interaction hyper-dominated by the same types of information sources leads to the domination of others, maintaining the whole system in a classical equilibrium. Such unique sources could be an ideology, a unique mentality or tradition which affects the interaction diversity that offers the system dynamics. For example, the political system of Belarus, by the time of obtaining independence and of communist ideology dissipation (a former dominant information source), chose again in 1994 a dictatorship with a collective economy. This reality took place because of the incapability to bring to the periphery the communist ideology and mentality and of the incapability to open to the types of information sources from a market economy system environment.

Another phase that the system could pass through, from a dispersed information interaction, is a dynamic equilibrium configuration.  That is to say an information source will never dominate the whole configuration of the information sources in the system, even if there is an order parameter or a general principle that controls the interaction of the system elements. It means that information sources will not exchange information with the same information source, but will have the choice to make this exchange with more information sources. In such a way, even if an equilibrium exists or the information sources configuration is not dispersed, there will persist continuously a dynamics within the system with relative reduced entropy as a result of a larger choice of information exchange. Dynamic equilibrium system development is most desirable because it offers the system increased stability and development (Roşca, 2007, p. 9).

In its evolution, the social system could achieve again the dispersed information source phase as a result of self-organizing after the entropy growth and through the dissipative process (Ebeling, 1989, p. 23); this process destroys the old structures. In such a situation the system needs to pass through a chaotic phase of information sources interaction.

 4.     Dynamic Equilibrium regime within the social systems

Taking into consideration the above mentioned we can come to the conclusion that the phase (regime) or the most desirable type of dynamics for a political or economic system is that of dynamic equilibrium. For such a state the interaction is balanced because stability exists at macro-level, but this is also dynamic because changes within the system are taking place due to the varied information exchange at the micro-level. These changes take place only inside of the system and not at the macro level as whole, which maintains stability (University of Arizona, 1997). That is why only such a state can guarantee social progress and development creating stability at the system level, but in the same time, changes take place at the level of information sources or at the micro-level.

Therefore, until now, political systems from the Eastern European countries, being in such information sources degradation, are dispersed among all other social information sources; after they obtained independence, these states tried to consolidate the information source interaction through dynamic equilibrium creation. This was very difficult to obtain and more lengthy in comparison with other former socialist states because of slow information entropy decrease and of slow consolidation of the political and governmental information sources, allowing these sources to have a chaotic configuration among other information sources. The consolidation of political sources in dynamic equilibrium form can be conceived by understanding the law of entropy decrease, which can take place through maximum opening of the information sources to interaction and to social information exchange both at the micro level, the information sources level, and at the macro level, the system level.

Hereby, for the Eastern European countries, the cooperation and the opening to the civil society and international society is a needed absolute imperative. Also, the integration of these countries into the European structure could contribute substantially to the information sources consolidation of their political systems in a dynamic equilibrium. This opening to another informational environment accelerates the social information flux so that the system structures become more organized, and the entropy or the disorder decreases (Lamberton, 1996, p. 6).

Regarding the government mechanisms in a country both in the case of a political system and in the case of a economic system, it is necessary to take into consideration the principle of condition creation in which the information sources at micro level are in a continuous diverse interaction, so that more changes will take place at the micro level resulting in the creation of stability at the macro level (Василкова, 1999, p. 209). Such a system function can be called dynamic equilibrium when the information sources that form the system structure have a diversity of interactions as large as possible with different other information sources. And as much as this diversity of the interactions grows at the micro level the dynamics of social systems will grow strengthening the equilibrium, and increased stability will take place at the macro level or for the whole social system.

In order to have such state of the social system, the government must concentrate on such a social relations organization that the information circuit will flow as efficiently and quickly as possible (Stonier, 1990, p. 26).  Then, coming out from the dynamic equilibrium concept, when a reform is made at the social system level, it must be first proven at the micro level, not immediately on the whole political or economic system. It could be very easily concluded that a certain state reform in micro conditions could be made to see what kind of consequences it would have on the state level or for the social system. And only after the reform was tested at the micro level, it could be applied at the macro level.

Also, the government mechanisms must permanently take into consideration the fact that in order to create stability at the system level, large changes must take place in the interaction between the system level, through case studies, researches and then through decision making.

Therefore, if the economic systems of many western countries are in a stagnate state, new changes should be made for the economic agents that represent the microelements of the economic systems, as well as creation of new chances in their interaction as information sources.

In the case of Eastern European political systems, in order to create a dynamic equilibrium it is necessary for the civil society and its elements that are the microelement of the political system, to be promoted at all social aspects and levels. In the case of an underdeveloped civil society that is not promoted by the state mechanisms, we may not speak about a dynamic equilibrium for a political system, a fact that must be taken into consideration by the Eastern European countries from west.

References

Barber, P 1988, Applied cognitive psychology. An information-processing framework, Methuen, London.

Ebeling, W 1989, Choas-Ordnung-Information. Selbstorganization in Natur und Technik, Deutsch, Frankfurt am Main.

Haken, H 2000, Information and self-organization, Springer-Verlag, Berlin.

Haken, H & Mikhailov, A 1993, Interdisciplinary aproaches to nonlinear complex sistems, Springer-Verlag, Berlin.

Lamberton, D 1996, The economics of communication and Information, Edward Elgar Publishing, Brookfield.

Roşca, A 2007,  ‘Puterea politică şi ordinea socială: interacţiune şi echilibru dinamic’ (Roşca, A, Poltical power and social order: interaction and dynamic equilibrium), Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, no. 1, pp. 5-10.

Exploratory Activity: Dynamic Equilibrium, The University of Arizona, viewed 28 December 2007, <http://biology.arizona.edu/sciconn/lessons/mccandless/equilib.html>.

Stonier, T 1990, Information and the internal structure of the universe. An exploration into information physics, Springer-Verlag, London.

Şileţchi, M & Lascu, A 1978, Informaţia, entropia şi procesele sociale (Şileţchi, M & Lascu, A, Information, entropy and social processes), Editura Academiei Republicii Socialiste Română, Bucureşti.

The evolution of political system 1990, Cambrige University Press, Cambrige.

Zhang, WB 1991, Sinergetic Economics. Time and change in non-linear economy, Springer-Verlag, Berlin.

Бранский, В 2000, ‘Теоретическое основание социальной синергетике’ (Branskiy, V, Theoretical foundation of the social synergetics), Вопросы Синергетике, no. 4, pp. 112-27.

Василкова, В  1999, Синергетика. Порядок и хаос в развитии социльных систем (Vasilkova, V, Sinergetics. Order and chaos in the development of social systems), Лань, Санкт-Петерсбург.

Kнеазева, Е & Кyрдюмов, С 1992, ‘Синергетика как новое мировидение: диалог с И. Пригожиным’ (Kneazeva, E & Kurdiumov, S, Sinergetics as a new world view:  a dialogue with I. Progogine), Вопросы Философии, no. 12, pp. 3-20.

Пригожин, И & Стенгерс, И 2003, Порядок из хаоса. Новый диалог человека с природой (Prigogine, I & Stengers, I, Order from Chaos. Man’s new dialog with nature), Едиториал УРСС,  Москва.

Цырдя, Ф 1978,  Социальная информация (Ţîrdea, F, Social information), Штиинца, Кишинев.

Mass-media, experţi în politologie şi instituţiile politice sunt conştiente de faptul ca la moment în apărut o nouă conjunctură internaţională în soluţionarea conflictului transnistrian care nu are analog în aceasta perioadă a independenţei Republicii Moldova.
Totul a început de la nişte decizii imprevizibile ale Georgiei, cînd la 7 august armatele ei au încercat de a pune control asupra regiunii separatiste ale Osetiei de Sud. Potrivit declaraţiilor viceministrului apărării al Georgiei, Batu Kutelia, se susţine că Georgia nu a prevăzut o asemenea reacţie militară de amploare asupra Georgiei, deoarece Rusia este membru al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, precum şi membru al OSCE. Acest fapt a indus în eroare guvernul de la Tibilisi crezînd că o asemenea intervenţie a Rusiei ar trebui mai întîi să treacă procedurile Consiliului de Securitate a ONU. Însă a fost evident pentru Rusia ca unor asemenea proceduri de a se emite o rezoluţie de intervenţie în Georgia s-ar fi opus SUA, Marea Britanie şi Franţa, state cu drept de veto în Consiliul de Securitate a ONU.
De asemenea o reacţie militară din partea Rusiei atît de rapidă a avut loc, potrivit declaraţiilor deputatului din Gosduma rusească, Vladimir Jirinovschi, pentru a nu complica prea mult o intervenţie militară mai de grabă sau mai tîrziu şi care ar fi dus la mai multe jertfe din partea trupelor ruseşti. Întrebarea care apare pentru orice analist politic în legătură cu scînteia dată de guvernul Georgia la 7 August este: De ce Georgia a apelat la o asemenea acţiune militară în Osetia de Sud, deoarece era sigură că este o zonă a intereselor ruseşti, şi este o zonă unde este dominată de o populaţie rusească? Pentru orice analist politic sau a unui om politic era evident o intervenţie militară din partea Rusiei care ar duce la un eşec total al forţelor militare georgiene, dat fiind faptul ca Georgia îşi are hotarul direct cu Rusia.
De fapt explicaţia nu vine din Georgia, ci la de la conducerea SUA şi a conducerii NATO care în urma unui scenariu bine gîndit a încurajat Georgia să recurgă la un asemenea pas. Acest fapt este evident din realitatea instruirii trupelor georgiene de către instruirile militare americane. Atît SUA, cît şi NATO nu erau mulţumite cu conflictele îngheţate din Gerogia şi Republica Moldova, şi era nevoie de început într-un fel sau altul acest scenariu de a pune capăt acest tensiuni de interese ale marilor puteri. O astfel de situaţie, chiar dacă nu a fost prevăzută de către exponenţii NATO, a fost destul de favorabilă Rusiei, care în cele din urmă ia dat o justificare de fapt pentru o asemenea intervenţie.
Era evident că Abhazia şi Osetia de Sud sunt amplasate la hotar direct cu Rusia ceea ar face posibilă orice manevrare atît militară şi politică, cît şi una teritorială în favoarea Rusiei. În timp ce Regiunea Autoproclamată Transnistria este cu neputinţă de a fi alipită Rusiei sau să se întreprindă asemenea intervenţii militare ca în Georgia, deoarece Moldova este înconjurată deplin de Ucraina care dispune de un teritoriu imens şi este un aliat activ al NATO. De asemenea, acest conflict nu prevedea din partea ambelor parţi conflictuante un conflict militar evident în soluţionarea diferendului, ceea ce nu ar fi dat Rusiei justificarea unei posibile intervenţii militare, şi punerea în fapt a modelului declarării independenţei a Abhaziei şi a Osetiei de Sud din 25-26 August, 2008. Deci, cu alte cuvinte Rusiei i-ar fi fost cam dificil de a declara independenţă Transnistriei şi o posibilă alipire de Rusia ca şi enclavă, deoarece nu ar fi avut nici-o justificare, ca cea care i-a oferit-o Georgia la 7-8 August, 2008.
În legătură cu aceasta, occidentul îşi are tacticile lui. Astfel, potrivit unor analize a ziarului occidental „Financial Times” din 22 augut, în ultimele doua săptămâni investiţiile occidentale s-au redus simţitor în Rusia. De asemenea, s-au îngreuiat condiţiile a creditelor oferite de occident în Rusia. Acest fapt  a dus în ultima vreme la scădere acţiunilor companiilor ruseşti pe piaţa bursieră, în acelaşi timp suferind de o înrăutăţire sporită a climatului investiţional ducînd şi la o creştere a inflaţiei a rublei ruseşti, valută care în ultima vreme avea una din cea mai mică inflaţie dintr-e statele europene. Acest fapt, loveşte foarte mult în interesele marilor oligarhi ruşi care de fapt au un mare impact asupra factorilor de decizie din Rusia. În acest aspect economic, Rusia va plăti mult în viitorul apropiat, ceea ce o va determina să nu repete acelaşi scenariu şi pentru Republica Moldova.
În acest context, atît sub presiunea situaţiei regionale şi occidentale, soluţionarea conflictului transnistrian pe calea negocierilor are o importanţă majoră atît pentru Marile Puteri, cît şi pentru părţile conflictuante. Avantajul pentru Republica Moldova în situaţie creată este că Marile Puteri ale occidentului nu vor admite în nici-o formă repetarea modelului georgian faţă de integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu atît mai mult că Rusia şi-a luat revanşa de interes geopolitic în detrimentul Georgiei. De asemenea, un alt avantaj pentru Republica Moldova este că occidentul cere urgentarea directă a soluţionării conflictului transnistrain. Aceeaşi părere o are şi Rusia, odată ce Preşedintele D. Medvedev a declarat la întîlnirea de la Soci cu Preşedintele V. Voronin la 25 august că: „la moment există şanse si posibilităţi foarte bune pentru soluţionarea problemei transnistrene”.
Unica neclaritate este timpul exact precum şi modul de soluţionare. Este evident, că dacă Rusia este mult mai disponibilă spre soluţionarea acestui conflict, totuşi ea este într-o poziţie de forţă odată cu declararea independenţei a Abhaziei şi a Osetiei de Sud. De aceea, potrivit celor mai mulţi experţi, Rusia va înainta încă odată proiectul de soluţionare a conflictului care a fost prezentat spre semnare preşedintelui V. Voronin în 2003, care era pentru a menţine Armata a 14-a pe o perioada nedeterminată în Republica Moldova, precum şi de a transforma Republica Moldova într-o Republică Federală. În contextul care s-a creat, Republica Moldova trebuie sa creeze în regim de urgenţă planul său de soluţionare reieşind din interesele Rusiei, reflectate în Planul Kozak din 2003, reieşind din conjunctura internaţională nou creată, şi printr-o conlucrare directă atît cu factorii de decizie din Rusia cît şi cu Marile Puteri occidentale.

Ştim cu toţii cît de important este timpul fiecăruia, mai ales pentru elevii şi studenţii care au mult de învăţat încît nu reuşesc să facă altceva decît să înveţe, mai ales în perioada examenelor şi a sesiunilor. Am trecut şi eu prin această perioadă la universitate, şi mai trec si acum prin aceasta perioada, făcîndu-mi studiile de doctorat, în timp ce am timp şi pentru serviciul meu. Şi doresc să vă spun că este totuşi posibil să studiezi şi să memorezi eficient, fără a pierde prea mult timp pentru aceasta. Pentru mine acest secret de a învăţa puţin timp şi eficient a lucrat foarte bine decînd am intrat la facultate.

Ştim cu toţii că în perioada sesiunilor, studenţii au de susţinut 4-5 examene la un interval de timp pentru pregătire de 4-7 zile. De asemenea, volumul de informaţie este foarte mare încît mulţi studenţi, care doresc să obţină succes, petrec foarte mult timp pentru a memora. Eu personal, fiind la universitate, în perioada sesiunilor învăţam şi mă pregăteam cîte 4-5 ore pe zi, pe cînd mulţi din colegii mei studiau toată ziua pînă noapte tîrziu, şi fără prea mare succes. Şi cînd împărtăşeam colegilor mei că eu mă pregătesc pentru fiecare examen cîte 4-5 ore în zi, ei nicidecum nu doreau să mă creadă, în special după ce vedeau că am obţinut nota maximă.

Doresc să vă spun că acest secret al cîştigării timpului şi al memorării eficiente lucrează . Şi pentru a înţelege acest adevăr, trebuie mai întîi să înţelem care sunt perioadele active ale organismului şi ale creierului uman în timpul zilei. Ştim cu toţii ştim că noaptea nu este prea bun timp pentru a învăţa, şi dăcă nu dormi în timpul nopţii cînd vei pleca la examen cu creierul obosit, nu-ţi vei putea aduce nimic din ceea ce ai învăţat, mai ales dacă ai de memorat un volum de informaţie foarte mare. Deci, primul principiu este să te străduieşti cu orice efort să nu studiezi noaptea. Făţi timp ca de la ora 23 să te duci la culcare.

Un alt principiu de care trebuie să ţii cont, şi care este de fapt cel mai important, este să stabileşteţi care sunt perioadele active ale organismului şi a creierului tău unde este acumulată informaţia. Pentru a înţelege mai bine ce am în vedere, doresc să vă comunic care sunt perioadele active ale creierului şi în general al organismului uman, informaţie pe care o găsim în orice carte de biologie sau anatomie de la şcoală, adică mă refer la termenul de – ritmul biologic. Acest rimt biologic este determinat de variaţia zilei şi a nopţii, de poziţia soarelui, a lunii şi a însuşi pămîntului în rotaţia sa care au o mare influieţă asupra funcţionării organelor umane (http://www.britannica.com/eb/article-9079261/biological-rhythm). Acest rimt biologic este într-o strînsă legătură cu programul nostru alimentar de dimineaţa, la amiază şi seara. Astfel, fiecare organ uman (inima, ficatul, creierul, etc.) are ritmul său biologic în timpul zilei (http://en.wikipedia.org/wiki/Biological_rhythm). În ceea ce priveşte creierul nostru şi capacitatea de a acumula multă informaţie, din practica mea, pot să vă spun că timpul cel mai potrivit de a memora este de la ora 8:00 pînă la ora 11:00, şi apoi de la 18:00 pînă la 21:00. Dacă încercaţi să memoraţi înafara acestor perioade, din practica mea şi din puctul meu de vedere, pot să vă spun că pierdeţi timpul şi vă recomand să faceţi alt lucru. De asemenea, trebuie de menţionat că 50% din energia noastră este consumată pentru toate procesele chimice şi nervoase legate de vedere. Şi dăcă citeşti o durată îndelungată fără să laşi timp pentru a te restabili, pur şi simplu nu eşti eficiet în memorare fiindcă organismul are nevoie de aşi restabili energia consumată pentru vedere.

Este evident, că la fiecare persoană acest ritm poate varia puţin, deoarece fiecare avem programul nostru diferit de lucru şi de alimentaţie. Dar în general, este aşa cum am expus mai sus. De aceea, încearcă să-ţi stabileşti acest ritm, care poate să nu fie 8:00-11:00, ci 7:00-12:00, însă nu uitaţi că somnul şi odihna are o mare importanţă în memorarea noastră eficientă şi de lungă durată.

Un alt principui important pe care trebuie să-l cunoaşteţi este cel legat de alimentaţie. Şi anume, nu încerca să memorezi ceva cu cel puţin 40 min după ce ai luat masa. Fiindcă, imediat ce ai luat masa o bună parte din energia ta este concentrată asupra degerării mîncării, fapt ce determină creierul să fie mai mult preocupat de degerarea mîncării. De asemenea nu încerca să mănînci, mai ales în perioada examenelor, mîncare grasă sau prea consistentă, care duce la o durată mai mare a creierului tău de a se precupa de degerarea mîncării. În legătură cu acest fapt, alimentarea care conţine glucide măreşte capacitatea creierului de a memora. De aceea, eu personal încerc să mănînc ceva mai puţin consistent dimineaţa, dar care să conţină o cantitatea normală de glucide şi să nu-mi afecteze prea mult prima perioadă activă (8:00-11:00), seara le fel.

Atunci cînd nu poţi memora anumite subiecte de la exament, făţi un mic conspect dintr-o sursă sau mai multe care să cuprindă punctele cheie ale subiectului, folosind limbajul personal. După aceasta, repetă aceste subiecte cu o zi înainte şi apoi cîteva ore înainte de examene din conspectul pe care l-ai făcut anterior.

Şi ultimul principiu care merită să-i tragem atentie şi este foarte simplu, nu continua să memorezi sau să înveţi cînd simţi că nimic nu-ţi intră în cap. Pur simplu iarasi pierzi timpul, ci mai bine odihneşte-te puţin sau ocupă-te cu altceva.

Dar, în general, orice ideie este certificată de practică, de aceea pentru a vă convinge încercaţi să vă stabiliţi aceste perioade active ale creierului dumneavoastră pentru a nu pierde prea mult timp pentru memorare, şi să puteţi folosi timpul dumneavoastră şi pentru alte lucruri utile într-un mod mai ieficient.

Cu toţii ne aducem de momentul cînd Partidul Comunist din Moldova a înaintat o platformă electorală conform spiritului comunist din Uniunea sovietică aprobat la Congresul IV XXI al PCRM la 21 aprilie 2001. În aşa fel PCRM intenţiona să cîştige simpatia poporului faţă de acest partid prin referinţe la trăirea comunsită sovietică şi prin încercarea de a reînvia spiritul comunist care domina în acel timp. Acest fapt îl putem observa cu uşurinţă făcînd doar o privire generală la acel program electoral din 2001 care era menit să restabilească comunismul în Republica Moldova atît la nivel de adminsitraţie publică cît şi la cel al sistemului economic. Astfel chiar în preambula acestui program electoral sunt enumerate idei şi concepţii pur comuniste ca construirea socialismului, transmiterea puterii în mîinile sovietelor, supremaţia proprietăţii colective. De asemenea în această platformă electorală nu este uitat nici de aşa idelauri ca învăţătura marxist-leninistă, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, biruinţa socialismului asupra capitalismului, etc. În legătura cu acest fapt în 2001 comuniştii încearcă să demostreze că criza din Moldova se datoreşte dominaţiei capitalismului calificîndu-l ca izvor al răului. În plan al politicii externe această platformă comunistă din 2001 era orientată spre integrarea economică în ţările CSI ca o suluţie a problemele securităţii economice a Republicii Moldova. Toate aceste concepţii şi curente politice ideologice încercau să readucă situaţia anilor de comunism din Uniunea Sovietică sau să fie realizată varianta Belorusiei. Însă realitatea celor 7 ani de guvernare comuinistă ne-a demonstrate că această ideologie politică este încă odată o utopie sau ceva nenatural progresului social. Astfel, fiecare puct din platforma electorala a dat eşec după eşec încît nu s-a putut de readus nici comunismul sovietic în Republica Moldova, nici nu s-a reuşit de a se aduce progresul social pe care îl urmăresc comuniştii prin asemnea ideologii încă de la V.I. Lenin. Astfel istoria demonstrează caz după caz că comunismul marxist-leninist va avea totdeauna eşec fiindcă nu este propriu dezvoltării naturale a societăţii. Cu acest eşec al instaurării comunismului în Republica Moldova şi cu venirea în structurile puterii de stat a elitei politice noi acel spirit al comunismului, care încerca să reînvie începînd cu anul 2001 este îngropat chiar de însăşi adepţii acestuia. Anume ceremonia de îmormîntare a comunismului are loc chiar recent la cel de-al XXIII-lea Congres al Partidului Comuniştilor din Moldova la 15 martie 2008 cînd este aprobat noul program electoral al comuniştilor. Şi dacă facem o comparaţie între programul electoral din 2001 şi programul nou al PCRM, vedem că comuniştii au renunţat total la orice ideie şi concept expus în vechiul program electoral care de fapt întruchipa spiritul şi ideologia comunistă marxist-leninistă. Astfel, în loc de afirmaţia că PCRM este partidul clasei muncitoare şi a ţărănimii în noul program electoral este enunţat că PCRM este partidul întregei societăţi precum şi al diversităţii naţionale. În loc de proletariatul în sensul clasic în acest program nou se recunoaşte promovare proletariatul cunoştinţelor, care sunt intelectualii, savanţii, manegerii, cu alte cuvinte elita statului care contribuie cu adevarat la progresul social. Un alt lucru şocant a acestui nou program electoral al PCRM este critica dură a istoriei partidului comunist cînd acesta se reducea la birocraţie de partid, precum şi acele vremuri cînd comunismul „…renunţa la internaţionala comunistă şi au ajuns la naţionalism şi despotism”. De asemenea, se critică dur regimul stalinist care a suprimat libertatea cetăţenilor, precum şi se dă vina pe o anumită „…nomenculatură comunistă făţarnică…” din timpul lui Brejnev care a dus partidul comunist sovietic la eşec. Se schimbă total şi conceptul în ce priveşte administraţia publică încît dispare noţiune de Soviete şi apare expresia de controlul democratic al societăţii asupra statului. Impresionat este şi schimbarea conceptelor politicii economice încît din accentul pus pe o economie colectivizată şi crearea unei societăţi unde toţi sunt egali, PCRM consideră că dezvoltarea economică constă în „… crearea unui climat de afaceri favorabil şi în afirmarea unei economii deschise, orientate spre inovare.” Programul nou al PCRM este destul de moderat în ce priveşte politica externă în comparaţie cu radicalitatea expusă în programul electoral din 2001 care pune prioritate pe integrarea în CSI. În noul program accentul se pune pe neutralitate, integritatea teritorială şi integrare în Uniunea Europeană, precum şi se mai aminteşte că economia Republicii Moldova trebuie să fie orientată atît spre Occident cît şi spre Resărit.

În concluzie acest program electoral nu aduce aminte nimic despre ideologia comunistă sau marxist-leninistă. Acest fapt ne dă de înţeles că odată aprobat de către Partidul Comunist a unui asemenea program electoral, care împărtăşea alegătorilor săi ideologia comunistă, au scuturat odată şi pentru totdeauna ideologia comunistă şi spiritual acestuia din conducerea statală din Republica Moldova, condamnîndu-l astfel la moarte. Odată cu aceasta demonstrînd încă odată practic şi istoric că posibilitatea supraveţuirii pe o perioadă de timp nedeterminată a comunismului este imposibilă şi contrar naturii societăţii. Astfel va ramînea doar cutia comunismului care este denumirea de Partidul Comunist din Republica Moldova, simbolul acestuia, secera şi coicanul, precum şi imnul partdului care este „Internaţioanala”. În rest esenţa partidului este transformată în curentul politic european de stînga social-democraţia. De aceea, în esenţa programele electorale ale partidelor democratice pentru alegerile parlamentare din 2009 pe deoparte şi cel comunist pe altă parte nu se vor deosebi prea tare. Aşa că momentul decisiv în alegerile din 2009 va depinde deja mai mult de manifestarea partidelor în campania electorală decît de programele electorale care în esenţă sunt aceleaşi, chiar dacă au o formulare diferită.

Adolf Hitler spunea în nenumărate rînduri că puterea fără spirit este sortită eşecului. Avînd doar nişte cunoştinţe elementare despre istoria universală putem să ne dăm bine seama ce fel de spirit a stat la baza nazismului, maoismului şi nu în ultimul rînd a comunismului. A fost spiritul răului sec. XX întrupat în aceste ideologii diabolice, şi de fapt răul pulsează de-a lungul vremurilor în diferite forme de creaţie satanică. Şi de toate relele acestor manifestări ideologice în majoritatea cazurilor nu este învinovăţit omul ca persoană ci acest spirit care ia controlul conştiinţelor şi acţiunilor umane. 

Nici pînă acum nu pot să uit marea bucurie în inima şi pe faţa acelora care la începutul anilor ’90 creadeau că sa zis cu comuniştii în nouă ţărişoară Republica Moldova şi că această ideologie politică şi economică va fi lăsată doar discuţiilor cercurilor ştiinţifice. În august 1991 acest partid şi această denumire de „comunist” care amintea de minciună, persecuţie, nedreptate, atrocitate, dictatură, a fost scos în afara legii şi interzis de a întreprinde vreo careva acţiune politică. Însă puterea comunismului, care domina prin spiritul său, conştiinţa multor cetăţeni ai Republicii Moldova nicidecum nu a fost posibil de lichidat printr-o simplă interzicere statală de a mai funcţiona. Astfel ea îşi recapătă legalitatea de a activa ca şi partid politic prin reînregistrarea sa în 1993, membrii cărora erau în majoritate din fosta nomenculatură comunistă sovietică care în cîţiva ani a început o ascensiune politică destul de impunătoare.

Obţinerea majorităţii absolute în alegerile parlamentare din 2001 s-a datorat în mare parte folosirii minciunii în propaganda electorală, mijloc politic comunist tradiţional, precum şi spiritului comunist care controla încă metalitatea a unei bune părţi a populaţiei. Aceşti oameni dominaţi de o asemenea mentalitate creadeau că fericirea poate să aibă loc numai cu o asemenea guvernate care emana nostalgia spiritului comunist ce dicta odată comportamentului întregei societăţi.

De-a lungul istoriei putem veadea într-un mod evident că chiar dacă răul îşi schimbă forma de manifestare, legea este că binele permanent biruie răul oricît nu ar costa, sau oricît de mare nu ar fi el. Astfel, odată cu începerea noii perioade comuniste în Moldova, minciuna şi acest spirit al răului a început să fie divulgat poporului. Populaţia tot mai mult şi mai mult este încredinţată că spiritul comunismului nicidecum nu este detătoare de fericire şi soluţii la problemele social-economice. Ba mai mult ca atît, în majoritatea cazurilor, neo-comuniştii au încercat şi încearcă să trăiască şi să adere la aceeaşi religie şi spirit cu care trăiau în uniunea sovietică, care nu este deloc potrivită cu democraţia spre care aspiră naţiunile civilizate. Tot încearcă să sărbătorească sărbătorile vechi ale ritualirilor comuniste, să-şi pomenească „sfinţii” săi care au fost părinţii comunismului, i-au decizii bazate pe ideologie comunistă, sunt mai mult preocupaţi de denumirea limbii şi a istoriei statului decît alte probleme vitale (fapt ce demult este clar că vorbim limba română). Nu mai vorbesc de diplomaţie şi politică externă, făcundu-şi duşmani atît pe Rusia cît şi pe România, care cel mai mult promovează interesele Republicii Moldova în conducerea Uniunii Europene. Partidul Comunist din Republica Moldova care se află la conducere deja de două ori nu şi-a împlinit nici pe departe promisiunile electorale în faţa alegătorilor. Nici reducerea preţurilor la produsele alimentare, nici conveţuirea frăţească şi de aur cu Rusia, nici soluţionarea conflictului transnistrean, nici schimbări radicale pozitive în eradicarea sărăciei, nici exodul în masă a populaţiei peste hotare, nici dezvoltarea unei infrastructuri durabilite la nivel de ţară, ş.a.
Astfel barometrul acestui eşec al comuniştilor şi a spiritului său a constituit alegerile locale din iunie 2007 în rezultatul căreia controlul puterii a majorităţii centrelor raionale şi al localităţilor este deja în mîna partidelor de opoziţie, în special a capitalii Republicii Moldova, Municipiul Chişinău. Acest fapt a alarmat nespus de mult situaţia comuniştilor din ultima vreme fiind determinat la nişte acţiuni lipsite de comentarii şi foarte imature, caracteristice spiritului comunist. Ca şi exemple ar servi declaraţii foarte inamicale şi duşmănoase la adresa oricărui partid din Republica Moldova, chiar la adresa acelor partide cu care Partidul Comunist a fost într-o anumită cooperare, este vorba despre declaraţiile liderului comuniştilor, Preşedintele ţării, Vladimir Voronin. De asemenea, învinuirea multor preoţi de nereuşita alegerilor locale, că chipurile comuniştii a promovat foarte mult biserica ortodoxă şi a ajutat la construirea a mai multor mănăstiri, pe cînd aceştea nu şi-au făcut treaba. Declaraţia vicleană, făţarnică şi propogandistă a lui Vladimir Voronin că anume Isus Hristos a fost primul comunist, expresie care poate fi numită o hulă la adresa divinităţii şi naturii Fiului lui Dumnezeu Isus Hristos şi o demagogie. Însă în ultima vreme, comuniştii întreprind acţiuni care sunt pe de-a dreptul copilăreşti, ceea ce este caracteristic simptomelor ultimelor semne de viaţa a acestui spirit care deţine controlul în societatea noastră, este vorba despre mutarea inexplicabilă a pomului de creciun din Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a învinui Primarul General al Municipiului Chişinău de incapacitate politică. De asemenea, invinuirea României de amestec în treburile interne a Republicii Moldova, şi declararea personei non grata a doi diplomaţi români, face parte din acest set de simptome de finalitate a puterii.

Însă este cert faptul că cu asemenea acţiuni nu prea poţi schimba situaţia, încît comuniştii au fost nevoiţi recent să-şi schimbe radical viziunea şi platforma electorală pentru a avea careva şanse de izbuti la alegerile generale din 2009. Astfel dacă fosta platforma electorală avea nişte inspiraţii din ideologia comunistă veche, posedată de nişte nostalgii proruse, comuniştii sunt nevoiţi să recunoască impotanţa integrării europe, precum şi acceptarea valorilor şi a modelului european de dezvoltare social-democratic. La moment, comuniştii sunt puşi în situaţia comuniştilor din anii ’80, cînd fiindu-le ameninţată existenţa au acceptat orice valoare democratică şi europeană, ca inspiraţie de la eurocomunistul italian Enrico Berlinguer. Însă acest fapt nicidecum nu a putut să salveze situaţia de supraveţuire a Partidului Comunist sovietic, din cauza că aceste valori era straine de acest spirit a comunismului şi incopatibil de a funcţiona cu o asemenea nomenculatură sau elită politică. Exact în aceeşi situaţia s-a pomenit Partidul Comunist din Republica Moldova, cînd a acceptat orice valoare europeană şi a schimbat totalemente platforma şi programa electorală lăsînt doar denumirea de „comunist”, pe motiv că oamenii aleg denumiri ci nu partide. Însă acestă poate că ar fi foarte periculos, fiindcă în dezamăgirea oamenilor din Republica Moldova a ramas mai mult sintagma de „comunist” decît noile declaraţii şi platforme electorale făţarnice ale Partidului Comunist.

Bazîndu-ne pe aceste realităţi putem zice cu mare probabilitate că Partidul Comunist la următoarele alegeri electorale din 2009 nu va mai deţine puterea majoritără, menţinundu-şi doar prezenţa în Parlamentul Republicii Moldova ca şi partid de opoziţie.